Botosani de la inaltime. De la etajul VI, mai exact!

 Imagini din 2015, cu tenta de epocă. Foto, Carmen Moraru

Finanţările europene, tema unui seminar organizat în Republica Moldova

Ieri, în sala de conferinţe a Asociaţiei „Caroma Nord” Bălţi (situată în incinta Universităţii  de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova), a prins viaţă un atelier de lucru organizat de Asociaţia „Floare albastră” Botoşani în parteneriat cu Asociaţia „Caroma Nord” Bălţi.

Gheorghe Ciobanu, într-o prezentare rezumativă, le-a vorbit celor prezenţi despre Programul operaţional comun RO-MD pentru perioada 2014 – 2020 (program ce a cunoscut deja o decalare, el devenind, practic, 2015 – 2021). În spaţiul aceluiaşi seminar s-a pus accentul pe identificarea unor parteneri şi întocmirea de parteneriate din perspectiva aplicării  programului operaţional amintit, ce va beneficia, per total, de o finanţare din partea Uniunii Europene de 81 de milioane de Euro. 

Evenimentul a trezit un real interes, la el participând reprezentanţi ai administraţiilor locale din oraşe şi raioane ale Republicii Moldova, numeroşi specialişti din cultură, asistenţă socială, învăţământ, precum şi ai unor ONG-uri.

Actualul program al Uniunii europene se adresează zonei aflate la frontiera nord-estică a României (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi toate raioanele din Republica Moldova, inclusiv oraşele Bălţi şi Chişinău. 

Studiu realizat de un botoşănean, donat unor biblioteci titrate, precum şi oamenilor de cultură din Botoşani

Asociația „Floare Albastră”, în calitate de  aplicant și Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, în calitate de partener, au implementat Proiectul „Epistolele românilor celebri, fundament al culturii neamului” în perioada  iunie  –  septembrie 2015. Proiectul a fost finanțat în procent de 89% din bugetul județului Botoșani.

          Toate cele 6 activități prevăzute în cererea de finanțare au fost organizate  în perioadele stabilite și cu maximă eficiență,  realizându-se atât obiectivele proiectului cât și   rezultatele preconizate. Ultimele activități  au pus accentul pe  dezvoltarea posibilităților de autoexprimare a scriitorilor botoșăneni prin publicarea și lansarea studiului „Epistolarul românesc -500”, iar prin organizarea campaniei de  comunicare/informare a populației am contribuit la creșterea gradului de consum al culturii scrise, care corespunde  unuia dintre obiectivele programului Consiliului Județean Botoșani. Lansarea  Epistolarului românesc -500 a avut loc în ziua de 9 sept. a.c.  la sala de lectură a Bibliotecii „Mihai Eminescu”,  în prezența a 55 participanți. La eveniment a susţinut un rafinat recital Corul "Enesciana".

  „Epistolarul românesc - 500“  a fost deja distribuit  membrilor grupului țintă: Consiliului Județean Botoșani – 50 exemplare, Bibliotecii Județene ,, Mihai Eminescu”  - 20 exemplare, câte 5 exemplare  bibliotecilor  Academiei   României, Academiei  Republicii Moldova, Academiei de Științe a Republicii Moldova  și Universității “Al. I Cuza”  Iași, unor  biblioteci comunale  interesate, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Direcției pentru Cultură, mai multor ONG-uri din județul Botoșani și  unor  persoane fizice care au solicitat în mod expres câte un exemplar. Acțiunea de distribuire  va continua și în perioada următoare. Campania de comunicare/informare a populației a fost organizată în perioada 9 -19 septembrie a.c. prin  distribuirea a 160 pliante   promoționale de către membrii grupului de lucru al  proiectului.

