 |
| Foto: www. avantaje.ro |
Totul a început pe teritoriul Dobrogei, în
cetăţile greceşti de pe litoralul Pontului Euxin, unde au apărut forme de
teatru similare celor din Grecia Antică (există mărturii arheologice). Scriitorul
Ion Marin Sadoveanu, în cartea "Taurul mării", descrie
"dionisiacele" locale. Ceva mai târziu, în perioada secolelor X – XVII, prind viaţă forme străvechi
de spectacol popular - căluşul, drăgaica, unchiaşii, cucii, turca sau brezaia. Mai
spre zilele noastre, între secolele XVI
– XVIII www.cimec.ro/teatre/cazaban.htm
aminteşte de manifestări spectaculare la curţile domneşti şi boiereşti:
alaiurile, pantomimele, dansurile, teatrul de umbre şi de păpuşi, acrobaţii,
pehlivanii, scamatorii, saltimbancii.
Între
1755 – 1756 regăsim teatrul şcolar în Transilvania:
spectacole organizate de profesor Grigore Maior (regia Vasile Neagoe Orbul), cu
elevii de la Gimnaziul din Blaj (prezentate şi la Sebeş, Alba Iulia şi Vinţ Cut). Între 1777 – 1780, piesa “Occisio
Gregorii in Moldavia tragedice expressa” - atribuită lui Samuil Vulcan –
a fost jucată de elevii de la internatul Gimnaziului din Blaj.
Tot pe teritoriul
Transilvaniei apar forme de teatru profesionist în limbile maghiară şi română.
Spre secolul XIX se dezvoltă alte
forme de spectacol popular: Irozii, păpuşile, Jienii, nunta ţărănească,
ursul, capra, Vicleimul.
Efervescenţă culturală şi preocupare pentru un
teatru naţional
Secolul XIX aduce cu el spectacole în limba română, în baza unor texte clasice. În 1815, trupa lui
Johann Gerger joacă în Sala Redutelor, la Braşov, piesa “Vecinătatea periculoasă”. Un an mai
târziu, Gheorghe Asachi se ocupă de montarea spectacolului “Mirtil şi Hloe”, după Gessner şi Florian,
la Casele C. Ghica, Iaşi. La Teatrul de la "Cişmeaua roşie",
Bucureşti, se joacă în 1819 “Hecuba”
de Euripide. În 1827, "Societatea literară" din Bucureşti, iniţiată
de Ion Heliade Rădulescu şi Dinicu Golescu, îşi propune înfiinţarea unui teatru
naţional şi asigurarea repertoriului său.
Pe mai departe,
în secolul XIX, evenimentele din lumea teatrului se succed în avalanşă:
- În 1834, "Şcoala de muzică vocală,
declamaţie şi literatură" a Societăţii Filarmonice vine cu un prim
spectacol al elevilor: “Mahomet” de
Voltaire, pregătit de actorul - profesor C. Aristia;
- În 1836, "Conservatorul filarmonic - dramatic" Iaşi
- 1850 e anul premierei comediei “Coana Chiriţa la Iaşi” de Vasile Alecsandri, la teatrul din Iaşi. Începe
seria montărilor unor importante piese originale care vor intra în fondul dramaturgiei
clasice româneşti;
- În 1851 principalul
reprezentant al şcolii naţionale de comedie, actorul Matei Millo, întreprinde
primul turneu în ţară;
- Un an mai
târziu, se inaugurează Teatrul cel Mare din Bucureşti, în 1864 înfiinţându-se
Conservatoarele de
muzică şi declamaţie, la Iaşi şi Bucureşti;
- Premiera dramei
istorice “Răzvan şi Vidra” de
Bogdan Petriceicu Haşdeu, cu Mihail Pascaly, actor de factură romantică, în
rolul principal, are loc în 1867 la Teatrul cel Mare, Bucureşti. Primul turneu
al lui Mihai Pascaly în Transilvania şi Banat debutează un an mai târziu;
- În 1870 se înfiinţează "Societatea pentru
fond de teatru român în Transilvania", care organizează adunări anuale în
diverse oraşe ardeleneşti, stimulând viaţa cultural-artistică în limba română;
- Teatrul cel
Mare din Bucureşti devine Teatru Naţional în 1875, sub directoratul
scriitorului Alexandru Odobescu. La scurtă vreme apare
legea pentru constituirea "Societăţii dramatice" a actorilor din
Bucureşti. Proaspătul teatrul naţional găzduieşte, în
1879, premiera comediei
“O noapte furtunoasă” de
I. L. Caragiale şi a dramei “Despot
Vodă” de Vasile Alecsandri;
- Cinci ani mai târziu are loc premiera comediei “O scrisoare
pierdută” de I. L. Caragiale, tot la Teatrul Naţional Bucureşti. Particularităţile
de stil şi exigenţele dramaturgiei caragialiene influenţează formarea şi jocul
comedienilor de la sfârşitul secolului: Ştefan Iulian, N. M. Mateescu, Maria
Ciucurescu, Ion Brezeanu, Ion Niculescu, Ion Anestin. Urmează, la acelaşi
teatru, premiera dramei “Năpasta”
de I. L. Caragiale, în 1890;
- Primul turneu
al unei trupe româneşti peste hotare se petrece în 1891. La Viena, Grigore
Manolescu şi Aristizza Romanescu prezintă “Hamlet” şi “Romeo şi
Julieta”. Cei doi protagonişti, alături de C. I. Nottara, Ion Petrescu,
de actorii "şcolii de comedie caragialeană" dau prestigiul artistic
scenei româneşti în această perioadă.
