joi, 29 septembrie 2011

Ateneul botoşănean - instituţie culturală cu o longevitate ce a depăşit trei decenii

Pe 4 noiembrie 1889, în Aula Liceului „A.T. Laurian” a avut loc şedinţa de constituire a Ateneului român din Botoşani . Fotografia este realizata in 2009 - 120 de ani mai tarziu - de profesor Elena Agachi. Sursa foto http://atlaurian.wordpress.com

* În toamna anului 1889, din iniţiativa unui grup de intelectuali, la Botoşani lua fiinţă o filială a Ateneului Român - instituţie creată în 1865 în Bucureşti *
Inspirându-se din principiile Ateneului bucureştean, structura de pe aceste meleaguri a urmărit „să contribuie la lărgirea orizontului de cultură în general şi în acelaşi timp să realizeze o introducere sistematică în problemele specifice ale societăţii româneşti, în istoria şi cultura românilor, în realităţile pământului românesc a orăşenilor adulţi – funcţionari, meseriaşi, comercianţi, liber profesionişti, militari – cu o pregătire şcolară elementară adesea, dar cu o sinceră pornire către o cultură mai înaltă, pe care învăţământul de până atunci şi condiţiile materiale modeste nu le-o putea asigura” (I. Zamfirescu, V. Cândea, V. Moga, „Ateneul Român”, Bucureşti, 1976, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică”.
Ample dezbateri printre intelectuali
Înfiinţarea Ateneului botoşănean, scrie Gheorghe Median în articolul pe acest subiect apărut în Anuarul „Hierasus” din 1981, a fost precedată de dezbateri în lumea intelectuală a oraşului, ce au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul presei: „Astfel, „Curierul român” sublinia încă din 1886 că înfiinţarea unui Ateneu la Botoşani ar duce la stimularea vieţii culturale a oraşului, care nu era pe măsura importanţei acestuia, dat fiind faptul că la acea dată Botoşanii ocupa al patrulea loc între oraşele ţării în privinţa populaţiei, după Bucureşti, Iaşi şi Galaţi... Se simte nevoia unor cluburi de lectură, cluburi comerciale, societăţi de arme şi gimnastică, reuniuni ştiinţifice, întreprinderi teatrale de dilentanţi, cercuri literare... şi nu în cele din urmă a unui Ateneu care să înscrie Botoşanii în larga mişcare ateneistă”. În ce-i priveşte pe cei ce ar fi putut pune bazele unei instituţii de prestigiu la Botoşani, acelaşi ziar făcea o trecere în revistă a forţelor intelectuale ale oraşului şi nota că la acea dată oraşul avea „vreo 30 de profesori şi institutori şi patâţia avocaţi şi magistraţi, între care mulţi învăţaţi cu titluri superioare de ştiinţă... vreo 10 medici şi alţi câţiva specialişti, totţi oameni de-o distinsă valoare practică şi rutinală, mai mulţi bărbaţi din societate de-o incontestabilă cultură, un număr, în fine, de militari instruiţi şi competenţi – cari toţi la un loc ar putea da Ateneului nostru un şir de conferenţiari şi-un contingent de-o lungă trăinicie, răzemat nu numai pe forţa numerică, dar şi p-acea morală şi intelectuală” (Gheorghe Median, Hierasus 1981).
Apel către botoşăneni
Primul pas către înfiinţarea onorantei structuri s-a făcut pe 25 octombrie 1889. În acea zi, a avut loc o întrunire la care au participat un număr restrâns de intelectuali, din rândul cărora s-a ales un comitet de iniţiativă format din V. Vasiliu, S. Enacovici, Şt. Gane, Gr. Goilav, Gh. Demetriu, N. Giurgea, Al. Saint – Georges, Lazăr Teodor şi N. Răutu. Tot atunci, a fost elaborat un proiect de statut şi a fost redactat textul unui apel către botoşăneni. Punând accentul pe rolul ateneelor din toată ţara de a se opune „vulgarizării oricăror chestiuni din domeniul literaturii, ştiinţei, artelor, al culturii în general”, apelul făcea publică iniţiativa constituirii unui Ateneu şi pe plaiurile noastre, cerând tuturor colaborarea „la înfiinţarea unei opere atât de folositoare, care nu va putea da rezultate însemnate decât numai atunci când va întruni în jurul său toate forţele intelectuale ale judeţului”. Iniţiatorii îşi exprimau speranţa, spre sfârşit de secol XIX, că „oraşul Botoşani, care a produs pe un Eminescu şi pe atâţi alţi oameni de valoare, va ajunge să se pună pe o treaptă de cultură egală cu aceea a oraşelor mai de frunte din ţară” (Hierasus 1981).
Nume rezonante printre fondatori
