 |
| Foto: www.basilica.ro |
Şi în zilele noastre, în
toate sondajele de opinie, biserica, la fel ca şi armata, se perpetuează în
topul încredererii românilor. La fel stăteau lucrurile şi în trecut, uniforma,
fie ea monahală sau cu fireturi, impunând respect. Mai multe despre ce loc
ocupa religia în viaţa botoşănenilor acum un secol aflăm din lucrarea „Situaţia
bisericii creştine ortodoxe din judeţul Botoşani la finea anului 1910”,
întocmită de Iconomul Stavrofor Al. H. Simionescu (Protoiereul judeţului) şi
apărută la Tipografia B. Saidman în 1911. Cartea păstrată la Biblioteca
judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani detaliază situaţia bisericilor din judeţul
Botoşani în debut de secol XX: „biserici parohiale 105 (urbane 14, rurale 91),
filiale 77 (urbane 3, rurale 74), capele şi paraclise 14”. Din cele 105
biserici parohiale, 86 erau de zid şi 19 de lemn, la bisericile – filiale 52
fiind de zid şi 25 din lemn. Din analiza prezentată de proroiereul Al. H.
Simionescu mai reiese că 51 biserici parohiale erau în stare bună, 35 mijlocie,
iar 9 în stare rea de-a binelea. Cei cu oarece stare de mână, tot 9 la număr,
se apucaseră de rezidirea bisericilor, la o biserică efectuându-se chiar lucrări
de restaurare. În ce priveşte bisericile – filiale, 40 erau în stare bună, 22
mijlocie, 12 rea, la 3 fiind în curs lucrări de rezidire. Starea capelelor era
relativ bună în acea vreme: 8 erau de zid, 6 de lemn, doar 2 fiind într-o stare
improprie serviciului religios. Pe lângă cele 3 biserici monumente istorice – „Popouţi”,
„Uspenia” şi „Sf. Gheorghe”, în judeţ mai fiinţau „ o mănăstire de călugăriţe
numită Agafton, alta de călugări numită Vorona şi un schit de călugări numit
Cozancea”. Conform datelor din lucrare, la Agafton erau, acum un secol, 116
călugăriţe, la Vorona 21 de călugări, iar la Cozancea – 16. În aceeaşi
perioadă, parohiile ceva mai bogate, precum Uspenia, Sf. Ilie, Ruset, Trei
Ierarhi, Sf. Spiridon, Vovidenia şi Sf. Voevozi din Botoşani aveau case
parohiale din zid, alte 2 biserici din Botoşani (Sf. Nicolae şi Sf. Ioan) şi 26
de lăcaşuri de cult de la ţară având case parohiale din lemn.
Din aceeaşi lucrare,
apărută în 1911, putem afla şi care era situaţia bisericilor şi a caselor de
rugăciune a celor de altă confesiune decât cea ortodoxă: „Armenii au 2 biserici
şi o capelă de zid în Botoşani. Romano – catolicii au 2 biserici, din care una
în Botoşani şi una în Pârcovaci. Protestanţii au o biserică în Hârlău. Evreii
au 2 sinagogi în Botoşani şi 65 case de rugăciune, din care 36 în Botoşani, 6
în Hârlău, 6 în Tg. Burdujeni, 5 în Bucecea, 6 în Suliţa, 4 în Ştefăneşti, 2 în
Frumuşica”.
Sprijin laic şi religios pentru lăcaşurile de cult
Revenind la ortodoxie,
trebuie să recunoaştem că nu putem vorbi de o armonie între posibilităţile de
finanţare ale lăcaşurilor de cult şi ce era nevoie în 1910, condiţiile din
multe biserici lăsând de dorit: „Poporul nu poate găsi pretutindeni, în acest
judeţ, biserici spaţioase cu deplină lumină şi căldură, vrednice de
însemnătatea ce au aceste sfinte locaşuri. Cele mai multe biserici de la sate
şi chiar de la oraşe sunt, mai ales în interior, într’o adevărată ruină,
înegrite de vreme, cu ferestre mici. S’au făcut e drept sacrificii în această
privinţă: Asociaţia comunelor rurale a contribuit în timp de 2 ani cu suma de
lei 55.968, apoi Administraţia Casei Bisericilor şi poporul au contribuit de
asemenea cu o importantă sumă pentru restaurări, rezidiri şi împrejmuiri de
biserici, cu toate acestea se impun adevărate sacrificii din partea tuturor
acelora ce le stă în putinţă, spre a putea înfrumuseţa bisericile aşa precum
trebuie, spre a se zidi biserici acolo unde lipsesc, precum şi pentru a se
împrejmui cimitirele şi curţile bisericilor” („Situaţia bisericii creştine
ortodoxe din judeţul Botoşani la finea anului 1910”).
