* Amplasat în centrul oraşului Botoşani, pe Bulevard, lăcaşul de cult a fost aproape de sufletul botoşănenilor încă din primele decenii ale secolului XIX *
În lucrarea “Cultul ortodox din judeţul Botoşani”, apărută în 1906 la Tipografia Saidman şi păstrată în patrimoniul Muzeului Judeţean Botoşani este descris cu reală plasticitate amplasamentul Bisericii Roset, în acea vreme: “Biserica cu hramul “Întâmpinarea Domnului şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” se găseşte în partea cea mai frumoasă a oraşului. Este situată pe Bulevard, despărţirea a II-a. Privită de aproape, în faţă, spune trecătorului că acel ce a zidit-o n’a fost lipsit nici de gust, nici de cunoştinţa artei architectonice. Bătrânii copaci de teiu, santinele neadormite în juru-i, ne mai arată gustul ales şi grija fondatorului pentru frumuseţa şi podoaba “Casei Domnului”. Vechimea acestei biserici nu întrece veacul unui om, deşi starea în care se află astăzi i-ar atribui o vârstă cu mult mai înaintată”.
În lucrarea “Cultul ortodox din judeţul Botoşani”, apărută în 1906 la Tipografia Saidman şi păstrată în patrimoniul Muzeului Judeţean Botoşani este descris cu reală plasticitate amplasamentul Bisericii Roset, în acea vreme: “Biserica cu hramul “Întâmpinarea Domnului şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” se găseşte în partea cea mai frumoasă a oraşului. Este situată pe Bulevard, despărţirea a II-a. Privită de aproape, în faţă, spune trecătorului că acel ce a zidit-o n’a fost lipsit nici de gust, nici de cunoştinţa artei architectonice. Bătrânii copaci de teiu, santinele neadormite în juru-i, ne mai arată gustul ales şi grija fondatorului pentru frumuseţa şi podoaba “Casei Domnului”. Vechimea acestei biserici nu întrece veacul unui om, deşi starea în care se află astăzi i-ar atribui o vârstă cu mult mai înaintată”.
Sprijin pentru biserică şi pentru copiii săraci
Ctitorii bisericii sunt spătarul Constantin Roset şi soţia sa, Maria, născută Gheucă, fapt atestat de inscripţia aflată deasupra uşii: “Vezi, dumneata, o, cititoriule, că această sfântă şi dumnezeească biserică ce se numeşte şi se prăznueşte hramul Întâmpinării Domnului Hristos şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, este din temelie lucrată prin osârdia şi cheltueala d-sale Spat. Const. Roset şi soţia d-sale, Maria, născută Gheucă, ca să le fie spre veşnică pomenire, la 1826 Iulii, 5". În perioada în care primii ctitori au fost în viaţă, ei s-au îngrijit foarte mult de biserică, întreţinând din avutul lor personalul compus din 2-3 preoţi şi diaconi, împreună cu ceilalţi servitori. Mai mult decât atât, după cum se menţionează în “Cultul ortodox din judeţul Botoşani”, spătarul Roset, “în urmă “Mare Vornic”, fiind o persoană iubitoare de lumină, înfiinţează în anul 1851 pe lângă această biserică o şcoală în care mai întăi se dădeau lecţiuni de psaltichie, în urmă de citire, aritmetică şi gramatică grecească şi moldovenească. Despre existenţa acestei şcoli ne încredinţază următoarea inscripţiune de pe zidul casei care a servit ca şcoală: „Această şcoală s’au făcut în ograda Sfintei Biserici cu hramul Stratenia de d-sa Marele Vornic Const. Roset, spre învăţătura de psaltichie greceşte şi moldoveneşte a copiilor săraci. Ci s’au început la anul 1851, septembrie 1, spre învăţătura lor în veci". Şcoala după secularizare a devenit primară, având printre primii ei institutori pe Economul Stavrofor Petre Tanasiade” – ce în 1906 era pensionar şi paroh al Bisericii Sfânta Parascheva din Botoşani.
Avere lăsată prin testament
Întrucât fondatorul bisericii s-a îngrijit atât de mult de lăcaşul de cult cât a trăit, e de la sine înţeles de ce a căutat să-i asigure un fond, cu care biserica să se poată întreţine şi după moartea lui. Prin testament “a făcut-o ca metoc mănăstirii Vorona, lăsându-i spre întreţinere: moşia Tomeşti şi 10 binale (imobile) în oraşul Botoşani şi o sumă oarecare (?) de bani. Slujitorilor bisericeşti le-a lăsat, pentru locuinţă un număr de 12 chilii în curtea bisericii”. Din păcate, tot din “Cultul ortodox din judeţul Botoşani” din 1906, aflăm că “odată cu secularizarea, averea bisericii este luată, iar astăzio ea n’are absolute nici o avere, fiind lăsată cu totul în sarcina comunei, care îngrijeşte atât de întreţinerea materială a ei cât şi de personalul slujitor. În acest scop, Primăria serveşte anual epitropiei respective o subvenţiune de lei 3343".
Întrucât fondatorul bisericii s-a îngrijit atât de mult de lăcaşul de cult cât a trăit, e de la sine înţeles de ce a căutat să-i asigure un fond, cu care biserica să se poată întreţine şi după moartea lui. Prin testament “a făcut-o ca metoc mănăstirii Vorona, lăsându-i spre întreţinere: moşia Tomeşti şi 10 binale (imobile) în oraşul Botoşani şi o sumă oarecare (?) de bani. Slujitorilor bisericeşti le-a lăsat, pentru locuinţă un număr de 12 chilii în curtea bisericii”. Din păcate, tot din “Cultul ortodox din judeţul Botoşani” din 1906, aflăm că “odată cu secularizarea, averea bisericii este luată, iar astăzio ea n’are absolute nici o avere, fiind lăsată cu totul în sarcina comunei, care îngrijeşte atât de întreţinerea materială a ei cât şi de personalul slujitor. În acest scop, Primăria serveşte anual epitropiei respective o subvenţiune de lei 3343".
Prelaţi cu 110 familii în grijă, acum un secol
În vremea când era tipărită lucrarea despre bisericile, schiturile şi mănăstirile din judeţul Botoşani, enoriaşii Bisericii “Roset” era, dacă ne luăm după capi de familie – 110, după suflete în parohie fiind 337 de botoşăneni. Conform aceluiaşi document, starea “morală şi materială a enoriaşilor, în general, este bună. Ocupaţiunea principală: parte proprietari, parte funcţionari, parte meseriaşi şi muncitori. Excedentul anual al născuţilor asupra morţilor este de 6”. În 1906, preotul Econom Stavrofor Gh. M. Rugescu, era ajutat în conducerea bisericii de “următorii epitropi: Nicu Roset mare proprietar, un descendent al fondatorului bisericii, numit din partea comunei şi Ioan Niculescu, director şi profesor la Liceul „Laurian" din localitate, ales de enoriaşi”. Revenind la preotul – econom, scriptele vremii mai spun că a fost şi “profesor de religie la Liceul şi Externatul Secundar din Botoşani, absolvent a 7 clase în seminarul „Veniamin" din Iaşi; a fost chirotonit diacon în 1874 şi preot la 25 mart 1876. Pentru activitatea sa pastorală, a fost rădicat la rangul de Stavrofor în ziua de 3 Septembre 1903”. (Carmen Moraru, Monitorul de Botosani, Pagina de Remember)