    

O panoramă a epistolarului românesc

Studiul  etnologului  şi  scriitorului  botoşănean  Dumitru  Lavric  se  impune  prin  cuprinderea panoramică a epistolarului românesc şi printr-o descriere analitică a fenomenului aşezată pe solidetemeiuri teoretice. Dotat cu un deosebit spirit investigativ, autorul ne propune de fapt un  Magnum Epistolorum  Romanum,  cuprinzând  deopotrivă  scriitorii  specializaţi  în  abordarea  genului,  dar  şi neprofesioniştii care scriu sau dictează, mărturisesc şi relatează întâmplări, scene, peripeţii, impresii de călătorie, preocupări cotidiene, necesităţi conjuncturale: domnitori, boieri, negustori, preoţi, demnitaride stat, învăţători etc.

Se disting,  în  linii  mari,  două categorii:  epistola  practică,  ce apare sub semnul  expresivităţii involuntare şi epistola literaturizată, care conţine mărcile stilistice caracteristice ale autorilor (scriitori,cărturari, savanţi).

Oricum, epistola se înscrie – tipologic – în literatura de frontieră, în care literarul se întâlneştecu  elemente  din  stilul  oral,  administrativ,  politic,  didactic,  documentar,  ştiinţific,  publicistic (gazetăresc). Mecanismul retoric, cunoscut încă din antichitate, cu elementele standard de salutatio,captatio benevolentiae, naratio petitio, conclusio, poate fi găsit şi în scrisorile boierilor, oricare ar filimba în care sunt scrise (dictate). În literatură, el devine un pattern.

Ce reprezintă întregul epistolarum românesc, privit în mod diacronic, evolutiv – de la scrisorile (cărţile) de boieri şi domnitori până la cele care au căpătat statut de operă literară,  cele pe care amputea denumi imaginarul epistolar. El se conturează – şi spre aceasta ne duce demonstraţia critică –într-o imensă  frescă a realităţilor româneşti din diferite epoci. Se constituie, în consecinţă, un Text-sinteză literar-documentar, care subsumează unui Tot studii de situaţii (precum le zicea Eminescu), portrete (fiziologii) ale unor personaje importante (figuri actanţiale  ale istoriei), schiţe de moravuri,geneze ale unor opere, jurnale psihologice, note de călătorie, însemnări autobiografice, „mărturisiri depăcate” (în genul lui Negruzzi), fişe caracterologice.

Marele  Text  (Macrotextul  sau  Hipertextul  în  termeni  recenţi)  epistolar  enumeră  mii  de(hipo)texte, impunând şi epistolieri cu figură de monştri ai genului – Odobescu, Alecsandri, Eliade,Ghica (pentru care, vorba lui Alecsandri: scrisoarea e unicul gen care i se potriveşte structural). Există şi epistolieri care se remarcă nu prin numărul scrisorilor expediate, ci prin acel al scrisorilor primite, precum este Ion Bianu (peste trei mii de scrisori, adresate în timp de şase decenii). Ca modalitate decomunicare, epistola presupune şi reciprocitate (cazurile exemplare sunt acela al lui Alexandri/ Ghica)şi acela al Hasdeu, care răspunde la fiecare corespondenţă trimisă).

Cercetătorul  urmăreşte  şi  po(i)etica  genului,  observând  la  un  moment  dat:  „Ca  şi  speciile biologice, cele literare  trăiesc printr-un raport dinamic – mai mult complementar decât antagonic – dintre stabilitate şi mobilitate, conservare şi inovaţie. Tendinţa conservatoare o manifestă codul  (cum-ul textului),  veritabil ADN genetic, care fixează specia în lanţul ontogenezei, o individualizează, îi asigură elementele de identitate, până la tendinţa de asigurare a unui  pattern imuabil ce năzuieşte adeveni  canon,  dogmă,  tendinţa  inovatoare  la  nivelul  funcţiei,  e  adoptivă,  în  căutarea  unei  nişe existenţiale ce se află în masa receptorilor”.