Noi companii
teatrale şi actori de renume
Debutul secolului XX vine cu premiera dramei “Vlaicu Vodă” de
Alexandru Davila, cu Aristide Demetriade în rolul titular la Teatrul Naţional,
Bucureşti. Teatru al cărui directorat e preluat, de altfel, de Alexandru Davila
între 1905 – 1908 şi mai apoi între
1912 - 1913. În 1907, cel mai important regizor român de la sfârşitul secolului
XIX şi din primele decenii ale noului secol, Paul Gusty, este numit director de
scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Între 1909 – 1914 se înfiinţează primele companii teatrale particulare
la Bucureşti: "Davila", "Marioara Voiculescu" şi
"Bulandra". În aceeaşi perioadă, se afirmă o nouă pleiadă de actori:
Aristide Demetriade, Petru Liciu, C. Belcot, Aglae Pruteanu, Constantin
Radovici, Maria Filotti, George Storin, Petre Sturdza, Marioara Voiculescu -
fiecare cu o personalitate distinctă, aducând un suflu nou, modern în
interpretarea scenică. După terminarea războiului, în
1919, se inaugurează Teatrul Naţional din Cluj. Alte teatre naţionale vor fi deschise la Cernăuţi
şi Chişinău.
Concepţii noi
despre artă şi rezonanţă cu Europa
Între anii 1920 – 1940, diferite grupări culturale şi de avangardă susţin tendinţa, profund
justificată, de sincronizare a scenei româneşti cu mişcarea teatrală europeană:
"Studio" (1920), "Poesis" (1921), "Insula" (1922
- 1923), "Atelier" (1923), "Contimporanul" (1925), "13
+ 1" (1932 - 1933). Tendinţa este vizibilă şi în spectacolele novatoare
realizate de teatrele naţionale sau de companiile particulare. Mulţi actori de
origine română strălucesc pe mari scene ale lumii: Elvira Popescu, De Max,
Yonel, la Paris, Mihai Popescu la Viena etc.
În perioada
interbelică, se conturează o nouă concepţie despre artă şi funcţia regizorului
prin activitatea lui Soare Z. Soare, Victor Ion Popa, Aurel Ion Maican, Ion
Sava, George Mihail Zamfirescu - regizori animatori care promovează o teatralitate
manifestă şi o vizualitate stilizată (deseori expresionist, constructivist).
Sub conducerea
lor regizorală, menţionează www.cimec.ro/teatre/cazaban.htm, creaţiile actoriceşti vor echilibra tradiţia
şi modernitatea, vor demonstra vitalitate şi disponibilitate stilistică,
trecând de la compoziţie psihologică la stilizare ludică. Acum se impun actorii
Aura Buzescu, Ion Manolescu, Nicolae Bălţăţeanu, George Vraca, Tony Bulandra,
Ion Iancovescu, Gheorghe Timică, V. Maximilian, Ion Finteşteanu, Mihai Popescu,
George Calboreanu, Grigore Vasiliu Birlic, Miluţă Gheorghiu, Constantin Ramadan,
Leni Caler, Magda Tâlvan ş.a.
Dramaturgia
originală cuprinde noi titluri importante datorate lui Camil Petrescu (“Jocul ielelor” - 1919, “Suflete tari” - 1922, “Danton” - 1925), Lucian Blaga (“Tulburarea apelor” - 1923, “Meşterul Manole” - 1927, “Cruciada copiilor” - 1930, “Avram Iancu” - 1934), G. M. Zamfirescu
(“Domnişoara Nastasia” - 1927, “Sam” - 1928), Mihail Sebastian (“Jocul de-a vacanţa” - 1936, “Steaua
fără nume” - 1943), V. Eftimiu, G. Ciprian, Adrian Maniu, V.
Voiculescu, Al. Kiriţescu, Tudor Muşatescu etc.
