Ion Pillat, urmaşii săi şi Miorcanii

* Poetul care a copilărit la Miorcani a primit în 1936 premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române * Pe 31 martie 2011 se împlinesc 120 de ani de la naşterea sa *

Academicianul, antologatorul, editorul, eseistul, poetul tradiționalist și publicistul român a cărui creaţie literară a fost “trecută la index” după 1945 din raţiuni politice, s-a născut la București, pe 31 martie 1891, în casa din Calea Dorobanților nr. 6. Tatăl său, scrie wikipendia.org, era moșier și parlamentar, iar mama sa, Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Anii copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, Florica (pe Argeş), şi la Miorcani (pe Prut). La moşia bunicului a învățat în particular întreaga școală primară. A urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești, iar în 1905 a terminat liceul Sfântul Sava din București. Mama sa l-a luat cu ea la Paris, pentru a continua studiile acolo.

După ce studiază istoria, geografia şi dreptul la Sorbona, debutează în 1911 “Convorbiri literare”, prim pas al unei prolifici opere lirice, completată cu traduceri şi implicări în plan editorial. Patru ani mai târziu se căsătoreşte cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu. În 1936 a primit premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1944, sub titlul “Poezii”, i-a apărut întreaga operă lirică scrisă între 1906 și 1941.

La data de 17 aprilie 1945 a avut o congestie cerebrală în plină stradă, a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, în jurul orei 22 trecând în nefiinţă.

Destin agitat pentru “Conacul Pillat” de la Miorcani

Mai multe detalii despre plaiurile botoşănene unde a copilărit poetul se regăsesc pe www.radautiprut.ro: “Ion Pillat a iubit cu patimă pământul natal, cele două sate, Florica din Muntenia şi Miorcani din Moldova, fiind reperele de suflet ale pastelistului, precum erau Mirceştii pentru Alecsandri. Pillat se poate mândri că, prin tată, e descendent dintr-o familie boierească veche din ţinutul Fălciu, iar mama sa, Maria, este fiica marelui bărbat de stat I.C. Bratianu, cel care l-a adus pe Carol I în România în 1866… În vacanţe, copilul călătorea tocmai la Miorcani, dincolo de Botoşani, pe malurile Prutului, unde era moşia cumpărata de tatăl său în 1883. De altfel, mereu declara cu mândrie: “Florica şi Miorcanii - muntele, podgoria şi stepa -, iata doicile adevărate la care mi-am supt Muzele flămânde”.

Tatal poetului, Ion N. Pillat, un cunoscut moşier şi parlamentar al regatului independent de atunci, a construit pe moşia cumpărată la Miorcani un conac (pe o veche construcţie din anii 1830- 1832), unde venea adesea cu familia pentru a petrece puţinul timp liber. Dupa moartea poeului, conacul a rămas fiului acestuia, Dinu Pillat, dar regimul comunist a preluat în mod abuziv moşia şi a transformat-o într-o secţie a spitalului Darabani (spital rural ce a funcţionat 20 de ani, asigurând asistenţa medicală în zonă). Conform specialiştilor consultaţi, naţionalizarea conacului a fost o perioadă neagră pentru casa şi locurile în care poetul se retrăgea sub arborii seculari. În 1987, în anexele care serveau odinioară muncitorilor de la vechiul conac, s-a amenajat un muzeu în care se regăseau obiecte personale ale poetului. După 1990, conacul cu anexele sale, cu livada şi curtea imensă, precum şi pădurea din afara localităţii, care au aparţinut lui Ion Pillat şi apoi fiului său, au fost revendicate de rudele rămase în viaţă, nora Jeana Cornelia (soţia lui Dinu Pillat), şi fiica lor (Ioana-Monica Saulescu). Lipsa de fonduri şi starea avansată de degradare a clădirilor le-au determinat pe cele două să doneze cele patru clădiri ale conacului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, împreună cu 10 hectare de teren, dintre care 3,8 ha intravilan, situat în jurul clădirilor conacului, şi 6,2 ha de pădure, pe malul râului Prut. Intenţia a fost ca acestea să fie renovate şi transformate într-un centru social-cultural. Obiectele de muzeu au fost duse la Muzeul Judeţean Botoşani, unde se păstrează şi astăzi. Din momentul în care casa lui Ion Pillat de la Miorcani a fost donată Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ea a devenit Centrul Cultural Pastoral- Misionar “Ion Pillat” din Miorcani… Gospodarii de aici s-au ocupat de curăţirea curţii, a iazului, a copacilor care erau un pericol pentru acoperişul clădirilor. Au fost săpate şanţuri la intrarea în curte pentru a nu pătrunde apa de ploaie în interior, a fost cărat molozul, rezultat din dărâmarea de la sine a gardurilor ori a garajelor vechi şi s-a încercat recuperarea materialelor din clădirile dărâmate. O atenţie deosebită este acordată pădurii primite, situată lângă mina de pe malul Prutului”.