E un imperativ fundamental: să găseşti  „nişa existenţială” în fiinţa receptorului. Este ceea cepoate realiza epistola prin autenticitate, înalta cotă a mărturisirii, deci prin sinceritate, prin libertatea democratică, să-i zicem eseistică, a formei. Literatura şi-a dorit o asemenea comunicare, un Cititor-model, aşa cum şi-l reprezintă Umberto Eco.

Studiul  minuţios şi  aplicat  al  lui  Dumitru Lavric,  în  afară  de  meritul  de  a  umple  un gol  în istoriografia literară românească, îl are şi pe acela de a fi, în temeiul analizei operelor epistolare, un studiu  sociologic  care  prezintă  epoci,  figuri  istorice,  personalităţi  intelectuale  (bunăoară  Bildungsromanul lui  Octav Onicescu), maeştri ai genului şi cultivatori involuntari ai lui.

Academician Mihai CIMPOI

Antologie a scrisului epistolar românesc, realizată de un botoşănean

În această vară va vedea lumina tiparului un amplu studiu realizat de scriitorul Dumitru Lavric, apariţia cărţii în două volume fiind în spaţiul Proiectului “Epistolele românilor celebri, fundament al culturii neamului”, finanţat de Consiliul judeţean Botoşani şi de Asociaţia „Floare albastră” (iniţiatoarea proiectului).

Până la lansarea cărţii, devoalăm opiniile unor critici şi ale unor scriitori despre studiul realizat de Dumitru Lavric, fiind vorba de opinii ce se vor regăsi în prefaţa antologiei scrisului epistolar românesc.

     Cartea d-lui Dumitru Lavric este o întreprindere cu totul remarcabilă, prin amploare şi profunzime. Avem a face cu o panoramă, foarte cuprinzătoare, a genului epistolar în cultura română. Scrisorile - care au fost, vreme îndelungată, un mod de comunicare privilegiat - au, în numeroase cazuri, o valoare literară certă. Dl Lavric urmăreşte evoluţia genului de la începuturi, din secolele XVI – XVII, insistă asupra  momentelor de vârf ale istoriei literaturii române – perioada romantică (Heliade Rădulescu, Bălcescu, Kogălniceanu, Alecsandri), continuă cu doi autori de capodopere epistolare – Ion Ghica şi Odobescu, cu epoca Junimii (Creangă, Caragiale, Eminescu, Maiorescu, Slavici) pentru a ajunge în modernitate (Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, G.Călinescu etc., etc.) şi a ne oferi în fine o sinteză a dezbaterilor teoretice privind genul epistolar. Ansamblul, repet, este impresionant. Cartea e rezultatul unor întinse lecturi şi atestă totodată o adevărată pasiune pentru subiectul abordat. E o lucrare necesară deoarece reprezintă şi un instrument de lucru foarte util. Şi, peste toate, cartea d-lui Dumitru Lavric se citeşte cu folos şi cu nedezminţit interes.

*******************************************************************************

                    Prof. univ.dr. Alexandru Călinescu

Cu ,, Epistolarul  românesc – 500”  ne aflăm în faţa unei ample cercetări istorico-literare – încadrabilă în categoria studiilor culturale – dedicată literaturii epistolare abordate până în  prezent doar fragmentar de câţiva critici literari – Al. Săndulescu, Livius Ciocîrlie, Dan C. Mihăilescu. Deşi practica aceasta a comunicării epistolare datează în limba tomână de aproape jumătate de mileniu, interesul pentru publicarea scrisorilor se manifestă abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi numărul volumelor care tezaurizează astfel de texte creşte semnificativ abia în ultima jumătate de veac, în acord şi cu creşterea interesului cititorilor pentru literatura mărturisirilor, pentru non-ficţional. Concomitent s-a manifestat interesul istoricilor şi criticilor literari ( Iorga, Lovinescu, Călinescu, Manolescu ….) pentru valoarea documentară   a scrisorilor.

