* Multe date despre geneza lăcaşului de cult s-au pierdut, arhiva
bisericii luând foc odată cu casele preotului *
Conform lucrării “Cultul
ortodox din judeţul Botoşani”, ce a văzut lumina tiparului în 1906 la
Tipografia “Saidman”, biserica cu hramul “Sf. Nicolae fiinţa – la vremea începutului de secol XX
– pe strada cu acelaşi nume (astăzi strada Puşkin). Din păcate, acte din care
să se poată afla cu exactitate data la care “a venit pe lume” lăcaşul de cult
nu există, autorii tomului din 1906 bazându-se pe o serie de presupuneri. “Documentele,
toate s’au perdut, arse fiind, după cum se spune, odată cu casele preotului,
unde se păstra, arhiva, aşa că ceia ce este astă-zi, e numai de la 1894 încoace,
dar şi aceste necomplecte. Cauza distrugerii actelor şi documentelor poate fi
mai degrabă înstrăinarea şi luarea lor de către rudele foştilor preoţi la
moartea lor şi îndosirea din interese personale. Că biserica este din secolul
al XVIII-lea se poate deduce de pe inscripţia ce se găseşte deasupra locului
unde a fost vechea uşă de intrare şi în care ni se spune că această biserică
este zidită de piatră la anul 1808, pe locul unei biserici de lemn. Iată acea
inscripţie: “Această sfântă biserică ce se prăsnueşte hramul sfântului erarh
Nicolae, întăi fiind de lemn, făcută de unul Sandu Borcilă i Dumitraş şi acum
s’a prefăcut cu ajutorul lui D-zeu prin mila pravoslavnicilor creştini de
peatră în vremea stăpânirii marelui Împărat Alexandru Pavlovici a toată Rosii,
la anii de la Hrst. 1808 Mai 11” Dimitrie Hriste” (“Cultul ortodox din judeţul
Botoşani”, 1906).
Dacă în 1808
exista o biserică de lemn pe locul unde s-a construit, apoi, un lăcaş mult mai
trainic, e destul de probabil că prima construcţie exista de ceva vreme. Dar nu
şi în 1762, când Nicolae Iorga, în cartea “Inscripţiuni botoşănene”, enumera
bisericile ce erau în Botoşani în acea vreme: “Popăuţi, Uspenia, Sf. Gheorghe,
Sf. Spiridon şi Biserica Armenească”. Autorii “Cultului ortodox” avansează
ideea că data întemeierii bisericii “Sf. Nicolae” este între anii 1762 – 1808.
Un “indiciu” suplimentar ar putea fi o icoană ce se găsea la biserică “pe care
este zugrăvit Sf. Ilie, împrejur viaţa lui, iar deasupra Sf. Ierarh Atanasie,
Chiril, Ioan cel Milostiv, Sf. Spiridon şi Sf. Nicolae, cu data de 1797 Martie
27. Dacă această icoană ar fi fost făcută odată cu biserica, atunci ar trebui
să i se dea data întemeerii 1797. Această icoană este astăzi aproape toată
bortită din causa timpului şi a carilor”.
Noi elemente constructive şi reparaţii în secolul
XIX
Clopotniţa
bisericii şi pridvorul s-au făcut mai târziu, mai exact în 1832. “Aceasta se
vede de pe inscripţia pusă pe clopotniţă, care este următoarea: “Această
clopotniţă a bisericii sf. Nicolae s’a făcut prin străduinţa şi miluirea
pravoslavnicilor hristiani şi prin silinţa slujitorilor sfintei biserici, din
piatră în zidire din nou în 1832”. Că şi pridvorul s’a făcut în urmă, se vede
de pe aceia că uşa de intrare la biserică nu a fost aici, unde se află acum, ci
în corpul bisericii şi care acum se află zidită, cunoscându-se numai locul şi
inscripţia de deasupra. Dar
aşa cum este astăzi (1906), datează de la 1875, când i s’a făcut reparaţie
capitală. Anume: s’a făcut un turn pe sf. Altar, s’au mai înălţat acela de la
clopotniţă, s’a acoperit peste tot cu tablă, s’a făcut din nou vestmântăria şi
cu gropniţa dedesubtul ei; de asemenea s’au făcut reparaţii şi pe dinlăuntru”,
toate “în timpul tutorelui Iancu Dimitriu şi cu stăruinţa economului Costache
Budeanu, cu cheltueala miluitorilor şi cel mai mult de la familia Urzicenilor”
(“Cultul ortodox din judeţul Botoşani”, 1906). La începutul secolului XX,
biserica nu era în cea mai bună condiţie, din moment ce scriptele vremii
vorbeau de faptul că are “nevoe de reparaţie atât pe dinafară, unde a început
să cadă tencueala, cât şi pe dinlăuntru, unde zugrăvirea sfinţilor fiind făcută
în aquarelle, s’au şters aproape cu totul; zidul însă este bun”.
