 |
| Foto: http://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga |
* Nicolae Iorga, unul
dintre titanii de care va fi legat pentru întotdeauna numele judeţului nostru, a fost
istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist,
memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi
academician *
Dacă Iorga ar trăi în
zilele noastre, e greu de crezut că oamenii obişnuiţi ar îndrăzni să-l oprească
pe stradă sau să-i scrie păsurile lor. Odată cu trecerea timpului, distanţa între
cei ce ne conduc şi cei care îi aleg - dacă e să ne oprim doar la calitatea de
ministru, parlamentar şi prim-ministru a marelui savant – a început să se
măsoare în „ani – lumină”. Foiletând scrisorile pe care i le scriau botoşănenii
lui Nicolae Iorga la început de secol XX – păstrate la Biblioteca Academiei
Române şi grupate de istoricul Gheorghe Median în volumul „Nicolae Iorga şi
Botoşanii, legături epistolare” – remarcăm multă căldură. Mai mult, botoşănenii
îi scriau lui Iorga şi lucruri frumoase, dar şi despre necazuri, semn că îl
simţeau ca fiind de-al lor.
Domnule profesor
Astăzi, 18 aprilie 1907,
în oficiul Primăriei acestei comune... judeţului şi comunei s-au făcut de către
Domnul N. Răutu, profesor la Liceul din Botoşani, distribuţia sumei de 500 lei
oferită de Domnia voastră ca ajutor văduvelor cu copii rămase de pe urma
nenorociţilor căzuţi morţi cu ocazia revoltelor ţărăneşti urmate în oraşul
Botoşani... subsemnatul aduc cele mai înalte mulţumiri pentru actul filantropic
pe care l-aţi desăvârşit, rugându-l pe bunul D-zeu a vă da sănătate şi viaţă
lungă pentru a mai putea săvârşi fapte caritabile şi a putea lua exemplu şi
alţii de la Dumneavoastră, cu încredere în viitor de a vă imita.
Primar (Primăria comunei Necşeni, Plasa
Târgului);
Stimate domnule Iorga
Candidatura D-tale la
Botoşani în vremurile de restrişte de acum, ar fi unul din cele mai fericite
momente, ca să se dea pe faţă puterea de viaţă, de conştiinţă şi de demnitate a
elementului românesc din părţile noastre, şi mai ales din Botoşani.
Convins de acest fapt,
îndată ce am primit scrisoarea am cercetat gândurile administraţiei şi ale
fruntaşilor noştri de pe aici. Am fost întâmpinat pretutindeni cu aceleaşi
obiecţiuni de sectarism politic pe care-l cunoşti foarte bine şi care ne-a adus
până acum atâtea nenorociri. Aş fi mers până acolo ca să-mi jertfesc propria
mea personalitate în rândul partidului local, dar m-am încredinţat că ar fi
fost zadarnic. Aşa fiind, punându-ţi candidatura la Botoşani ai putea avea un
număr frumos de voturi, dar mă-ndoiesc de reuşită şi tocmai de aceea ar trebui
să fie... Nu ştiu încă ce va fi. De s-ar ivi împrejurări care să-ţi uşureze
reuşita, te voi înştiinţa repede şi la timp.
Cu deosebită stimă,
N. Răutu,
5 mai 1907
Fericite luptător
N-a fost om în Ţara
Românească care să nu tresară de bucurie la vestea izbânzii de la Iaşi... Dacă
lupta de la Iaşi a fost încununată de victorie, lupta de la Botoşani a
întrecut-o în succesul moral. La Iaşi aţi fost D-voastră singur în toiul luptei
şi v-aţi spus către toţi cuvântul; aţi avut apoi prieteni mulţi care v-au
ajutat din inimă, pe când aici n-aţi fost auzit decât de puţini alegători, ai
Colegiul al II-lea la întrunirea de la teatru şi n-aţi avut decât puţine
glasuri răzleţe care să-i îndemne pe cei nehotărâţi să-şi urmeze conştiinţa. Cu
toate acestea, aţi avut mai multe voturi decât se spera faţă de moravurile
noastre electorale şi aţi fi izbândit, desigur, dacă era cineva să-i lumineze
pe toţi, să-i convingă. Voturile exprimate sunt expresia credinţei intime a
fiecăruia şi de aceea au cu mult mai mult preţ decât majorităţile plătite sau
căpătate prin frică, cutăruia sau cutăruia ales...
Constantin Hasnaş,
Botoşani,
1907, mai 31
Stimate D-le Iorga,
Unul din cei 190 de
votanţi din Botoşani vă urează izbândă în Parlament, pentru înălţarea „Neamului
Românesc”. Totodată vă rog ca toate discursurile şi interpelările ce le veţi
face în Parlament să fie tipărite în gazete sau în foi volante în întregimea
lor, să le putem răspândi în popor.
Cu toată stima,
Ştefan Gh. Grossu,
Ziarist, Botoşani
31 iulie 1907
Mult iubite Domnule Iorga,
Îmi permit a vă adresa
câţiva lei, adunaţi de la câţiva profesori şi elevi ai gimnaziului local,
pentru alinarea unui pic din suferinţa nenorociţilor rămaşi pe drumuri în urma
răscoalelor. Deşi am văzut închisă rubrica subscripţii, cred însă că niciodată
nu e prea târziu pentru a ne ajuta multa şi muta mizerie endemică a neamului
nostru, lăsat pradă nepăsării şi lăcomiei altora. Zilnic văd perindându-se prin
acest nenorocit oraş moldovenesc umbrele poporului nostru românesc
„neputincioase cete de-ngropare” arse de suferinţă, istovite de muncă şi
sărăcie, păcătoşite de băutura veninoasă a străinilor care n-au alt gând şi
ţintă apropiată decât să ne sugume în ceea ce părea că suntem mai tari – ţărănimea.