            D. Lavric –cunoscut până în prezent şi ca un avizat comentator al fenomenului folcloric –

are meritul de a aborda unitar, într-o manieră critică modernă şi într-un stil eseistic – travaliul a peste

100 de epistolieri români – scriitori dar şi alţi intelectuali, publicişti, artişti, compozitori…. – care devin

 ,, personaje ale unui veritabil roman cu titluri de capitole foarte atrăgătoare pentru cititori: ,, O petală

 de garoafă galbenă” , ,,Zeul îngenuncheat” , ,,Când Sfinxul era tânăr…’’, ,,Scrisori cu parfum de femeie”,

,,Singur  printre contemporani”, ,,Conversaţie cu un absent…’’.

            De subliniat că  fiecare capitol e structurat compoziţional într-o manieră dramatică, valorificând tehnica surprizei şi întreţinând interesul pentru lectură. Concomitent, maniera călinesciană de valorificare a citatului semnificativ transformă acest studiu de  cca 1000 de pagini într-o atrăgătoare antologie a scrisului epistolar românesc. O surpriză plăcută o constituie ultima secţiune a cărţii (,,De la literalitate la literaritate”) dedicată valorificării scrisorii în literatura  artistică. Prin astfel de calităţi şi altele pe care cititorul le va descoperi singur – studiul semnat de D. Lavric materializează  visul unui mare epistolier român - ,, o comedie umană mai ceva ca a lui Balzac.”

                                                                                                

                       Dr. în istorie Corneliu Filip, membru al  U.S.R.

*********************************************************************************

            Am privilegiul de a mă număra printre primii cititori ai unei cărţi care, fără îndoială, se va bucura de un mare interes în rândul specialiştilor şi deopotrivă al cititorilor. Intitulată „Epistolarul românesc 500”  şi avându-l ca autor pe profesorul botoşănean Dumitru Lavric, cartea este o prezentare exhaustivă a epistolarului românesc, vechi de cinci secole, văzut prin prisma celor peste două sute de volume în care a fost cuprins şi editat până acum. Subiectul cărţii îl constituie volumele cuprinzând corespondenţa, iar obiectul scrisorile şi semnatarii lor – epistolierii – precum şi romanele epistolare, nu foarte multe, sunt  scrise de câţiva dintre cei mai cunoscuţi romancieri români, despre care autorul îşi exprimă propriile opinii.

            Desigur, un proiect de o asemenea anvergură nu putea fi conceput fără o motivaţie. Din „Habent sua fata epistulae!” cu care Dumitru Lavric îşi prefaţează cartea, deducem că la baza deciziei de a se consacra acestei teme  a stat constatarea că până acum  domeniului i-au fost dedicate doar două volume de sinteză: „Literatura epistolară”, avându-l ca autor pe Al. Săndulescu, apărută în anul 1972 , în care sunt comentaţi un număr de 11 epistolieri şi „Mari corespondenţe”, lucrare semnată de Livius Ciocârlie, apărută în anul 1981, care-i priveşte mai ales pe criticii-epistolieri, de la Maiorescu şi Gherea la Lovinescu, Călinescu şi Negoiţescu. Epistolarul românesc, cuprinzând nume de mare rezonanţă ale scrisului autohton, nu poate fi redus  doar la cele două cărţi mai sus amintite. El trebuie să fie prezentat în integralitatea lui, iar Dumitru Lavric face primul pas în această direcţie. Îl recomandă, pentru o asemenea lucrare, renumele de excepţional profesor de limba şi literatura română al Liceului „August Treboniu Laurian” din Botoşani, precum şi opera sa scrisă, cuprinzând zece volume dedicate tradiţiilor culturale botoşănene, unor subiecte de interes mai larg, precum sentimentul românesc al dragostei şi o bogată activitate publicistică, pusă în evidenţă de studiile şi articolele de analiză şi critică literară, publicate în numeroase ziare şi reviste din Botoşani sau din alte centre culturale ale ţării.

