 | ||
| Pe 4 noiembrie 1889, în Aula Liceului „A.T. Laurian” a avut loc şedinţa de constituire a Ateneului român din Botoşani . Fotografia este realizata in 2009 - 120 de ani mai tarziu - de profesor Elena Agachi. Sursa foto http://atlaurian.wordpress.com |
Inspirându-se din
principiile Ateneului bucureştean, structura de pe aceste meleaguri a urmărit
„să contribuie la lărgirea orizontului de cultură în general şi în acelaşi timp
să realizeze o introducere sistematică în problemele specifice ale societăţii
româneşti, în istoria şi cultura românilor, în realităţile pământului românesc
a orăşenilor adulţi – funcţionari, meseriaşi, comercianţi, liber profesionişti,
militari – cu o pregătire şcolară elementară adesea, dar cu o sinceră pornire
către o cultură mai înaltă, pe care învăţământul de până atunci şi condiţiile
materiale modeste nu le-o putea asigura” (I. Zamfirescu, V. Cândea, V. Moga,
„Ateneul Român”, Bucureşti, 1976, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică”.
Ample dezbateri printre intelectuali
Înfiinţarea Ateneului botoşănean,
scrie Gheorghe Median în articolul pe acest subiect apărut în Anuarul
„Hierasus” din 1981, a fost precedată de dezbateri în lumea intelectuală a
oraşului, ce au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul
presei: „Astfel, „Curierul român” sublinia încă din 1886 că înfiinţarea unui
Ateneu la Botoşani ar duce la stimularea vieţii culturale a oraşului, care nu
era pe măsura importanţei acestuia, dat fiind faptul că la acea dată Botoşanii
ocupa al patrulea loc între oraşele ţării în privinţa populaţiei, după
Bucureşti, Iaşi şi Galaţi... Se simte nevoia unor cluburi de lectură, cluburi
comerciale, societăţi de arme şi gimnastică, reuniuni ştiinţifice,
întreprinderi teatrale de dilentanţi, cercuri literare... şi nu în cele din urmă
a unui Ateneu care să înscrie Botoşanii în larga mişcare ateneistă”. În ce-i
priveşte pe cei ce ar fi putut pune bazele unei instituţii de prestigiu la
Botoşani, acelaşi ziar făcea o trecere în revistă a forţelor intelectuale ale
oraşului şi nota că la acea dată oraşul avea „vreo 30 de profesori şi
institutori şi patâţia avocaţi şi magistraţi, între care mulţi învăţaţi cu
titluri superioare de ştiinţă... vreo 10 medici şi alţi câţiva specialişti,
totţi oameni de-o distinsă valoare practică şi rutinală, mai mulţi bărbaţi din
societate de-o incontestabilă cultură, un număr, în fine, de militari instruiţi
şi competenţi – cari toţi la un loc ar putea da Ateneului nostru un şir de
conferenţiari şi-un contingent de-o lungă trăinicie, răzemat nu numai pe forţa
numerică, dar şi p-acea morală şi intelectuală” (Gheorghe Median, Hierasus
1981).
Apel către botoşăneni
Primul pas către
înfiinţarea onorantei structuri s-a făcut pe 25 octombrie 1889. În acea zi, a
avut loc o întrunire la care au participat un număr restrâns de intelectuali,
din rândul cărora s-a ales un comitet de iniţiativă format din V. Vasiliu, S.
Enacovici, Şt. Gane, Gr. Goilav, Gh. Demetriu, N. Giurgea, Al. Saint – Georges,
Lazăr Teodor şi N. Răutu. Tot atunci, a fost elaborat un proiect de statut şi a
fost redactat textul unui apel către botoşăneni. Punând accentul pe rolul
ateneelor din toată ţara de a se opune „vulgarizării oricăror chestiuni din
domeniul literaturii, ştiinţei, artelor, al culturii în general”, apelul făcea
publică iniţiativa constituirii unui Ateneu şi pe plaiurile noastre, cerând
tuturor colaborarea „la înfiinţarea unei opere atât de folositoare, care nu va
putea da rezultate însemnate decât numai atunci când va întruni în jurul său
toate forţele intelectuale ale judeţului”. Iniţiatorii îşi exprimau speranţa,
spre sfârşit de secol XIX, că „oraşul Botoşani, care a produs pe un Eminescu şi
pe atâţi alţi oameni de valoare, va ajunge să se pună pe o treaptă de cultură
egală cu aceea a oraşelor mai de frunte din ţară” (Hierasus 1981).
Nume rezonante printre fondatori
Pe 4 noiembrie 1889, în
Aula Liceului „A.T. Laurian” a avut loc şedinţa de constituire a Ateneului
român din Botoşani, printre cei în jur de 50 de membri fondatori numărându-se
avocaţii St. Gane, Ed. Ulle, G. Chernbach, medicii C. Aronovici, S. Enacovici, St.
