Nu-mi trece prin
cap alt titlu pentru ceea ce am de gând să scriu. Asta am simțit azi, când m-am
întâlnit cu Adela Ivan, într-o zi specială din viața ei: cea în care a împlinit
100 de ani! Multă bonomie pe chipul ei, zâmbet, bucuria de a povesti despre viața
ei, cu trecut, prezent și, de ce nu, viitor...
S-a născut cu un
veac în urmă în Tomești, astăzi satul George Coșbuc, din comuna Gorbănești. Își
rezumă simplu existența: “am prășit, am crescut patru copiii...”. Ce ai fi putut face, altceva, la țară,
când au trecut două războaie peste tine, când concentrările lăsau femeile
singure acasă - cu copii mici și cu sărăcia vremurilor...
Soțul, Gheorghe
Ivan, era cu trei ani mai mare decât ea. Ani în șir, în cel de-al doilea război
mondial, nu a știut nimic despre el. La un moment dat, a fost anunțată că a
murit, a primit și drepturile cuvenite unei văduve de război. I-a făcut până și
pomenire la biserică. Numai că anul 1944 a adus cu el o minune: a primit o
carte poștală, cu un „Kremlin roșu” pe ea, „în care scria: Sunt bine, vin spre țară!”.
N-a crezut până nu l-a văzut intrând pe poartă, mulți spunându-i că se
amăgește...
I-a fost greu cât a
fost singură, cu copiii. Avea doar un cal și o „văcușoară”. „Nu era ca acum.
Laptele îl dădeam la copii, iar eu mâncam ce era”. A înălțat, singură, și o
casă. În cea de pe vale tot intra apa, așa că a ridicat alta, mai în deal,
lângă biserică. Muncea și la casă și la câmp.
Și uite așa i-a
trecut viața. Muncind, crescându-și cei patru copii, dintre care doi au ajuns
profesori, unul medic și altul inginer. Mai apoi, s-a bucurat de venirea pe
lume a celor patru nepoți, timpul vârstei a treia fiindu-i înseninat de cinci
strănepoți.
În 2001, soțul i-a
plecat într-o lume mai bună. Ea a mai rămas până în 2007 în căsuța ei din George
Coșbuc, până când o căzătură i-a adus aminte că are deja 93 de ani. Copiii au
adus-o la Botoșani, unde locuiește de-atunci și unde îi au grija pe mai departe,
cu multă dragoste.
Mătușa Adela nu se
plictisește, la cei 100 de ani pe care îi are. Citește ziarele, se uită la
televizor, în special când e muzică populară. Mănâncă mai puțin și cu grijă, ca
un om peste care a trecut un veac și are alături o traistă de medicamente, ca
orice vârstnic care se respectă.
Copiii i-au făcut
tort de ziua ei, i-au cumpărat flori, i-au cântat „La mulți ani”. Le mulțumesc
pentru că m-au invitat, întâlnirea a fost o lecție de viață, de care aveam
nevoie în vremuri atât de tulburi. La mulți ani, Adela Ivan!
(Carmen MORARU)