Bresle oblăduitoare şi creştini cu dare de mână
Tot în
secolul XIX, viaţa bisericii era strâns legată de cea a unui număr de trei
bresle, fiecare dintre ele având propria făclie, care se întrebuinţa la ducerea
morţilor spre cele veşnice. Informaţiile ce apar pe un pomelnic din 1854 indică
următoarele bresle: “a pescarilor, având făclia cu data din 1828, a
brânzarilor, a căror făclie este ne iscălită… şi a ciobotarilor. Afară de
aceste bresle, care aparţinând bisericii purtau şi grijă de dânsa, înzestrând-o
cu cele necesare, mai erau şi următoarele familii: Borcea, Cerbu şi Urzică. De la aceste familii biserica are mai
multe obiecte şi daruri. Pentru respectul şi recunoştinţa de ajutor, osemintele
acestor familii s’au îngropat în pridvorul bisericii, unde să şi află câte o
peatră cu inscripţiune pusă în perete”. Chiar dacă oameni inimoşi şi membrii ai
breslelor din acea vreme aveau lăcaşul de cult în grijă, biserica “Sf. Nicolae”
nu era câtuşi de puţin una bogată: “Această biserică acum n’are nici o avere
afară de 3 case în cimitirul bisericesc, pentru locuinţa personalului şi care
sunt ruinate şi improprii de locuit. Dacă a avut avere, nu se poate şti, căci
documentele lipsesc; dar avându-se în vedere că toate celel’alte biserici din
oraşul Botoşani au avere, fie în imobile, fie în bani, iar altele în locuri cu
besmăt, se poate deduce că şi această biserică a avut; dar în decursul timpului
s’a înstrăinat” (“Cultul ortodox din judeţul Botoşani”, 1906).
Parohi şi enoriaşi
Arhiva arsă în
biserică crează dificultăţi şi atunci când vine vorba de preoţii care au slujit
la Biserica cu hramul “Sf. Nicolae”. Din ce se scrie în “Cultul ortodox”,
reiese că “se găseşte preotul Vasile pe la 1808, când s’a ridicat biserica din
zid; preotul Ilie pe la 1821, după cum se vede de pe o cruce…; Atanasie
Vasiliu, care se găseşte ca preot la 1854. Apoi Ilie Urzică, Gheorghe Urzică,
Alexandru Urzică, Constantin Budeanu şi cel din urmă Const. Ifrimescu, mort la
1904, iulie 20. Ca paroh al acestei biserici, acum (1906), este Preotul
Constantin D. Possa… absolvent al Seminarului Veniamin la 1896, licenţiat al
Facultăţii de Teologie din Bucureşti la 1900 şi care a fost hirotonisit diacon
şi preot pe sama acestei parohii în zilele de 6 şi 7 august 1905. Parohul este
ajutat în conducerea administrativă a parohiei de cătră d-nii epitropi Iancu
Botez şi Cotin Argenti inginer. Plata personalului şi întreţinerea bisericii se
face din subvenţia ce acordă Primăria de Botoşani, conform legei Clerului.
Budgetul pe anul 1905 – 1906 a fost la
venituri şi cheltueli 2617 lei 20 bani”.
Din aceeaşi
lucrare editată în 1906 la Tipografia “Saidman”, mai aflăm că în acea vreme,
parohia Bisericii “Sf. Nicolae” se compunea din “192 de enoriaşi, cu 810
suflete. Se mai află în această parohie 100 familii de religiune gregoriană,
iar 7 de religiune catolică. Răul de care suferă această parohie e
concubinajul, căci aproape 70% trăesc necununaţi, şi indeferentismul religios
mergând chiar până la a despreţui pe cei care-i învaţă şi dojănesc, părăsind biserica
şi mergând la alţi preoţi, care le fac pe plac. Dacă în privinţa morală această
parohie stă destul de rău, apoi şi în privinţa materială nu stă mai bine, fiind
aproape toţi poporănii lucrători, aşa în cât când nu găsesc de lucru, rămân în
cea mai mare lipsă. În această parohie… numărul morţilor întrece anual cu 2-3 a
născuţilor. Cauza este concubinajul şi lipsa materială, care-i face să nu se
îngrijească de copii şi ast-fel să dea un aşa număr de morţi” (“Cultul ortodox
din judeţul Botoşani”, 1906).
