Crampeie de istorie botosaneana: decembrie 2013

Fotografie din colecţia Muzeului Judeţean Botoşani

* În unele comune, obiceiurile s-au perpetuat aproape neschimbate * În altele, au fost scoase la lumină după decenii *

În zona noastră, când se vorbeşte de tradiţii, numele comunei Vorona este unul dintre cele mai des pomenite. Nici nu e de mirare, din moment ce, aşa după cum explică etnologul Steliana Băltuţă, „Vorona este una dintre puţinele vetre folclorice care a avut continuitate în păstrarea tradiţiei. La Anul Nou au căiuţi, capre, urşi. Benzile lui Jianu, a lui Terente, a lui Coroi, în schimb, nu mai au forţa de altădată. Înainte, textul era cântat, acum e doar rostit. Nu mai putem vorbi de reprezentarea teatrală a benzilor de altădată. Nici costumele nu mai au elementele decorative vechi, dar se observă, totuşi, o continuitate. Acum avem un decor ţesut, nu brodat cu acul”.

Obiceiuri reluate după două decenii

Între Crăciun şi Anul Nou, Primăria comunei Vorniceni a organizat un “Alai al datinilor şi obiceiurilor de iarnă”. Primarul comunei, profesor Ovidiu Corleciuc, afirmă că e vorba de reluarea unui obicei ce a avut tradiţie până acum 20 de ani, protagonişti fiind sute de elevi şi de tineri care au urmat traseul de aproximativ un kilometru de la Crucea Drumului (La Maxim) până la Biserica Veche, aşa cum se petrecea pe timpuri, la Vorniceni.

Un străvechi obicei al zonei – Jocul Caprei - este descris, în detaliu, de Constantin Haisuc în Revista Vorniceneanul: “În satul Vorniceni, “Capra” exista de sute de ani, poate, de când a izvorât pârâiaşul Ibăneasa şi a apărut bahna plină de stuf, căruia gospodarii satului i-au atribuit tot felul de întrebuinţări: acoperişuri la case şi grajduri, împrejmuiri cu garduri, plase pentru dos la stână, gheţării îngropate şi… confecţionarea măştii caprei. Masca, ce reprezintă Capra strămoşească de la Vorniceni, a fost dintotdeauna confecţionată din o bucata de ţesătură din cânepă toarsă (buci), de dimensiunea de 150/160 cm, pe care se cos rândurile de stuf. Capul măştii este confecţionat din lemn, acoperit cu piele de ied sălbatic sau domestic, bine tăbăcită, coarnele sunt de ţap sălbatic sau capră domestică, la care se adaugă nelipsitul stuf, ce-i dă tot farmecul. În Vorniceni, mai sunt câţiva meşteri populari care confecţionează capre din stuf. Aş aminti pe moş Mitruţă Maftei şi Costel Haisuc, de la care am deprins şi eu meşteşugul. 1977 a fost primul meu an în care am intrat în “Ceata Caprei”, ca cioban. “Ceata Caprei” la Vorniceni este formată din: Căpitan, Cioban, Jidan, Pui de Jidan, Cucoana şi un Fluieraş. Căpitanul este îmbrăcat în costum de ofiţer de armată, centură cu diagonală, caschetă, cizme lungi din piele, epoleţi cu 4 stele şi şnur de gală. Ciobanul este îmbrăcat în costum naţional; cămaşă cu poale lungi, colţuri din lână brumărie, căciulă de miel neagră sau brumărie, bondiţă de miel întoarsă cu lâna la exterior, opinci de porc cu nojiţe din păr de cal. Machiajul Ciobanului e cu funingine şi puţin ulei, ce-i conturează mustăţile şi perciunii. Cucoana, un băiat travestit în fată, îmbrăcat în costum naţional, pe cap cu căciuliţă împletită din lână de oaie şi pe deasupra batic, poşetă, bondiţă şi cizme lungi. Fluieraşul este şi el un membru al cetei Caprei, cu rol de a fredona cântecele specifice dansului. Jidanul şi Puiul de jidan sunt îmbrăcaţi cu costume negre sau maro, pardesie cu câteva petece cusute răzleţ, bocanci în picioare, un şirag de ciucălăi agăţaţi de pe umăr la şold, în diagonală şi, la fel ca şi ciobanul, mustăţi şi perciuni falşi din funingine. La brâu au un şirag de tălănci agăţate pe o curea lată, întărită cu lanţ”.

