Peste evenimentele
petrecute într-o zonă sau alta se aşterne rapid praful uitării sau cel al
legendei dacă nu se „adăpostesc”, la timpul potrivit, între filele unei
monografii. Multe din cele întâmplate la Flămânzi şi-au asigurat nemurirea tocmai
mulţumită monografiei scrise de Petru Munteanu - apărută la Editura „Agata” în
2004. Un capitol realmente savuros este intitulat „Flămânzii văzut de...”, în
el fiind evidenţiate trecerile pe acele meleaguri ale unor oameni de seamă ai
timpurilor lor.
Regina Maria, oaspete al unei întreceri hipice
 |
| Regina Maria. Foto: www.balcic.net |
Soţia Regelui Ferdinand,
care a domnit în perioada 1914 – 1927, a ajuns la Flămânzi pe 29 iunie 1923, de
Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel. „În această zi a fiecărui an, la Remontă,
se ţineau pe o arenă special amenajată întreceri hipice la care participau atât
crescătorii de cai din cadrul unităţii, cât şi crescătorii de cai din sat.
Spectacolele artistice şi întrecerile hipice aveau loc, de altfel, în fiecare
an în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel – probabil protectorii crescătorilor de
cai.
Regina Maria era însoţită
de generalul Botez şi a venit cu trenul până la Hârlău, apoi cu cupeul tras de
4 cai până la Flămânzi... Cu circa 4 kilometri înainte de a intra în Frumuşica,
regina Maria a fost primită de un grup de oameni din Flămânzi, îmbrăcaţi în
costume naţionale, conduşi de către Gheorghe D. Călin, fost gornist în primul
război mondial, un vrednic luptător, decorat de mai multe ori pentru faptele
lui eroice.
Ajunsă la Remontă, regina
a asistat la întrecerile hipice, apoi la un frumos spectacol artistic pregătit
de către militarii de la Remontă şi de elevii Şcolii Flămânzi. După terminarea
programului artistic, a urmat tradiţionala horă în care s-a prins şi regina
Maria, dansând cu cîţiva dintre locuitorii vârstnici şi chiar cu tineri din
sat.
La această emoţionantă
întâlnire cu locuitorii din Flămânzi, regina Maria a observat un bătrân cu
pieptul plin de decoraţii. Acesta era Tudorache Ştefănucă, fost luptător în
Războiul pentru Independenţă (1877), cel care ridicase steagul pe reduta
Griviţa. Fiind chemat de către regină, bătrânul a îngenuncheat în faţa Majestăţii
Sale, însă regina i-a făcut semn să se ridice. Purtând discuţii despre faptele
sale şi aflând de viaţa grea pe care o ducea, a dat ordin primaului să ia
măsuri ca moşului Tudorache Ştefănucă să i se facă o pensie, pe care, de
altfel, a primit-o până la sfârşitul vieţii sale” („Flămânzi – Monografie”,
Petru Munteanu, 2004).
Iorga, impresionat de înţelepciunea ţăranului
român
În primăvara anului 1921,
fiind în drum spre Iaşi, marele istoric Nicolae Iorga s-a oprit la Flămânzi,
detalii despre intermezzo-ul interbelic regăsindu-se în aceeaşi monografie:
„Autorităţile au fost anunţate de acest eveniment. S-au adunat să aştepte mulţi
ţărani în vârstă. De asemenea, sub conducerea învăţătorului Constantin Maxim,
au fost prezenţi şi elevii şcolii Flămânzi, care aşteptau pe marele istoric
îmbrăcaţi în costume naţionale, cu steguleţe tricolore. La sosire, Nicolae
Iorga a ţinut o cuvântare, după care a purtat discuţii cu locuitorii comunei
prezenţi. A rămas impresionat de înţelepciunea ţăranului român, atunci când
bătrânul Călin D. Costache, fiind întrebat despre viaţa ţăranului, i-a răspuns:
„Impozitele sunt mari. Cât cere sfatul ţării, brazda plugului nu dă””.
Actori şi academicieni de renume
Mai spre zilele noastre,
în toamna anului 1983, aflăm din monografie că la Casa de cultură din Flămânzi (în
cooperare cu Întreprinderea Cinematografică Botoşani), a fost organizat un
concurs cu premii, de genul „Cine ştie câştigă”. Tema la care au avut de-şi
demonstrat cunoştinţele
trei concurente a fost „Mari realizări ale cinematografiei româneşti”, din
juriu făcând parte şi marele actor Octavian Cotescu. După premiere şi o scurtă
vizită prin spaţiile casei de cultură, cunoscutul actor a acceptat invitaţia la
masă a gazdelor, cu condiţia să „aibă brânză de oi sărată şi un pahar de vin”.