Possa, M. Ciomac, doctorul în litere şi filosofie Gr. Goilav, ziaristul
Scipione Bădescu, profesorii N. Răutu, G. C. Velea, institutorii C. Gallin şi
I. Condrea, doctorandul în ştiinţe naturale Grigore Antipa etc (Curierul român,
8 ianuarie 1889). Ulterior, a fost numită şi conducerea instituţie
botoşănene. Preşedinte a fost desemnat
Constantin Esarcu (preşedinte al Ateneului bucureştean), iar vicepreşedinţi
colonelul adjutant Romulus Magheru, comandantul regimentului de artilerie din
Garnizoana Botoşani şi avocatul Eduard Ulle (Curierul român, 13 februarie
1889). Sediul Ateneului a fost stabilit într-una din camerele de la etaj a teatrului, iar
pentru desfăşurarea activităţilor s-a optat pentru Aula Liceului Laurian.
Activităţi culturale pentru obţinere de fonduri
Anii în care a pornit la
drum Ateneul botoşănean nu erau unii tocmai benefici pentru cultură, stare de
fapt perpetuată, de altfel, până în zilele noastre. Tocmai de aceea, un
obiectiv care a stat chiar de la început în atenţia conducerii Ateneului a fost
crearea unui buget din care să fie finanţate cheltuielile legate de buna activitate
a instituţiei. „Acest lucru a devenit imperios din momentul în care, urmărind
să-şi diversifice activitatea, Ateneul şi-a propus să închirieze un local
pentru întruniri şi lectură şi pentru constituirea unei biblioteci proprii,
cotizaţiile membrilor fiind insuficiente pentru realizarea acestor obiective
(Curierul român, 11 decembrie 1890). În acest sens, s-a propus organizarea unor acţiuni culturale cu plată, între care
festivaluri literar – muzicale, reprezentaţii literare şi artistice, conferinţe.
Prima acţiune destinată procuării fondurilor necesare înfiinţării unei
biblioteci proprii a constituit-o serbarea literar – muzicală organizată în
seara zilei de 28 martie 1892 în sala teatrului, la care şi-a dat concursul
marele istoric A. D. Xenopol. Desfăşurată într-o sală arhiplină în care „toate
lojile de sus şi de jos, plătite cu acelaşi preţ, precum stalurile, erau
literalmente ocupate”, de tot ce societatea botoşăneană are mai distins, mai
elegant şi mai inteligent (Curierul român, 3 aprilie 1892). Manifestarea s-a
bucurat de un deosebit succes. Programul a cuprins o parte muzicală susţinută
de muzica Regimentului 16 artilerie condusă de căpitanul Toma Ionescu, un
recital de pian al profesorului Manu de la Externatul de fete şi conferinţa
istoricului A. D. Xenopol „Românii din Ardeal”, aprinsă pledoarie pentru
susţinerea luptei pentru emancipare naţională a românilor aflaţi sub dominaţie
străină” („Ateneul român din Botoşani”, Gheorghe Median, Hierasus 1981).
Zeci de conferinţe
Activitatea Ateneului
botoşănean a însemnat înfiinţarea unei secţii muzicale, editarea unei reviste
proprii, „Ateneul”, „centrul de greutate”, în schimb, constituidu-l
conferinţele, susţinute pe parcursul a trei decenii. Temele abordate la
începutul secolului XX sau chiar la finele secolului XIX erau de mare
diversitate, câteva spicuiri fiind extrem de elocvente: „Cauzele care împiedică
la noi succesul economic” şi „Sugestiunea mintală” – 1890, „Luxul din punct de vedere economic”
– 1892, „Holera şi mijloacele de a ne păzi de ea” – 1893, „Criminalitatea” –
1894, „Cultura inimei şi a caracterului”, „Moralul în presă” şi „Utopiile
socialismului – 1896, „Convenţiunile de inimă” şi „Emanciparea femeii” – 1898,
„Două feluri de români” – 1901, „Necesitatea armatei în statele civilizate” şi „Paraziţii
oamenilor şi animalelor” – 1902, „Automobilism” – 1904, „Relaţiile noastre cu
Italia” şi „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi” – 1906, „Băncile populare” „Petrolul
nostru” şi „Trecutul, prezentul şi viitorul tehnic al Botoşanilor” – 1907, „Scumpirea
traiului” – 1911, „Ştiinţă şi şarlatanism în ştiinţă” – 1923, „Irigaţia
judeţului Botoşani” şi „Despre energie” – 1924 ş.a. (Hierasus 1981).
Greutăţile financiare cu
care s-au confruntat cei ce au dat viaţă Atenului botoşănean au determinat
mutarea sediului, în 1902, din teatru în Casele Voitinovici, activitatea
restrângându-se treptat până în 1924, când se înfiinţează Universitatea
populară „Nicolae Iorga”. În anii de vârf, activitatea Ateneului botoşănean a
fost remarcată de conducerea centrală, cei mai activi membri – la loc de cinste
fiind profesorul Nicolae Răutu – fiind popularizaţi în publicaţiile centrale
ale Ateneului.