Pe 4 noiembrie 1889, în Aula Liceului „A.T. Laurian” a avut loc şedinţa de constituire a Ateneului român din Botoşani, printre cei în jur de 50 de membri fondatori numărându-se avocaţii St. Gane, Ed. Ulle, G. Chernbach, medicii C. Aronovici, S. Enacovici, St. Possa, M. Ciomac, doctorul în litere şi filosofie Gr. Goilav, ziaristul Scipione Bădescu, profesorii N. Răutu, G. C. Velea, institutorii C. Gallin şi I. Condrea, doctorandul în ştiinţe naturale Grigore Antipa etc (Curierul român, 8 ianuarie 1889). Ulterior, a fost numită şi conducerea instituţie botoşănene.  Preşedinte a fost desemnat Constantin Esarcu (preşedinte al Ateneului bucureştean), iar vicepreşedinţi colonelul adjutant Romulus Magheru, comandantul regimentului de artilerie din Garnizoana Botoşani şi avocatul Eduard Ulle (Curierul român, 13 februarie 1889). Sediul Ateneului a fost stabilit într-una  din camerele de la etaj a teatrului, iar pentru desfăşurarea activităţilor s-a optat pentru Aula Liceului Laurian.   
Activităţi culturale pentru obţinere de fonduri
Anii în care a pornit la drum Ateneul botoşănean nu erau unii tocmai benefici pentru cultură, stare de fapt perpetuată, de altfel, până în zilele noastre. Tocmai de aceea, un obiectiv care a stat chiar de la început în atenţia conducerii Ateneului a fost crearea unui buget din care să fie finanţate cheltuielile legate de buna activitate a instituţiei. „Acest lucru a devenit imperios din momentul în care, urmărind să-şi diversifice activitatea, Ateneul şi-a propus să închirieze un local pentru întruniri şi lectură şi pentru constituirea unei biblioteci proprii, cotizaţiile membrilor fiind insuficiente pentru realizarea acestor obiective (Curierul român, 11 decembrie 1890). În acest sens, s-a propus organizarea  unor acţiuni culturale cu plată, între care festivaluri literar – muzicale, reprezentaţii literare şi artistice, conferinţe. Prima acţiune destinată procuării fondurilor necesare înfiinţării unei biblioteci proprii a constituit-o serbarea literar – muzicală organizată în seara zilei de 28 martie 1892 în sala teatrului, la care şi-a dat concursul marele istoric A. D. Xenopol. Desfăşurată într-o sală arhiplină în care „toate lojile de sus şi de jos, plătite cu acelaşi preţ, precum stalurile, erau literalmente ocupate”, de tot ce societatea botoşăneană are mai distins, mai elegant şi mai inteligent (Curierul român, 3 aprilie 1892). Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes. Programul a cuprins o parte muzicală susţinută de muzica Regimentului 16 artilerie condusă de căpitanul Toma Ionescu, un recital de pian al profesorului Manu de la Externatul de fete şi conferinţa istoricului A. D. Xenopol „Românii din Ardeal”, aprinsă pledoarie pentru susţinerea luptei pentru emancipare naţională a românilor aflaţi sub dominaţie străină” („Ateneul român din Botoşani”, Gheorghe Median, Hierasus 1981).
Zeci de conferinţe
Activitatea Ateneului botoşănean a însemnat înfiinţarea unei secţii muzicale, editarea unei reviste proprii, „Ateneul”, „centrul de greutate”, în schimb, constituidu-l conferinţele, susţinute pe parcursul a trei decenii. Temele abordate la începutul secolului XX sau chiar la finele secolului XIX erau de mare diversitate, câteva spicuiri fiind extrem de elocvente: „Cauzele care împiedică la noi succesul economic” şi „Sugestiunea mintală”  – 1890, „Luxul din punct de vedere economic” – 1892, „Holera şi mijloacele de a ne păzi de ea” – 1893, „Criminalitatea” – 1894, „Cultura inimei şi a caracterului”, „Moralul în presă” şi „Utopiile socialismului – 1896, „Convenţiunile de inimă” şi „Emanciparea femeii” – 1898, „Două feluri de români” – 1901, „Necesitatea armatei în statele civilizate” şi „Paraziţii oamenilor şi animalelor” – 1902, „Automobilism” – 1904, „Relaţiile noastre cu Italia” şi „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi” – 1906, „Băncile populare” „Petrolul nostru” şi „Trecutul, prezentul şi viitorul tehnic al Botoşanilor” – 1907, „Scumpirea traiului” – 1911, „Ştiinţă şi şarlatanism în ştiinţă” – 1923, „Irigaţia judeţului Botoşani” şi „Despre energie” – 1924 ş.a. (Hierasus 1981).
Greutăţile financiare cu care s-au confruntat cei ce au dat viaţă Atenului botoşănean au determinat mutarea sediului, în 1902, din teatru în Casele Voitinovici, activitatea restrângându-se treptat până în 1924, când se înfiinţează Universitatea populară „Nicolae Iorga”. În anii de vârf, activitatea Ateneului botoşănean a fost remarcată de conducerea centrală, cei mai activi membri – la loc de cinste fiind profesorul Nicolae Răutu – fiind popularizaţi în publicaţiile centrale ale Ateneului.