marți, 29 septembrie 2015

Finanţările europene, tema unui seminar organizat în Republica Moldova

Ieri, în sala de conferinţe a Asociaţiei „Caroma Nord” Bălţi (situată în incinta Universităţii  de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova), a prins viaţă un atelier de lucru organizat de Asociaţia „Floare albastră” Botoşani în parteneriat cu Asociaţia „Caroma Nord” Bălţi.
Gheorghe Ciobanu, într-o prezentare rezumativă, le-a vorbit celor prezenţi despre Programul operaţional comun RO-MD pentru perioada 2014 – 2020 (program ce a cunoscut deja o decalare, el devenind, practic, 2015 – 2021). În spaţiul aceluiaşi seminar s-a pus accentul pe identificarea unor parteneri şi întocmirea de parteneriate din perspectiva aplicării  programului operaţional amintit, ce va beneficia, per total, de o finanţare din partea Uniunii Europene de 81 de milioane de Euro. 
Evenimentul a trezit un real interes, la el participând reprezentanţi ai administraţiilor locale din oraşe şi raioane ale Republicii Moldova, numeroşi specialişti din cultură, asistenţă socială, învăţământ, precum şi ai unor ONG-uri.

Actualul program al Uniunii europene se adresează zonei aflate la frontiera nord-estică a României (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi toate raioanele din Republica Moldova, inclusiv oraşele Bălţi şi Chişinău. 

luni, 21 septembrie 2015

Studiu realizat de un botoşănean, donat unor biblioteci titrate, precum şi oamenilor de cultură din Botoşani

Asociația „Floare Albastră”, în calitate de  aplicant și Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, în calitate de partener, au implementat Proiectul „Epistolele românilor celebri, fundament al culturii neamului în perioada  iunie  –  septembrie 2015. Proiectul a fost finanțat în procent de 89% din bugetul județului Botoșani.
          Toate cele 6 activități prevăzute în cererea de finanțare au fost organizate  în perioadele stabilite și cu maximă eficiență,  realizându-se atât obiectivele proiectului cât și   rezultatele preconizate. Ultimele activități  au pus accentul pe  dezvoltarea posibilităților de autoexprimare a scriitorilor botoșăneni prin publicarea și lansarea studiului „Epistolarul românesc -500”, iar prin organizarea campaniei de  comunicare/informare a populației am contribuit la creșterea gradului de consum al culturii scrise, care corespunde  unuia dintre obiectivele programului Consiliului Județean Botoșani. Lansarea  Epistolarului românesc -500 a avut loc în ziua de 9 sept. a.c.  la sala de lectură a Bibliotecii „Mihai Eminescu”,  în prezența a 55 participanți. La eveniment a susţinut un rafinat recital Corul "Enesciana".
  „Epistolarul românesc - 500“  a fost deja distribuit  membrilor grupului țintă: Consiliului Județean Botoșani – 50 exemplare, Bibliotecii Județene ,, Mihai Eminescu”  - 20 exemplare, câte 5 exemplare  bibliotecilor  Academiei   României, Academiei  Republicii Moldova, Academiei de Științe a Republicii Moldova  și Universității “Al. I Cuza”  Iași, unor  biblioteci comunale  interesate, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Direcției pentru Cultură, mai multor ONG-uri din județul Botoșani și  unor  persoane fizice care au solicitat în mod expres câte un exemplar. Acțiunea de distribuire  va continua și în perioada următoare. Campania de comunicare/informare a populației a fost organizată în perioada 9 -19 septembrie a.c. prin  distribuirea a 160 pliante   promoționale de către membrii grupului de lucru al  proiectului.














    