            Cartea a avut o gestaţie lungă, iar scrierea ei i-a luat autorului nu mai puţin de şapte ani, datorită unor probleme care au ţinut de vastitatea materialului documentar, de greutatea procurării volumelor de corespondenţă şi, desigur, de găsirea unei căi originale de tratare a temei, care să o facă utilă celor interesaţi. Fiind prima carte de o asemenea anvergură, autorul a trebuit să opteze pentru cea mai potrivită formă de organizare tematică a epistolarului: cronologic, pe personalităţi  sau regional, alegerea sa fiind o combinaţie între primele două maniere.

  O  analiză, oricât de sumară a epistolarului românesc, nu putea începe decât cu referiri la scrisorile de domni, domniţe, boieri şi negustori, datând din perioada cuprinsă între secolele  XVI – XIX, publicate de Nicolae Iorga, care, alături de celebra scrisoare din 1521 a lui Neacşu de la Câmpulung, sunt cele mai vechi scrisori româneşti  şi nu se putea încheia  fără o privire critică asupra celor mai recente apariţii editoriale având această tematică, dintre care  Dumitru Lavric aminteşte şi comentează  pe cele avându-i ca autori pe Paul Goma, Doina Cornea, Constantin Noica, Gabriel Liiceanu şi H.R.Patapievici.

Dumitru Lavric se opreşte asupra cvasitotalităţii epistolierilor români, comentându-le, cu pertinente observaţii, cele mai semnificative scrisori. Citând generos din scrisorile semnate de Eminescu, Caragiale, Ion Ghica, Alecsandri, Hasdeu, Maiorescu, Slavici, Sextil Puşcariu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Liviu Rebreanu, Octav Onicescu, I.D.Sârbu, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici ş.a.,  autorul cărţii reuşeşte să contureze  profilul spiritual al acestora: deschişi spre comunicarea epistolară sau constrânşi să apeleze la aceasta, dezinvolţi în exprimarea opiniilor sau prudenţi, sinceri sau vădit prefăcuţi, afectaţi sau indiferenţi, interesaţi sau detaşaţi de urmările demersului lor, patetici sau glaciali. Din epistolieri, aceştia devin personaje ale propriilor lor scrisori, sublinierile autorului ghidând cititorul spre o cât mai cuprinzătoare înţelegere a profilului lor moral şi spiritual.

Felul în care este redactată cartea, o recomandă ca un excelent material documentar pentru studenţii facultăţilor de litere, în studierea şi înţelegerea, în întreaga lui complexitate, a genului epistolar. Epistolierii sunt prezentaţ , în cuvinte puţine, dar suficient de lămuritoare, în directă legătură cu epoca în care au trăit, şi cu problemele majore ale timpului lor, fapt ce conduce la o mai profundă înţelegere a demersurilor lor epistolare, a manierei în care se exprimă, a limbajului folosit. Autorul lasă să se înţeleagă diferenţa dintre relaxarea care răzbate din producţiile epistolierilor secolului al XIX-lea, mai apropiate de literatură şi mai detaşate de mediul politic şi cele ale epistolierilor epocii comuniste, şi tonul prudent, mai mult aluziv, al celor din anii care au urmat comunizării României, urmare directă a supravegherii intelectualilor de către Securitate. Corespondenţa dintre Radu Stanca şi Ion Negoiţescu, cuprinsă în volumul „Un roman epistolar” şi cea dintre I.D.Sârbu cu I. Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora, din volumul „Traversarea cortinei”, sunt emblematice în acest sens.

Nu putem încheia aceste succinte consideraţii  fără a aprecia ultimul capitol al cărţii „De la literalitate la literaritate”, în care autorul face dovada unei cunoaşteri în profunzime a romanului epistolar românesc, asupra căruia îşi permite să aibă puncte de vedere diferite decât ale unora dintre marii critici literari. Un exemplu în acest sens, este opinia, contrară celei exprimate de George Călinescu, în privinţa romanului „Lorelei” al lui Ionel Teodoreanu, pe care-l consideră unul dintre cele mai izbutite romane epistolare din literatura română.