Datini şi obiceiuri din Flămânzi

Referiri la tradiţiile ce s-au perpetuat în timp în zona Flămânzi face Petru Munteanu, în lucrarea “Flămânzi – monografie”: “De anul Nou se umblă cu “Pluguşorul”. O echipă formată din: urător, care sună din clopoţel în tempo rar ţinând de mânerul la care se pune, de obicei, un mănunchi de busuioc (în ultimii ani pe o lopăţică de lemn se aşază mai mulţi clopoţei), cel care trage “buhaiul” făcut dintr-o cofă sau putinică mică fără fund şi cel care “hăieşte”, imitând îndemnul boilor de pe brazdă, iar unul pocneşte din harapnic. Uneori se mai adaugă un fluieraş sau un acordeonist, care cântă o melodie specifică Anului Nou.

Alte cete de flăcăi umblă cu capra, distribuindu-se rolurile astfel: un tânăr este capră, altul este însoţitorul caprei, urmând după ei alţi doi- trei tineri mascaţi, îmbrăcaţi în diferite costume şi cu măşti care însoţesc capra. Era obiceiul ca flăcăul din ceata caprei, care a scos pentru prima dată fata la joc, să fie recompensat de ea închinându-i un colac când vine capra la casa ei.

Căiuţii sunt un alt joc frumos, în care o formaţie de 6 – 8 tineri sunt îmbrăcaţi în căiuţi, în uniforme de călăraşi, conduşi de un arnăut. Ei sunt însoţiţi de un fluieraş sau chiar de 2- 3 lăutari, care cântă melodii specifice acestui obicei, iar tinerii joacă în formaţie căiuţii.

Obiceiul numit “Cu ursul” cuprindea un flăcău sau doi îmbrăcaţi într-o piele ce imita blana ursului şi ursarul care conducea ursul, şi relua obiceiul de odinioară, când ţiganii conduceau un urs adevărat ce dădea reprezentaţii prin sate. Alaiul era însoţit de un fluierar şi de 2- 3 mascaţi, ce iscau râsul celor prezenţi la reprezentaţiile date de urs”.

“Banda lui Bujor”

Un obicei din satul Dorobanţi, comuna Nicşeni, este descris în “Monografia satului Dorobanţi”, întocmită de Mihai Matei şi Ioan L.Vasiliu: Banda lui Bujor “este compusă din 9 persoane, plus un muzicant care poate fluierar. Ei se pregătesc din timp, învăţând rolurile fiecare, apoi se fac repetiţii pentru a se reprezenta piesa fără greşeli. Merg la geamul gospodarului, unul ură, ceilalţi joacă după muzica lor, iar unul se strecoară la găzdaşi şi-i întreabă dacă doresc să reprezinte piesa în casă. Gospodarul, dacă este de acord, îi pofteşte în casă, iar dacă este ocupat cu altceva le face darul respectiv şi ei pleacă la altă casă. Dacă-i invită în casă intră fiecare pe roluri ca într-o scenă. Costumaţia este diferită. Iată personajele:

1.Anul vechi – cu barbă şi plete, albe, căciulă cu două aripi (sanie), cu un pardesiu ponosit, negru;

2. Anul Nou – fără barbă şi plete, cu fes roşu, aripi;

3. Haiducul Bujor – căciulă brumărie, plete, mustăţi, costum naţional, chimir, boandă, opinci, buzdugan;

4. Haiduci (în număr de doi) – costume naţionale, căciuli negre;

5. Ciobanul – cămaşă, iţari, cojoc, căciulă, băţ;

6. Vânător – costum militar, puşcă, sac;

7. Căpitan – chipiu, costum de ofiţer, sabie”.

Mai multe detalii legate de obiceiul din satul Dorobanţi se regăsesc în monografia apărută în 2005 la Editura Agata.