miercuri, 9 septembrie 2015

O panoramă a epistolarului românesc

Studiul  etnologului  şi  scriitorului  botoşănean  Dumitru  Lavric  se  impune  prin  cuprinderea panoramică a epistolarului românesc şi printr-o descriere analitică a fenomenului aşezată pe solidetemeiuri teoretice. Dotat cu un deosebit spirit investigativ, autorul ne propune de fapt un  Magnum Epistolorum  Romanum,  cuprinzând  deopotrivă  scriitorii  specializaţi  în  abordarea  genului,  dar  şi neprofesioniştii care scriu sau dictează, mărturisesc şi relatează întâmplări, scene, peripeţii, impresii de călătorie, preocupări cotidiene, necesităţi conjuncturale: domnitori, boieri, negustori, preoţi, demnitaride stat, învăţători etc.
Se disting,  în  linii  mari,  două categorii:  epistola  practică,  ce apare sub semnul  expresivităţii involuntare şi epistola literaturizată, care conţine mărcile stilistice caracteristice ale autorilor (scriitori,cărturari, savanţi).
Oricum, epistola se înscrie – tipologic – în literatura de frontieră, în care literarul se întâlneştecu  elemente  din  stilul  oral,  administrativ,  politic,  didactic,  documentar,  ştiinţific,  publicistic (gazetăresc). Mecanismul retoric, cunoscut încă din antichitate, cu elementele standard de salutatio,captatio benevolentiae, naratio petitio, conclusio, poate fi găsit şi în scrisorile boierilor, oricare ar filimba în care sunt scrise (dictate). În literatură, el devine un pattern.
Ce reprezintă întregul epistolarum românesc, privit în mod diacronic, evolutiv – de la scrisorile (cărţile) de boieri şi domnitori până la cele care au căpătat statut de operă literară,  cele pe care amputea denumi imaginarul epistolar. El se conturează – şi spre aceasta ne duce demonstraţia critică –într-o imensă  frescă a realităţilor româneşti din diferite epoci. Se constituie, în consecinţă, un Text-sinteză literar-documentar, care subsumează unui Tot studii de situaţii (precum le zicea Eminescu), portrete (fiziologii) ale unor personaje importante (figuri actanţiale  ale istoriei), schiţe de moravuri,geneze ale unor opere, jurnale psihologice, note de călătorie, însemnări autobiografice, „mărturisiri depăcate” (în genul lui Negruzzi), fişe caracterologice.
Marele  Text  (Macrotextul  sau  Hipertextul  în  termeni  recenţi)  epistolar  enumeră  mii  de(hipo)texte, impunând şi epistolieri cu figură de monştri ai genului – Odobescu, Alecsandri, Eliade,Ghica (pentru care, vorba lui Alecsandri: scrisoarea e unicul gen care i se potriveşte structural). Există şi epistolieri care se remarcă nu prin numărul scrisorilor expediate, ci prin acel al scrisorilor primite, precum este Ion Bianu (peste trei mii de scrisori, adresate în timp de şase decenii). Ca modalitate decomunicare, epistola presupune şi reciprocitate (cazurile exemplare sunt acela al lui Alexandri/ Ghica)şi acela al Hasdeu, care răspunde la fiecare corespondenţă trimisă).
Cercetătorul  urmăreşte  şi  po(i)etica  genului,  observând  la  un  moment  dat:  „Ca  şi  speciile biologice, cele literare  trăiesc printr-un raport dinamic – mai mult complementar decât antagonic – dintre stabilitate şi mobilitate, conservare şi inovaţie. Tendinţa conservatoare o manifestă codul  (cum-ul textului),  veritabil ADN genetic, care fixează specia în lanţul ontogenezei, o individualizează, îi asigură elementele de identitate, până la tendinţa de asigurare a unui  pattern imuabil ce năzuieşte adeveni  canon,  dogmă,  tendinţa  inovatoare  la  nivelul  funcţiei,  e  adoptivă,  în  căutarea  unei  nişe existenţiale ce se află în masa receptorilor”.
E un imperativ fundamental: să găseşti  „nişa existenţială” în fiinţa receptorului. Este ceea cepoate realiza epistola prin autenticitate, înalta cotă a mărturisirii, deci prin sinceritate, prin libertatea democratică, să-i zicem eseistică, a formei. Literatura şi-a dorit o asemenea comunicare, un Cititor-model, aşa cum şi-l reprezintă Umberto Eco.
Studiul  minuţios şi  aplicat  al  lui  Dumitru Lavric,  în  afară  de  meritul  de  a  umple  un gol  în istoriografia literară românească, îl are şi pe acela de a fi, în temeiul analizei operelor epistolare, un studiu  sociologic  care  prezintă  epoci,  figuri  istorice,  personalităţi  intelectuale  (bunăoară  Bildungsromanul lui  Octav Onicescu), maeştri ai genului şi cultivatori involuntari ai lui.

Academician Mihai CIMPOI