„În timpul mesei ne-a ţinut pe toţi numai într-o veselie şi bună dispoziţie,
depănând una după alta întâmplări de-ale sale, din lunga-i carieră artistică.
În încheiere, a oferit gazdelor o carte de vizită şi autografe, invitându-le,
când vor veni la Bucureşti, să-l caute, că-i va duce la Teatrul Naţional... Nu
a fost să fie aşa... Nu ne-am mai văzuut, fiindcă în scurt timp a încetat din
viaţă (Petru Munteanu, „Flămânzi – monografie”).
La Flămînzi a ajuns şi
Eugen Simion, în acea vreme vicepreşedinte al Academiei Române. A venit invitat
de Comisia metodică a profesorilor de limba română şi s-a întâlnit cu majoritatea
cadrelor didactice din comună, medici, funcţionari, într-o sală de festivităţi
a Primăriei, ce s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Le-a vorbit celor prezenţi
despre „Evenimentele istorice oglindite în literatură” şi a semnat în cartea de
onoare a Bibliotecii comunale pe data de 7 februarie 1988.
Realizatori tv, pe pământul răscoalei
În volumul „1907 – 1977,
de unde a izbucnit văpaia”, cunoscutul om de televiziune Lucia Hossu – Longin
îşi aminteşte de peregrinările sale pe acele meleaguri: „În Sala Molodva a
Muzeului din Flămânzi am zăbovit îndelung. Vorbele învăţătorului se împleteau
cu imagini care acum parcă aveau viaţă. Din ele prindeau contur real
nefericirea şi obida. Spre începutul primăverii, ţăranii din cuprinsul
Botoşanilor şi-au sporit jalbele, întrebările adresate paşnic autorităţilor: „Unde să vâre plugurile, că-i apucă primăvara şi n-au pământ”.
Până a-şi face dreptate,
ei s-au adresat prefectului, în zilele reci ale lui februarie 1907. O pagină de
pe care nu s-au uscat încă lacrimile lor... „Noi suntem săraci, ne ocupăm numai cu munca câmpului: ei bine, pământ
de hrană nu avem... aşa că suntem nevoiţi de a cumpăra cu bani de unde putem şi
cum suntem domiciliaţi pe domeniile principelui Dimitrie Sturdza – Flămînzi,
Novaci, Storeşti... până acum am răbdat mult, iar acum nu mai avem, căci ne-a
ajuns cuţitul la os; pentru primăvara anului curent nu avem unde să ne luăm o
bucată de pământ pentru hrana noastră şi a copiilor noştri, aşa că suntem
ameninţaţi să murim de foame...”.
Grigore Ilisei,
realizator TVR Iaşi, se aştepta la „altceva” la prima lui întâlnire cu
Flămânzii, rememorată în acelaşi volum: „Cu ani în urmă, fusesem în acest sat
la o nuntă a cuiva. Eram tânăr, chiar supărător de tânăr, şi în naivitatea care
este a acelei vârste, am rămas puţin dezamăgit. Găseam satul răscoalei din 1907
la fel ca atâtea altele, cu mulţămirile şi necazurile, care-s ale vieţii de
fiecare zi. Nu-mi pot închipui nici acum ce ar fi trebuit să întâlnesc în cale
atunci, pentru ca să fi avut sentimentul că mă aflam pe pământul unde în 1907
zăpada arsese ca o flacără înaltă, ca o mare de petrol ieşită din burta unui petrolier
gigant”.
Preşedintele din vremea comunismului, oaspete
frecvent
Pentru prima oară,
Nicolae Ceauşescu a ajuns la Flămânzi pe 18 octombrie 1968, „însoţit de
Gheorghe Maurer, Virgil Trofin şi Gheorghe Stoica. La şoseaua naţională, vis-
a-vis de magazinul satului Cordun, a fost pregătită o frumoasă scenă, ornată cu
cele mai deosebite covoare ţesute de gopsodinele locului... Bătrînii au fost
invitaţi de către Nicolae Ceauşescu să urce la tribuna oficială, după care a
urcat şi conducătorul statului, urmat de membri suitei ce îl însoţeau în vizita
oficială, precum şi de cei din conducerea comunei. Ţinând o amplă cuvântare în
faţa a peste 11.000 de ţărani, veniţi din toate comunele judeţului, a trecut în
revistă principalele etape ale dezvoltării României” (Petru Munteanu, „Flămânzi
– Monografie”). Nicolae Ceauşescu a mai ajuns la Flămânzi în 1982 şi în toamna
anului 1989, ultima dată însoţit de specialişti în agricultură. „A aterizat cu
elicopterul pe câmp, în tarlaua Podiş, unde a vizitat câteva sole însămânţate
cu porumb, floarea soarelui şi sfeclă de zahăr”, se mai menţionează în
monografie.
 |
| Nicolae Ceausescu. Foto: www.ghimpele.ro |
