E din ce în ce mai
greu să trăieşti frumos în acest mileniu III şi aproape imposibil să îţi menţii
un zâmbet interior – care dă farmec existenţei. Şi-atunci cauţi soluţii pentru
a te elibera de marasm. O formulă ar putea fi dată de reperele ce respiră
seninătate şi care te ajută să suporţi şi răstimpuri anoste, de care oricum nu
scăpăm.
Primii paşi
Încă din primăvară
am început să-mi imaginez un astfel de reper: o tabără culturală pentru copii ş
adolescenţi nevăzători, în vacanţa mare! Odată „germenele cerebral” apărut, am
început să tatonez terenul. Am discutat cu părinţii copiilor şi am aflat că
marea majoritate nu fuseseră niciodată într-o tabără şi, dacă unii au fost mai
norocoşi, oricum nu au fost cu părinţii sau cu prietenii lor botoşăneni.
Aşa deci! Am scris
rapid un proiect pe care l-am depus spre finanţare la Primăria Botoşani, o
astfel de idee fiind, din start, eligibilă. A urmat căutarea primilor
colaboratori, pentru că era o tabără căreia destui îi căutau logica (cum, un
nevăzător să picteze, ce trăsnaie e şi asta...). M-am oprit la Cătălina Constantinovici
pentru muzică, Liviu Şoptelea la pictură şi modelaj şi la Marius Rusu pentru
arta teatrală.
Trec rapid peste
organizare, cu toate ramificaţiile ei şi îi menţionez pe cei care - alături de
Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani şi Primăria Botoşani – au dat o „mână de
ajutor” financiară pentru ca proiectul, simplu doar la prima vedere, să prindă
viaţă. E vorba de Tudorel Tupiluşi - din partea S.C. Cartonajul SRL, Elena
Roman şi Coca Humelnicu – notari publici şi Constantin Baciu - coordonator al grupei
maseurilor din asociaţia botoşăneană.
Nici alcătuirea
„trupei” ce urma să meargă în tabără nu a fost simplă. O fetiţă nu a reuşit să
ajungă, spre marea ei disperare, de la controlul oftalmologic pentru care
plecase în Germania. Alt copil a mâncat îngheţată cu două zile înainte de
eveniment şi a rămas acasă, cu febră şi cu lacrimi în ochi, iar altul s-a lăsat
lămurit cu greu să meargă cu mama şi nu cu tata, aşa cum era obişnuit.
Pornim în
expediţie…
Şi gata, a venit
„Ziua H”. Ne-am îmbarcat cu toţii în autobuz, la bagajele copiilor şi ale
însoţitorilor adăugându-se cuburile de lut pentru modelaj, pânzele gata
pregătite pentru pictură, culori şi folie în caz că plouă… Şi ce ne-a mai
plouat! Noroc că în reprize, ne-a lăsat să mai și respirăm…
Cazarea bună,
camerele frumoase, ceea ce a însemnat şi o acomodare rapidă. Cu adevărat
rapidă, pentru că în scurtă vreme ne-am lăsat cu toţii cuprinşi de „mrejele
muzicii”, împreună cu profesorul Cătălina Constantinovici şi câţiva copii din
Asociaţia „Vis de artist”.
Întâlnirea s-a menţinut în zodia cotidianului până
la un punct, când am intrat brusc pe tărâmul de poveste. Andreea, o domnişoară
frumoasă şi talentată de 12 ani, a cântat o melodie a celor de la
Deepcentral - „O stea”. Adolescenţii nevăzători au început să cânte în
background şi povestea muzicală şi-a găsit subit făgaşul.
Ce a urmat a semănat
cu un meci de tenis. Când ”la dublu”, când „la simplu”, cu „mingi” muzicale „pasate”
de la o „echipă la alta”, marele câştig fiind dat de „intrarea în scenă” a unor
adolescenţi despre care nici n-aveam idee că au voce şi ureche muzicală.. Nu
mai vorbesc de tristeţea copiilor de la „Vis de artist”, la plecarea – pe vreme
de înserat – acasă – pentru că și-ar fi dorit să mai rămână... Sau de
complimentele pe care şi le făceau, unii – altora, pentru talentul – la unii
nativ, la alţii şi nativ şi cultivat…
Ziua marilor emoţii
Vineri a fost ziua
în care s-a scris o nouă filă de poveste… La prima oră a dimineţii a ajuns în
tabără artistul plastic Liviu Şoptelea, care a „chiulit” o zi din tabăra de
pictură organizată la Păltinoasa, Suceava, pentru a fi alături de copiii
nevăzători.
Debutul a fost facil şi amuzant, pentru că oricine a modelat în
viaţa lui măcar plastilina, dacă nu şi altceva. Lutul achiziţionat de la Sonia
Iacinschi a început, în scurtă vreme, să prindă viaţă. Măşti, vaze, coşuri
împletite, animăluţe fel şi fel, fantome şi... trandafiri din lut! Lui Eusebiu
Toma, reţinut temporar la cameră de niţică febră (îngheţata, bat-o vina!), i
s-a adus „materia primă” lângă pat. Primul lui gând s-a dus, sugestiv, spre o
inimă (prietenii ştiu de ce!) şi apoi spre tot felul de figurine.
