(…) Sistematizarea târzie a oraşului – începută după
aplicarea Regulamentului Organic (1831), s-a derulat extrem de lent, cele mai
multe dintre străzi, păstrându-şi, până spre sfârşitul secolului al XIX-lea
aspectul de uliţe sinuoase, nepavate, cu case numerotate. De-abia în anul 1872,
la solicitarea primarului C. I. Placa, Consiliul comunal alocă primele fonduri
pentru modernizarea străzilor, acţiunea fiind continuată sub primarii Teodor
Boian, (1875 – 1884) şi Ilie Ciolac, 1890, ultimului datorându-i-se
modernizarea reţelei stradale centrale. Spre finele secolului al XIX-lea, după
anul 1880 este trasat Bulevardul, care împreună cu Calea Naţională, se
constituie în principalele căi rutiere ale Botoşanilor. In urma acestui proces,
nu s-au creat, din păcate, pieţe sau scuaruri în care să poată fi amplasate,
atunci, sau mai târziu, monumente pe care, edilii oraşului, sau locuitorii
urbei le-ar fi propus, singurul spaţiu, cu adevărat propice amplasării unui
monument, fiind Piaţa Carol, din vechiul centru comercial.
Aici a fost amplasat, la câţiva ani de la sfârşitul primului
război mondial, cel mai important monument al Botoşanilor, un grup statuar,
dedicat companiei de mitraliere condusă de maiorul Grigore Ignat. (…)
Demersurile pe calea ridicării monumentului care avea să omagieze jertfa
botoşănenilor în primul război mondial, au debutat în anul 1925, prin
constituirea unui Comitet de iniţiativă, condus de avocatul Ramiro Savinescu,
cunoscut om politic local, urmat de lansarea unui apel către botoşăneni,
chemaţi să contribuie la strângerea fondurilor necesare realizării acestuia.
(…) Ecoul apelului a fost deosebit, numeroşi locuitori contribuind la
strângerea sumei necesare realizării monumentului. Această acţiune s-a bucurat
şi de sprijinul Consiliului Comunal, care a aprobat alocarea, din bugetul
Primăriei Botoşanilor pe anii 1228 şi 1929, a câte 50 000 lei, pentru monument.
Comitetul de iniţiativă a decis să acorde realizarea
monumentului tânărului sculptor, botoşănean de origine, Horia Miclescu. Macheta
realizată de acesta, a fost supusă examinării unei comisii formate din
arhitectul bucureştean Paul Smărăndescu, profesor la Scoala superioară de
Arhitectură, sculptorul C.D.Mirea, profesor la Scoala de Belle arte din
Bucureşti, – delegaţi, la solicitarea ce i-a fost adresată de Comitetul de
iniţiativă, de Emil Pangrati, directorul Scolii superioare de Arhitectură din
Bucureşti- profesorul Tiberiu Crudu şi avocatul Eugen Neculau, -delegaţi de
Comitetul de iniţiativă, care au studiat-o în atelierul artistului din
Bucureşti şi considerând-o reuşită, şi-a dat avizul pentru execuţia sa. Demn de
subliniat, este şi faptul că, înainte de a se trece la execuţia monumentului,
macheta acestuia a fost expusă în foaierul Teatrului “Mihai Eminescu”,
botoşănenii, având posibilitatea de a-şi exprima opiniile relativ la monumentul
ce avea să fie amplasat în inima oraşului.
In privinţa personajului care urma să fie simbolul
eroismului botoşănenilor în dramaticele confruntări ale armatei române cu cele
ale Puterilor Centrale, autorii iniţiativei ridicării monumentului mai sus
amintit, nu au făcut nici o propunere, lăsând să fie rezolvată această
problemă, după desemnarea artistului care urma să realizeze monumentul. Documentele
timpului, nu ne dezvăluie cui i se datorăşte desemnarea, spre a ilustra ideea
mai sus amintită, a căpitanului, ridicat post-mortem la gradul de maior,
Grigore Ignat, mort, împreună cu întreaga companie de mitraliori pe care o
conducea, în confruntarea cu armata invadatoare germană din ziua de 6/19
august, 1917, de la Răzoare dar, alegerea, a fost, credem, cea mai motivată,
din câte se puteau lua în discuţie.
A contat în luarea acesteia, faptul că era legat de
Botoşani, prin prezenţa sa aici, în iarna anului 1916-1917, ca instructor al
Scolii model de mitraliere, organizată din dispoziţia Ministerului de Război,
dar, mai cu seamă, ecoul morţii sale eroice. (Gheorghe Median)