Scrisă cu pasiune, cu un stil mai apropiat de cel literar decât de cel riguros ştiinţific, care uşurează lectura şi facilitează receptarea numeroaselor informaţii cuprinse în text, fapt datorat, desigur, talentului scriitoricesc al autorului, cartea semnată de Dumitru Lavric, unică în peisajul literar românesc, este o operă necesară  şi, prin urmare, intuim o bună primire a acesteia din partea specialiştilor ca şi a cititorilor. Nu ne îndoim de succesul de care va avea parte şi înainte de a-l felicita pe autor, ţinem să-i mulţumim pentru acest minunat dar pe care ni-l face

                                                                                                 Gheorghe Median

***********************************************************************************************

„Lungă e scrisoarea mea, era însă necesarie”

În 1521 a fost redactată de Neacşu din Câmpulung - Muscel (ot Dlăgopole) şi expediată lui Hanăş Bengner (Johannes Benkner), primarul Braşovului, prima scrisoare semnată în limba română cunoscută până acum (2015!) şi păstrată în arhivă, din spaţiul geo-istoric românesc.Evident, au mai existat scrisori din perioada anterioară (a doua jumătate a secolului XIV - începutul secolului XVI) scrise în slavonă, greacă, latină, din spaţiul românesc, dar acelea nu au constituit obiectul analizei şi prezentării din sinteza pe care o prefaţez sumar în aceste rânduri.

În perspectiva sărbătoririi unei jumătaţi de mileniu de comunicare şi corespondenţă prin scrisori din arealul românesc, din literatura şi cultura românească, Dumitru Lavric (cunoscut literat, cercetător şi autor botoşănean, cu 10 cărţi publicate până acum, cu tematici conexe: proză, critică literară, folclor şi teatru popular din zona Botoşani, epigrame, parodii;pentru informaţii suplimentare, vezi medalionul Lavric Dumitru, înSilvia Lazarovici, Scriitori şi publicişti botoşăneni. Dicţionar biobibliografic, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Agata, Botoşani, 2015, pp. 304 - 305), a elaborat, cu acribie, răbdare, consecvenţă şi optimism, o masivă sinteză de peste 800 pagini format mare, dedicată Epistolarului Românesc 500 şi intitulată identic.

Sinteza lui Dumitru Lavric este o contribuţie literaro - istorico- sociologică, având la bază o bibliografie tematică reprezentativă, abordată ştiinţific, critic, dar fără note de subsol, care să încarce şi să îngreuneze textul cărţii şi mesajul transmis de autor cititorilor. Căci, în fond, fiecare carte este o scrisoare, mai scurtă sau mai lungă, a autorului (expeditorului) către cititor (destinatar). Contribuţia este structurată în 95 de capitole tematice, 95 de mari scrisori ale autorului către cititori, despre epistole (semnate), epistolieri, destinatari, subiecte de conversaţie, atitudini, sentimente, iubiri, antipatii, certuri, împăcări, idei, ambiţii, planuri, proiecte, reuşite sau eşecuri personale, de grup sau naţionale, în diferite domenii de activitate. Osatura sintezei este reprezentată de scrisori (semnate) emblematice ale expeditorilor, nu mai puţin cunoscuţi, din diferite grupuri, categorii şi clase socio - profesionale, politice, militare, economice, culturale, religioase, ideologice, către destinatari de familie, de grup reprezentativ sau chiar oficiali.

Autorul a folosit metoda citatului reprezentativ(unitate ideatico - lingvistică)dintr-o anumită scrisoare, ca mijloc tehnic de particularizare a ideii transmise, din cuprinsul textului avut în vedere şi analizat, tehnică cu avantajele şi dezavantajele sale, care incumbă, evident, şi o doză de risc subiectiv/obiectiv, auto-asumat de către Dumitru Lavric. Autorul oferă cititorului contemporan accesul direct la sursă (sau la un fragment de sursă), fără a se interpune între autorul scrisorii din trecut şi destinatar / cititorul contemporan; ultimul este invitat indirect să afle, să analizeze, să aprecieze, să critice, să concluzioneze mesajul unei scrisori.

