Enumerarea e absolut aleatorie şi e menită să scoată
în evidenţă faptul că judeţul în perioada interbelică nu era rupt de lume şi de
civilizaţie. O frescă a zonei în care trăim, întoarsă în timp cu câteva decenii
bune, e găzduită pe unul din proiectele site-ului www.memoria.ro
– “România Interbelică”.
După rezultatele
provizorii ale recensământului din 1930, judeţul Botoşani număra 216.537
locuitori. Pentru femei erau vremuri destul de complicate, deoarece numărul lor
era cu aproape 5 mii mai mare decât al bărbaţilor… Mai puţin de un sfert din
totalul locuitorilor trăiau la oraş – 50.059. Marea majoritate la Botoşani –
32.107, urmat de Hârlău – 9.066 şi Ştefăneşti – 8.887. Într-un teritoriu în
care agricultura i-a hrănit pe mulţi, se “dedulceau” cu viaţa la ţară 166.478. Organizarea
administrativă în “plăşi” contabiliza şi ea 62.321 de săteni în Plasa Botoşani,
39.499 în Plasa Jijia şi 54.758 în Plasa Siret.
Locuitori erau,
spun statisticile, numai că tot ele vorbesc despre o speranţă de viaţă destul
de lipsită de generozitate. Din cei peste două sute de mii de locuitori, 63.963
erau copii cu vârste până-n 9 ani. Mult mai mulţi erau cei spre adolescenţă şi
tinerii până-n 29 de ani – 82.465, un segment relativ consistent
reprezentându-l cei 46.659 botoşăneni cu vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani.
În judeţ mai trăiau încă 19.205 semeni spre vârsta a treia - până-n 69 de ani,
peste 70 de ani mai fiind doar 3.650. Alţi 595 nu trecuseră, probabil, pe la
Starea Civilă, fiindcă figurau cu “vârstă nedeclarată”.
La data de 1
iulie 1937 cifra probabilă a populaţiei judeţului Botoşani a fost de
243.991 locuitori. Faţă de populaţia “numărată” la recensământul din 1930 -
216.537 locuitori, cifra aflată la 1 iulie 1937 reprezintă un spor natural de
27.454 locuitori în timp de 6 ani şi jumătate, adică o creştere de 12,7 %.
Organizare
administrativă
Din cele trei
oraşe interbelice ale judeţului, capitala era la Botoşani, celelalte două oraşe
fiind Hârlău şi
Ştefăneşti-Târg. Lor li se mai adăugau 251 de sate, împărţite
astfel: Plasa Bucecea - 52 sate; Plasa Răchiţi - 73 sate; Plasa Suliţa - 49 sate şi Plasa Ştefăneşti - 77 sate.
Despre municipiul
Botoşani se cunosc mai multe informaţii, Hârlău nu mai e la noi acum, aşa că de
interes ar mai fi datele de pe www.memoria.ro referitoare la Ştefăneşti - Târg, “comună urbană, situată la
vadul Prutului, ce avea 9.692 locuitori”. Tot în Ştefăneşti mai fiinţau: “o moară
sistematică, 2 şcoli primare de stat, 1 grădină de copii, 3 asociaţii
culturale, o societate sportivă, 2 societăţi de vânătoare, 4 biserici ortodoxe,
7 sinagogi, Primărie, Pretură, Judecătorie mixtă, Percepţie fiscală, Oficiu
P.T.T., Oficiu telefonic, Oficiu de asigurări sociale, Punct agronomic, Poliţie,
Spital de stat şi Dispensarul Asigurărilor Sociale. Oraşul avea şi conducte de
apă”.
Numeroase structuri bancare, comerciale şi
judecătoreşti
În perioada
interbelică, în judeţ funcţionau 10 bănci (societăţi anonime), 59 cooperative de credit (bănci populare), 3
cooperative de
producţie, 5 cooperative forestiere, 2 cooperative agricole de aprovizionare şi
vânzare în comun şi 16 cooperative de consum.
Organizarea judecatoarească era
dată de un Tribunal la Botoşani cu o secţiune, 8
magistraţi şi 1 procuror - aflat în circumscripţia Curţii de Apel din Iaşi. Mai
fiinţau şi 5 judecătorii la Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti, Bucecea, Hlipiceni,
cu un total de 11 magistraţi.
Asistenţa sanitară şi socială, bine puse la punct
Tot în anii ’30,
existau spitale de stat la Botoşani, Ştefăneşti – Târg, Coşula, Fântânele,
Truşeşti, Urziceni şi Ungureni. Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi întreţinea în
Botoşani Spitalul «I. Mavromati» şi în Hârlău Spitalul «Pulcheria Ghica». Tot
în Botoşani fiinţau şi 2 spitale particulare. Casa Centrală a Asigurărilor
sociale avea dispensare în Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti- Târg, Societatea
«Principele Mircea» având şi ea un dispensar în Botoşani. În comuna Ripiceni
funcţiona un dispensar al fabricii de zahăr din localitate.