Sute de oameni în slujba bisericii
La începutul secolului XX
nu ajungeau în judeţul nostru foarte mulţi absolvenţi de teologie, doar 6
preoţi fiind licenţiaţi. Alţi 26 erau cu seminarul „complect”, 77 de preoţi şi
diaconi având absolvit seminarul inferior. În absenţa unei soluţii mai titrate,
o parohie apelase la serviciile unui preot fără curs seminarial. Prelaţii
vremii mai erau ajutaţi în munca lor de 19 cântăreţi şi paraclisieri cu şcoală
de cântări, alţi 206 având studii practice. „Personalul era retribuit conform
legii de stat în parohiile rurale, precum şi la bisericile monumente istorice,
iar în parohiile urbane de comuni, cari varsă la stat sumele necesare.
Personalul parohiilor Corni şi Dumbrăveni se întreţine din fondul lăsat de
defunctul Balş, iar personalul capelelor epitropiei Sf. Spiridon din Botoşani
şi Hârlău se întreţine de această epitropie. Personalul mănăstirilor Agafton şi
Vorona e întreţinut de stat iar personalul Schitului Cozancea se întreţine din
veniturile sale proprii. În afară de salar, fiecare parohie rurală are pentru
întreţinerea personalului o câtime de 8 jum. fălci pământ. La 62 parohii
rurale, înafară de câtimea de 8 jum. fălci pământ fixată prin lege pentru
personalul clerical mai aflându-se şi un alt pământ în sumă totală de
aproximativ 950 hectare, acesta se arendează de către Onor. Administraţie a
Casei Bisericii” („Situaţia bisericii creştine ortodoxe din judeţul Botoşani la
finea anului 1910”).
Documentul citat cuprinde
şi un recensământ al credincioşilor din judeţul nostru, la nivel de 1910:
„familii ortodoxe – 33.773; familii de alte confesiuni – 1.190; familii de alte
religiuni – 5.081; suflete ortodoxe – 155.967; suflete de alte confesiuni –
2.402; suflete de alte religiuni – 22.980; botezaţi în 1910 avem 6156; morţi în
1910 – 3.953; excedent – 2.208; căsătoriţi – 1.504; concubini la finele anului
1910 avem 637”.
Preocupări culturale ale preoţilor
Acum, în plină eră a
Internetului, pare minor faptul că în 1910 în judeţul nostru s-au înfiinţat
biblioteci parohiale, cu 150 volume în Tg. Suliţa şi peste 500 volume la
Biserica „Sf. Nicolae Popouţi”, dar în acea vreme era vorba de un veritabil cap
de pod. Numai că nu au fost singurele preocupări culturale ale preoţilor din
acel timp: „Icon. N. Filip a publicat monografia băncii populare „Dumbrava” şi
diferite articole în „Tovărăşia sătească”, Pr. C. Dron a tipărit de curând
„Rolul bis. în viaţa noastră naţională”, precum şi diferite articole în
revistele teologice „Viitorul” şi „Ortodoxul”, Icon. Al Simionescu de la
biserica Sf. Nicolae – Popouţi din Botoşani a tipărit lucrarea „Spiritismul
faţă de religiunea creştină”, precum şi articole teologice şi predici publicate
prin revistele „Viitorul”, „Ortodoxul”,
şi ziarele „Universul”, „Libertatea” ş.a. Pr. H. Murăraşu a publicat 2
broşuri cu conţinut teologic. De asemenea am mai observat articole cu conţinut
teologic, publicate în revistele bisericeşti de către Preoţii: Sachelar G.
Constatinescu – Mihălăşeni, I. Popovici – Burdujeni, Al. Tăzlăoanu – Burleşti
ş.a. Nu pot trece cu viderea şi frumoasele articole publicate în revista
„Viitorul”, datorite mult regretatului preot D. Cernescu dela parohia
Bursuceni, un inteligent şi harnic păstor, trecut prea de timpuriu în viaţa de
dincolo” (Situaţia bisericii creştine ortodoxe din judeţul Botoşani la finea
anului 1910”). Nu e foarte clar dacă e un gest ce ţine de cultură, dar oricum e
de lăudat şi o altă iniţiativă a preoţilor de-acum un secol: „pentru stârpirea
beţiei s’au înfiinţat în unele sate datorită preoţilor ceinării. Astfel, V.
Mareş înfiinţă la Serafineşti ceinăria „Viaţă Lungă”, iar Victor Diaconescu
înfiinţă la Corocăeşti ceinăria „Înfrăţirea””.