Dar cine se gândeşte la asta? Cei mari ai noştri petrec. Poftă bună, domnilor!
Poftiţi asigurarea înaltei stime şi a nestrămutatei mele simpatii.
Ilie Ghibănescu,
Dorohoi, 22 oct. 1907
Mult respectabile domnule Iorga
Sătenii, adânc mişcaţi de
această cuvântare (susţinută în Cameră, pe 23 noiembrie 1907 – n. red.),
rostită cu seninătate de cuget şi din o inimă care simte adevărat româneşte, au
zis:
- Iată un om care spune adevărul aşa cum este,
Dumnezeu să-i dea sănătate lui şi familiei şi să-i ierte păcatele ce le-a
făcut. Dea Dumnezeu ca asemenea oameni să ne reprezinte în Parlament.
Văzând sătenii că-i
apăraţi cu atâta dragoste m-au rugat să vă scriu şi să vă rog respectuos să
binevoiţi a susţine o cerere a lor adresată D-lui Ministru de Interne şi D-lui
preşedinte al Camerei ca satul lor Slobozia
- Secătura, care din timpuri vechi au format o comună şi prin legea din
1905 a fost alipit la Cristeşti, jud. Botoşani, să fie dezlipit de la 1
aprilie, să se formeze iarăşi comuna Slobozia – Secătura ca mai înainte...
Pentru aceste, obştea satului vă va rămâne profund recunoscătoare.
C. M. Olariu – învăţător
1907, Dec 5, Slobozia – Secătura
Prea stimate D-le Iorga
... îmi permit în numele
colegilor mei din Botoşani şi Iassy... a face un apel suprem la protecţiunea
Dv, rugându-vă călduros a sesiza în Cameră pe D-l Ministru de Interne... asupra
unei nedreptăţi revoltătoare ce se petrece la Poştă şi care nu se mai repetă în
nici o administraţie din ţară sau străinătate şi anume: În funcţiunile cele mai
înalte se menţin prin stăruinţi politice nişte funcţionari cu 43 de ani de
serviciu, care nu mai pot produce nimic, fiind uzaţi şi epuizaţi şi din cauza
cărora funcţionarii tineri şi muncitori, care aduc statului un excedent de 4
milioane anual, sunt ţinuţi câte 10 ani într-un grad, neputând trece înainte.
Mai mult decât atât, avem funcţionari regulaţi deja la pensie sub veche lege şi
care totuşi continuă a funcţiona cooptaţi... Recunoştinţa corpului telegrafo –
poştal va fi eternă şi numele Dv va fi înscris în inimile noastre.
Mihăilescu
13 ianuarie 1908
Dorohoi
Mult iubite domnule Profesor,
... Pe aici e ger şi criză financiară. Proprietarii de pământ sunt cei mai
calici. Pe fiece zi, zeci de falimente. Mama n-a putut nici măcar încasa
câştigul de la moşie. Vă puteţi, dar, închipui ce criză va fi în caz de război.
Şi-acum am să vă fac o rugăminte din partea mamei. Biserica noastră de la
Ionăşeni (judeţul Dorohoi) o fost reparată în întregime şi acum se va sfinţi.
Biserica e lipsită de cărţi bisericeşti. Rog fiţi aşa de bun şi scrieţi-mi de
unde le-am putea cumpăra cu un preţ mai moderat...
Ion Sân Georgiu
17.XI.1914 - Botoşani
Mult stimate Domnule Profesor
Câteva chestiuni care mi
se par deosebit de interesante, mă fac să îndrăznesc a vă răpi câteva momente
din preţiosul D- voastră timp cu rândurile mele. Prefectura jud. Botoşani, după
un ordin al Ministerului de Interne, a vândut cu kilogramul toate arhivele sale
vechi, dinainte de 1900, fără un triaj al hârtiilor de valoare culturală sau
istorică. Ne-am pomenit deodată în Botoşani că băcanii şi brânzarii îşi
învelesc mărfurile cu hârtii cu pecetea Principatului Moldovei scrise cu
frumoase caractere chirilice, „cu cerdac” şi purtând, unele, date vechi, între
1820 – 1840. Alăturez o hârtie luată la întâmplare de mine de pe taraba unui
vânzător de vopsele. Prietenul meu, profesorul Posluşnicu, cumnat de dl.
Bogrea, a ridicat cu forţa de la un asemenea negustor un dosar în care a găsit
documente despre familia Eminovici. Am discutat astăzi în această chestie cu
prefectul Vizanti, arătându-i enorma greşeală ce s-a făcut. Mi-a răspuns cu un
flegmatism care denotă că nu poate prinde toată grozăvia acestei fapte de
vandal. La cererea mea de a opri distrugerea hârtiilor, mi-a răspuns că odată
ce-s vândute, cumpărătorii pot face ce vor. I-am imputat că de ce nu a chemat
înainte de vânzare câţiva cunoscători, care să aleagă hârtiile de valoare
culturală şi istorică. Mi-a spus că aceasta ar fi costat parale şi... nu-s
bani. I-am spus că, desigur, dacă ar fi făcut un apel s-ar fi găsit oameni care
să facă aceste cercetări gratuit. Intervenţia mea nu a avut rezultatul dorit.
Iată de ce cred că nicăieri nu mă pot adresa mai cu folos, în această
chestiune, decât D-voastră.
Costantin Iordăchescu,
Directorul Şcolii „Marchian” din Botoşani
24 aprilie 1924