După-amiaza a adus
cu ea momente cu adevărat magice. Am mai rugat doi pictori cunoscuţi – George
Şpaiuc şi Victor Foca – să ne fie alături în ineditul experiment, în timp ce
Liviu Şoptelea a invitat și el un prieten, pe artistul plastic Florin Grosu. Ce
a urmat, ar putea deveni subiect de film.
Pictori consacraţi alături de copii
nevăzători, vorbindu-le despre culoare, despre frumos, îndrumându-le cu vorba
şi cu gândul penelul pe pânză. La unele creaţii pictorii s-au implicat mai
mult, la altele au conferit mai multă lejeritate în mişcare copiilor, şi asta
se vede în micile tablouri peste care s-a aşternut culoarea. În ce mă priveşte,
cea mai importantă a fost „Întâlnirea” dintre copii şi
pictorii renumiţi, ce va rămâne, fără doar şi poate, un reper existenţial peste
ani.
Jocul, liantul perfect dintre lumea reală și teatru
A treia zi a adus
cu ea o nouă întâlnire, copiii pășind pe ușa întredeschisă spre lumea teatrului
de către actorul Marius Rusu. Ei au aflat despre „instrumentele” de lucru ale
actorului, au făcut exerciții de dicție, „de zâmbet” și de râs în toată legea.
S-au jucat și „au respirat” bucurie, de această dată împreună cu copii ai unor
membre ale Filialei Nevăzătorilor Botoșani, invitați în mod special pentru un
plus de socializare între cei mici. Și pentru Marius mulți dintre participanții
la tabără au fost o adevărată revelație, ei având real talent actoricesc. Fără
dubiu, cel mai bun la acest capitol, cu aplauze la scenă deschisă, s-a dovedit
a fi Tony Toma.
Show-time!
Înserarea s-a
împletit cu un spectacol cvasi-improvizat, ceea ce i-a conferit și mai mult
farmec și inedit. Toți copiii și adolescenții nevăzători, care își pregătiseră
cu multă grijă programul, aveau ținute pe măsura show-ului - în care au fost
extrem de destinși.
Cu zâmbetul pe chip, ei au venit în fața publicului cu
parodii gen „Fără zahăr”, muzică folk, scheciuri via “Doru
Octavian Dumitru”, preluări din șlagărele momentului – din muzica românească și internațională, muzică populară,
recitaluri la orgă, clarinet, fluier... Toți au fost talentați, toți au trăit,
din plin, bucuria de a fi împreună și au transmis, celor prezenți, emoții pe
termen lung. Eusebiu Toma, Maria Băcăuanu, Claudia și Andrei Țilia, Anamaria
Colac, Tony Toma, Alexandra Curecheriu, Andres Zaharia, Gabriel Bursuc, Iulian
Gheorghiu, George Gavriliuc - au făcut
un show de zile mari și s-au dovedit a fi camarazi extraordinari atât pe scena
improvizată, cât și înafara ei.
Spectacolul lor a fost completat de
recitalurile Mădălinei Rusu (vioară), Radu Ștefan Iacob (muzică folk) și Larisa
Onciu- ce și-a lăsat, și ea, vocea purtată pe acorduri folk. Mulțumiri familiei
Toma, care a asigurat sonorizarea, părinții lui Sebi filmând și toate momentele
artistice, ce sunt încărcate pe pagina de Facebook „Botoșani, Botoșani,
Botoșani”.
“Maestrul de ceremonii” al întregii tabere, Ludwig
Schibinschi, ne-a pregătit și tradiționalul foc de tabără, care a fost atât de
bine pus la punct încât s-a încăpățânat să ardă și după ce a început agasanta
ploaie.
Diversitate
maximă, la final de tabără
Dimineața zilei de duminică a fost, la rândul ei,
extrem de densă în evenimente. Am fost la Mănăstirea Agafton cu copiii, la
slujbă și am schimbat registrul și starea de spirit ulterior, în drumeția prin
pădurea Agaftonului - în care ghid ne-a fost nimeni altul decât Ludwig
Schibinschi.
Pentru că tot învățasem cu o zi înainte despre improvizație, am
făcut joncțiunea și cu un grup de jucători de Airsoft, care le-a explicat
adolescenților nevăzători cum e cu armele pe care le aveau în dotare. Evident,
după ce le-au scos încărcătoarele…
La vremea amiezii, am plecat spre casă. Numai că,
din fericire, povestea continuă în această vară. Cu o expoziție cu lucrările
copiilor, la Galeriile “Agata” din Centrul vechi, cu șezători ce vor prinde
viață la sediul asociației și…
mai vedem noi.
O certitudine, la
final de tabără, e că un astfel de eveniment te eliberează de rutină pe termen
lung. Pentru că rămân emoțiile, amintirile, iar zâmbetele acelor zile se
întipăresc în suflet și rămân acolo. Ca o comoară, miniaturală...
(Carmen MORARU)