Soartă tragică pentru familia poetului

Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat, a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu, fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Detalii cutremurătoare se regăsesc în volumul “Biruinţa unei mari iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondenţă*, publicat de fiica lor, Monica Pillat (Ioana-Monica Saulescu). 

Nelli, Monica si Dinu Pillat

Peste romanul epistolar compus de Monica Pillat din scrisorile părinţilor ei (reluat de www.revista22.ro), pluteşte de la bun început umbra nenorocului. “Nelli şi Dinu Pillat se logodesc în vreme de război, se căsătoresc în decembrie 1944. În 1947 cele două familii (a ei - Ene-Filipescu, fruntaş social-democrat, a lui - Maria şi Ion Pillat) pierduseră toată averea: celebra moşie de la Miorcani, a familiei Pillat, via de la Isvorani, casa familiei Filipescu, din Predeal, casele din Bucuresti etc. În ’47 Ion Pillat murise deja de doi ani. Sora lui Dinu, Pia, reuşise să fugă din ţară în 1946 împreună cu soţul ei, Mihai Fărcăşanu. Tatăl lui Nelli, arestat în 1949, moare în închisoarea de la Târgu-Ocna, trei ani mai târziu. Mama lui Dinu, Maria Pillat-Brates, e şi ea arestată în 1949 şi trimisă apoi în domiciliu forţat. În ‘47 Dinu Pillat fusese dat afară din Universitate. Toamna lui ’48 îl găseşte la Miorcani, înfruntând deprimarea de a vinde ce mai rămăsese din locul copilăriei sale: ultimii copaci, câteva grămezi de paie de pe fosta proprietate a poetului. Luni tragice, în care scrisorile sunt împietrite, pline de detalii concrete, umilitoare: cu ultima recoltă, vor avea cartofi, brânză, ouă şi miere pe saşe luni. După care fiul lui Ion Pillat, deja scriitor şi el, va fi pontator şi casier la o cooperativă din Bucureşti. În răstimpuri, va sta în sanatorii TBC. În 1956 G. Călinescu îl aduce la Institutul de Istorie şi Teorie Literară, pe care tocmai îl înfiinţase. Trei ani mai târziu va fi arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, odată cu "lotul intelectualilor", din procesul Noica. Întors acasă, e reprimit la Institutul Călinescu, de unde însă va fi din nou dat afară în 1975. Va muri cinci luni mai târziu, la 54 de ani. Nelli şi Dinu Pillat şi-au dorit toată viaţa o casă numai a lor. Nu au apucat să locuiască singuri, ca familie de sine stătătoare, decât în cele cinci luni ale agoniei lui, adică dupa moartea Mariei Pillat-Brates, cu care au locuit împreună 31 de ani şi pe care au înconjurat-o cu o dragoste fără fisură”.

Miorcani... în versuri meşteşugite
“Se lasă iar amurgul pe parcul din Miorcani,
Şi zgomotul pe care l-am auzit de ani,
Cu pulberea luminii ajunge pân’ la mine:
E mugetul cirezii ce-ncet, cu seara, vine.
Sunt scârţâiri de care pe drumul greu de rod.
E tunetul căruţei ce trece peste pod.
Sunt chiote de oameni... Ce stranie prelungire
Le face să se piardă deodata-n amintire.
O toacă bate tainic. Un clopot sună lung

………………………………………

În juru-mi înserarea pe ţarini a apus,
Cenuşa înnoptării pe mâna mea se lasă.
O lampă cu-o privire a luminat în casă
Ca sufletul tău darnic, deschis şi liniştit.
În drumul vieţii mele Miorcanii m-au oprit.
A înnoptat: oraşul şi-aprinde cafeneaua.
Aici la câmp sting lampa să se apropie steaua

Ce-a licărit stingheră la margine de sat.
Pe-aleea nevăzută se-aude apăsat
Unitul pas al tatii şi-al mamii mele, pasul
Ce-l auzeam pe vremuri, copil, când suna ceasul
Culcării, aşteptându-i să mă sărute-n pat”.

(“Scrisoare”, Ion Pillat)