 |
| www.wikipendia.org |
* La Botoşani, a fost sărbătorită pentru prima dată în 1892 *
Reducerea normei zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În 1872, aproximativ 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au mărşăluit, cerând reducerea programului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, în 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: “8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90.000 de demonstranţi, dintre care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Victime şi arestări
Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc 3 zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului "McCormick". Poliţia a intervenit, patru protestatari au fost împuşcaţi şi alţii au fost răniţi. În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind 200 de oameni, dintre care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi.
Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 la închisoarea pe viaţă. 7 ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.
Certificat parizian de naştere al Zilei de “ 1 mai”
În 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. În anul 1889, social-democraţii afiliaţi "Internaţionalei a 11-a", au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru “stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală”.
Nucleu socialist la Botoşani
Despre “Începuturile mişcării socialiste şi muncitoreşti botoşănene” scrie Ionel Bejenaru, într-un articol publicat în ediţia din 1978 a publicaţiei “Hierasus”, editată de Muzeul Judeţean Botoşani: “La puţin timp după reprimarea răscoalelor ţărăneşti din 1888, prezente în numeroase localităţi botoşănene – trimis de comitetul de conducere al Cercului socialist din Iaşi în regiunea Botoşani – Dorohoi, spre a asigura îndrumarea muncitorilor şi ţăranilor dezorientaţi, în urma prigoanei autorităţilor – socialistul Panait Muşoiu se consacră unei propagande şi activităţi organizatorice intense… Cu ocazia campaniei electorale şi a alegerilor din 1888, Muşoiu, care primise sarcina să susţină candidatul socialist la Botoşani, avea să se convingă de farsa electorală burgheză, relatând cum candidatul socialist C. Rîşcanu şi simpatizanţii săi sunt confruntaţi cu bătăuşii administraţiei”.
Club al muncitorilor
Activitatea socialistă botoşăneană cunoaşte un moment organizatoric important spre finele anului 1891, când se constituie Clubul muncitorilor din Botoşani. “Evenimentul este înserat pe larg în publicaţia centrală “Munca”. Astfel, informând despre adunarea de constituire a Clubului muncitorilor din Botoşani, într-o corespondenţă din 22 noiembrie 1891 se menţionează că “se ţin regulat întruniri în fiecare duminică… la club se mai dau şi lecţii de citit… clubul are deja şi o mică bibliotecă”. În corespondenţa “din Botoşani”, publicată în numărul din 19 ianuarie 1892 al ziarului, este subliniat progresul înregistrat în cele două luni de activitate, sub aspectul creşterii numărului de membri, ajuns la 100, al acţiunilor întreprinse (întruniri la sediu, unde duminică seara “sala era plină de lume”, iniţierea unei liste de subscripţii pentru formarea unei “brutării cooperative”, greve – fiind remaractă greva tipografilor pentru mărirea salariilor, lucrătorii reuşind să obţină un spor la salariu de 10%). Înfiinţarea Clubului muncitorilor din Botoşani a provocat o puternică reacţie din partea burgheziei locale, care se va manifesta, ulterior, printr-un întreg arsenal de mijloace represive” (Ionel Bejenaru, Hierasus 1978).
Primul “1 mai” muncitoresc la Botoşani
În aprilie 1892, Panait Muşoiu, revenit la Botoşani, se consacră activităţii de traducere şi popularizare a unor lucrări marxiste, precum şi organizării unor acţiuni ale muncitorilor din Botoşani. Între acestea din urmă, menţionează Ionel Bejenaru în articolul său, “merită evidenţiată rodnica sa activitate, alături de fruntaşii socialişti din localitate, în vederea sărbătoririi zilei de 1 mai 1892, acţiune evocată în amănunt în “Revista ideii”, pe care o conduce, mai târziu, la Bucureşti. S-au redactat manifeste, chemând pe muncitori şi pe săteni la sărbătoare, ele apărând deodată pe toate zidurile târgului, la toate înălţimile, pe garduri, chiar şi pe geamul de la felinare; fură alcătuite, în grabă, o sumă de steaguri şi steguleţe, se arvoni o grădină, una din cele mai splendide, ca loc de întâlnire. Desigur, n-au întârziat măsurile represive. Astfel, se concentră toată militărimea regională, se recurse chiar şi la oastea megieşită. Se organizară numeroase patrule să calce toate stradele. La ţară fură trimise detaşamente puternice de soldaţi. O veritabilă stare de asediu domnea asupra întregului judeţ. Dar, când străşnicia era mai mare, când stradele erau pustii… ca din pământ răsare un mănunchi de tineri, purtând sub braţe steaguri roşii. Stăpânirea a trecut cu brutalitate la reprimarea manifestaţiei muncitorimii şi a celorlalte pături sociale solidare, câteva zile, la Botoşani, fiind o fierbere obştească cum rar s-a pomenit. Fiindu-i părtaş, Panait Muşoiu defineşte mişcarea de la Botoşani ca “una dintre cele mai strălucite şi mai nobile pagini în istoria mişcării proletariatului ţării acesteia. O pagină minunată, neştearsă”. Atunci, la 1 mai 1892, a fluturat deasupra Clubului muncitorilor din Strada Mare, în dosul regiei Heinig, deasupra oraşului Botoşani, steagul roşu, graţie ardoarei revoluţionare a lui Panait Muşoiu, Panait Zosîn şi Emanuel David (tânăr socialist botoşănean, mort în 1886, la 25 de ani)”. (Carmen Moraru, Monitorul de Botoşani, Pagina de Remember)