Sinteza este construită pe capitole, fără o supra-structură cronologico - tematică riguroasă (pe epoci istorice, secole, jumătăţi de veac, ele însele diviziuni în evoluţia subiectivă / obiectivă a fenomenului şi expresiei letrice româneşti), cuprinzând 95 de astfel de secvenţe tematice, de la începutul veacului XVI până la debutul secolului XXI, intitulat sugestiv, uneori sentenţios, pentru fiecare experienţă epistolară individuală sau de grup, privită ca unitate letrică; doar câteva titluri - exemple reprezentative, din cele peste 90 la fel de reprezentative: „Voeşte şi vei putea”; „Lungă e scrisoarea mea, era însă necesarie” (ales şi de mine pentru subtitlul acestei prezentări!); „M-am născut şi vreau să mor moldovean”; „Şi-a consacrat toate puterile pentru naţiune”; „Bun condei şi muşcător avea institutorul”; „E urâtă lumea câteodată şi grea de tot viaţa”; „Voiesc să rămân cinstit”; „Se vede că nu mi-e dat să ajung milioner”; „N-am pamfilizat, n-am şeicărit”; „Ultimul judecător al tuturor faptelor noastre trebuie să fim noi înşine”; „Sunt adumbrit de amurg”; „Să nu dăm Cezarului ce i se cuvine lui Dumnezeu”; „Rufele murdare trebuie spălate - totdeauna - în public”; „Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul mă aşteaptă...”; „Voi proceda ca iedera”.

Din punct de vedere al evoluţiei istorico - tematice a fenomenului letric românesc în ultima jumătate de mileniu, curajoasa sinteză poate fi privită şi ca o reuniune, o antologie, o culegere de 95 de „studii de caz” epistolare, inteligent şi cursiv îmbinate şi articulate, astfel că unitatea în evoluţie literaro- istorică a Epistolarului Românesc 500 este cu măiestrie realizată de către autor. Într-un Cuvânt înainte al cărţii, intitulat sentenţios, sugestiv, prin parafrazare, Habeat sua fata epistulae!, Dumitru Lavric a definit, direct sau indirect, obiectul (scrisoarea semnată) prezentei contribuţii şi a realizat o sumară trecere în revistă a activităţii de editare a corespondenţei unor persoane / personalităţi din spaţiul  geo - politico - cultural românesc, din demi - mileniul avut în vedere şi de analiză critică a fenomenului epistolar românesc.

Astfel, Dumitru Lavric defineşte, în deplină consonanţă cu criticul literar Horia Oprescu: „O scrisoare este, mai întâi, un ecou real, o scânteie de viaţă. Epistola echivalează, într-un fel, cu documentul. Ea oglindeşte, am zice, cu fixitate ştiinţifică, un om într-o anume împrejurare. Un grup de fire epistolare, extinse în timp, pot reprezenta o întreagă epocă. Genul epistolar ţine, aşadar, mai întâi de istorie, adică de adevăr, şi abia apoi de beletristică. Precumpănitoare, adică, este informaţia literară” (Epistolarul Românesc 500, p. 6). Apoi completează, în aceeaşi rezonanţă ideatică cu Dan Mănucă: „Corespondenţa, câtă s-a mai păstrat, rămâne singurul mijloc la care, de obicei, apelează istoricul literar, constrâns să recompună o existenţă în elementele ei esenţiale. Dar nu toate scrisorile conţin fapte utile în clarificarea unor resorturi psihologice particulare, oferind îndeobşte doar jaloane biografice, mai mult sau mai puţin importante” (Epistolarul Românesc 500, p. 6).

