Luciul
de apă se află la 9 kilometri de municipiul Botoşani, vis-a-vis de Popasul
Cucorăni, în comuna Mihai Eminescu. La doar 300 de metri de drumul naţional 29
B Botoşani – Dorohoi, iazul de pescuit sportiv Loeşti este aşezat în „natala
vălicioară” a marelui poet Mihai Eminescu. El numea această oază de linişte
„Paradisul natal”, căruia nu îi lipsea niciunul din elementele naturii, pe care
„Luceafărul” le evoca în poeziile sale. În acest paradis, copilului Eminescu au
început să i se dezvăluie tainele naturii şi tot aici a avut revelaţia iubirii
- însoţită, toată viaţa, de nelinişti.
Puţini
dintre cei fascinaţi de tot ce înseamnă „Eminescu” ştiu de existenţa acestui
„pârâu de argint” – Iazul Loeşti, format pe pârâul Dresleuca, ce-şi are izvorul
la marginea de Apus a Cucorănilor şi care îşi prelinge apele spre Valea
Ipoteştilor.
„Aş
vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată
în cristalul pârăului de-argint,
Să
văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A
codrului tenebră, poetic labirint;
Să
mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde
cu un aer de pace, liniştiri,
Ce
respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări
misterioase, poetice şoptiri.”
(„Din
străinătate”, Mihai Eminescu)
Iazul
se întinde pe o suprafaţă de 12 hectare, vreme îndelungată fiind un teritoriu
unde se adăpau animalele. Începând cu 1962, stufărişul care acoperea aproape
întreaga suprafaţă a iazului a fost îndepărtat, realizându-se astfel un luciu
de apă în care se reflectă – uimitor de albastru – lumina zilei şi a
văzduhului.
Aşezat în partea de sud-est a Iazului Loeşti, la 1,5
kilometri distanţă, satul Ipoteşti – pe vremuri leagăn al copilăriei
„Luceafărului” – adăposteşte astăzi distinse construcţii reunite în cadrul
Memorialului Ipoteşti, unde se pot vizita Casa părintească, Biserica de familie și Biserica nouă, Muzeul Mihai Eminescu, Biblioteca națională de poezie și Casa Papadopol.
 |
| Sursa: www.luceafarul.net |
Documentele
vremii atestă faptul că Eminescu venea foarte des la iazul Loeşti, unde şi
întârzia, recreându-şi momentele de reverie în scrieri “la persoana a treia”:
“El vedea zâne albe cu părul de aur roş”. Poetul venea la iaz şi pentru
scăldat, însoţit de fratele sau Matei.
Iazul
Loeşti îl mai atrăgea pe Eminescu şi prin bogatul său vânat de raţe sălbatice. Într-o
scrisoare din aprilie 1909 adresată de fratele său Matei lui Corneliu Botez,
acesta mărturisea: Când venea vara în vacanţă de la Wienna, mergeam amândoi la
vânătoare de raţe la un iaz de pe moşia Cucoreni (…), el cu puşca adusă lui
Iuraşca de Jeltuhin, şi pe care o luase tata la moartea lui Iuraşca şi o
transformase la un armurier din Iaşi din cu cremene în cu capse, şi eu cu una
mai mică, pe care o avea tata de la Balş”.
În anul 1857, Moşia Ipoteşti avea ca proprietari pe
căminarul Gheorghe Eminovici (2/5), N. Isăcescu (1/5), Anastasie Başotă, care
cumpărase de la maiorul E. Manu moşiile Cucorăni, Loeşti şi a cincea parte din
Moşia Ipoteşti cu 18300 galbeni. Acest lucru dovedeşte faptul că familia
căminarului Eminovici a avut în proprietate Iazul Loeşti până când, strâmtorat
de datorii şi obligaţii, Gheorghe Eminovici vinde moşia sa în suprafaţă de 288
fălci moldoveneşti cu 8200 de galbeni negustorului Cristea Marinovici în anul
1878.
Revenind în mileniul III, dacă v-am trezit interesul
pentru iazul de poveste, vă mai spunem că puteţi ajunge la el din drumul
naţional DN 29 B Botoşani – Dorohoi – după ce parcurgeţi în jur de 300 de metri
de drum pietruit. La iaz se mai poate ajunge pe un drum sătesc asfaltat. La intrarea în Ipoteşti (dinspre Botoşani), primul drum la dreapta vă
duce direct la iaz, până unde nu aveţi mai mult de un kilometru.