“Responsabilă” cu “asistenţa si
prevederea sociala” era Casa de Asigurări Sociale din Roman, ce avea oficii la Botoşani,
Hârlău, Ştefăneşti. În oraşul Botoşani mai activau: Societatea «Crucea Roşie»,
Societatea pentru profilaxia tuberculozei, Oficiul I.O.V, Societatea
«Principele Mircea», Societatea «Filantropia», Societatea ortodoxă a femeilor
române, Societatea Filantropică “Izvorul vieţii”, un “Oficiu de plasare”, 4
aziluri de bătrâni şi inclusiv o “Societate pentru protecţia animalelor”.
“Conexiunile”
cu restul lumii
Pentru aşa ceva existau 6
oficii P.T.T (poştă, telegraf, telefon) de
stat la Botoşani,
Bucecea, Hârlău, Ripiceni, Ştefăneşti, Suliţa, precum şi 4 agenţii speciale şi 5
gări cu servicii poştale. Oficii telefonice
erau înfiinţate la Botoşani, Hârlău, Ştefăneşti, Bucecea, Dângeni, Dumbrăveni,
Frumuşica, Ripiceni, Truşeşti.
Tot nişte
conexiuni în judeţ dar şi cu vecinii erau şi drumurile, reţeaua totală fiind de 1.022 km
252 m. Repartiţia lor era următoarea: 184 km 802 m drumuri naţionale,
502 km 181 m drumuri
judeţene şi 335 km 269 m drumuri comunale. Lungimea podurilor
era de 4.038,15 metri.
Prin judeţ trecea
4 drumuri naţionale, legând următoarele localităţi: Hârlău - Botoşani –
Cernăuţi; Botoşani – Ştefăneşti – Soroca;
Botoşani – Săveni –Lipcani; Suceava – Botoşani.
Judeţul mai era
străbătut de o reţea de cale ferată de 130 km, staţiile importante fiind
la Botoşani, Vereşti şi Leorda.
Numeroşi botoşăneni îşi câştigau traiul lucrând în: “15 mori
sistematice, o fabrică de zahăr, 5 de spirt, 3 fabrici de ulei, 1 de bere, 1 de
bomboane şi halva, 2 de mezeluri, 1 de lenjerie şi confecţiuni, 1 de panglici,
3 de lumânări, 3 de confecţiuni din hârtie şi arte grafice, 4 de tăbăcărie, 3
de teracotă, 1 de oale, 1 de jucării, 2 de sticlărie, 1 de acid carbonic.
Cariere de piatră calcară pentru fabricarea varului şi pentru construcţii
şosele erau la Movila-Ruptă”.
Cultivarea pământului şi creşterea animalelor,
ocupaţii de căpătâi ale botoşănenilor
Pământul bogat în cernoziom din judeţ s-a
dovedit a fi deosebit de prielnic culturilor cerealelor, a leguminoaselor, sau a
sfeclei de zahăr. În perioada interbelică, suprafaţa arabilă era de 181.146 ha,
adică 58.87 % din suprafaţa judeţului şi 0,61% din suprafaţa totală a ţării.
Din acest total, marea proprietate deţinea 25.250 ha (13,94 %), iar mica
proprietate 155.896 ha (86,06 %).
Suprafaţa arabilă era dominată de cereale, cultivate pe
152.643 ha. La loc de frunte se regăsea porumbul - 79.612 ha, urmat de grâu - 37.583 ha, orz -
18.982 ha, ovăz - 14.781 ha, secară - 1.630 ha, mei - 35 ha, mături?!!! -
14 ha şi
hrişcă - 55 ha.
Fâneţele cultivate şi alte
culturi furajere ocupau 2.235 ha, pe care creşteau, în special, trifoi şi
lucernă. Plantele
alimentare ocupau, la rândul lor, 3.834 ha (cartofii - 1.666
ha, mazărea
- 515 ha şi lintea -
505 ha). Plantele industriale erau şi ele destul de bine reprezentate, fiind
cultivate pe 9.915 ha (floarea soarelui - 5.540 ha, sfecla de zahăr - 2.738 ha, cânepa - 449
ha şi rapiţa -
831 ha).
Din suprafaţa
totală a judeţului “ogoarele sterpe” ocupau 7.886 ha, cifră infimă faţă de cât
e pârloagă în zilele noastre. Fâneţele naturale se întindeau pe 9.988 ha, păşunile
ocupau 35.218 ha, iar pădurile 38.665 ha. În acele timpuri, în judeţ mai
erau 305 ha livezi de
pruni, 627 ha cu alţi pomi fructiferi şi 690 ha de vie.
În ce priveşte creşterea
animalelor, o statistică a anului 1935 contabiliza în judeţul Botoşani 28.974 cai, 62.655 boi, 163.049
oi, 292 capre, 33.623 porci, 3.468 stupi sistematici şi 5.763 stupi
primitivi.