Cum îşi auto-evaluează Dumitru Lavric propria sinteză? Obiectiv şi cu măsură: «Cutie de argint se vrea Epistolarul Românesc 500, florilegiu (antos logos) al celor mai izbutite exprimări epistolare, favorizând citatul semnificativ (...) Călăuză ne-a fost inefabila tehnică a citatului, teoretizată şi argumentată de G. Călinescu: „Singura metodă de convingere a criticului rămâne izolarea locurilor mai caracteristice şi citarea lor, şi cel mult explicarea, adică desfăşurarea conştientă a elementelor”. (...) În alţi timpi, cartea s-ar fi putut intitula Magnum Epistolarum Romanorum şi ar fi purtat motto-ul: „O comedie umană mai ceva ca a lui Balzac”, dar noi am fost avertizaţi că nu ne este dată desăvârşirea, ci doar săvârşirea; o încredinţez cititorului cu salutul: Si vales bene est, ego valeo!» (Epistolarul Românesc 500, p. 11).

În acest context general letrico - ideatic, autorul a avertizat, şi sunt întrutotul de acord cu el, că statutul şi poziţia socială scrisorii ca mijloc tehnic de comunicare inter-umană s-a degradat în ultimul secol, datorită concurenţei altor mijloace tehnice cu finalităţi identice: telegraful, telefonul cu fir şi celular, radioul, TV, CP şi reţeaua Internet, satelitul de comunicaţii. Pe de altă parte, la nivel naţional se constată o modestă preocupare de a reconfigura şi a consolida conştiinţa scrisorii în societatea şi cultura română. Se editează scrisorile inedite sau se reeditează cele deja cunoscute ale unor emitenţi români, fie persoane particulare modeste, unele deja înghiţite de anonimat, fie personalităţi al culturii şi ştiinţei româneşti. Sau, în periodicele culturale încă în viaţă, se continuă buna practică a editării / reeditării unor scrisori reprezentative pentru persoane, grupuri, asociaţii sau pentru Epistolarul Românesc. Osingurănominalizare sau studiu decaz sau exemplu de bună practică: revista lunară Magazin Istoric, rubrica Pe vremuri, oameniiîţi trimeteau scrisori, realizată de d-na Georgeta Filitti.

Epistolarul Românesc 500 al lui Dumitru Lavric este şi o contribuţie, în diferite procente şi cu diverse informaţii inedite, utile, la istoriile secvenţiale, punctuale, ale: scrisorii (semnate), ca mijloc tehnic de comunicare inter-umană prin scriere, specific demi-mileniului avut în centrul analizei şi ca gen literar în spaţiul geo-istoric românesc;vieţii de familie, de grup cu interese comune, într-un timp istoric / spaţiu istoric românesc; gândirii individuale, de grup, naţionale româneşti, exprimată în scrisori;identităţiicomplexe individuale, de grup, naţionale româneşti, concentrată în manifestări letrice. Ca un corolar, sinteza epistolară a autorului botoşănean este o completare tematică reuşită a istoriei literaturii române în secolele XVI - XXI.

Dacă, iniţial, autorul a destinat, prin motto, sinteza sa Ad usum amicorum!, ulterior a extins universul destinatarilor, către toţi potenţialii cititori, Ad usum legentium!

Habeat sua fata libri epistularum!

                                               

                                                                                                   Prof. dr. Dan PRODAN

Sărbătoarea internațională a iei la Botoșani

 Foto: Carmen Moraru

Incursiune în lumea credinței, în județul Botoșani

 Guranda

 Hlipiceni

 Guranda

  Guranda

  Guranda

  Guranda

  Guranda

  Guranda

  Guranda

  Guranda

 Guranda

 Biserica "Sf. Treime" Calarasi

  Biserica "Sf. Treime" Calarasi

  Biserica "Sf. Treime" Calarasi

  Biserica "Sf. Treime" Calarasi

  Biserica "Sf. Treime" Calarasi

  Biserica "Sf. Treime" Calarasi

 Biserica Sf. Ilie Botosani

Biserica Sf. Parascheva Botosani