 |
| Foto: http://www.bibliotecabotosani.ro |
* Puţine zone din ţară se pot lăuda cu o mixtură etnică atât de complexă
precum cea existentă în judeţul Botoşani. Odată cu trecerea timpului, unele
etnii s-au lăsat asimilate, în linii mari, de către români, adoptându-le şi
obiceiurile, pe când alţii au „ţinut cu dinţii” de tradiţiile lor şi le-au
perpetuat până în zilele noastre *
Ucrainenii
Simonica Fercalu este
educatoare în satul Pârâul Negru din comuna Mihăileni, dar ştie foarte multe
despre obiceiurile de Sărbători pe stil vechi ale ucrainenilor, pentru că a
copilărit la Cândeşti, unde există şi astăzi o comunitate impresionantă a
acestei etnii. “În seara de Ajun, copiii mergeau cu colinda până la înserat.
Când se lăsa seara, băieţii plecau să colinde fetele. A doua zi bărbaţii
adulţi, însuraţi, plecau cu colinda tot aşa, pe înserat, până-n noapte. Mergeau
din casă în casă, însoţiţi de un băiat neînsurat, care strângea bani pentru
biserică şi pentru împodobit crucea de Bobotează. Peste tot erau întâmpinaţi cu
mâncare şi băutură, iar când plecau, veneau şi gazdele cu ei. Cei ce oboseau,
renunţau şi plecau la casele lor. Aşa era obiceiul la Cândeşti, Sinăuţi şi
Rogojeşti, unde sunt mulţi ucraineni”, povesteşte Simonica Fercalu. “În Ajunul
Anului Nou, copiii mergeau cu uratul. Chiar de Anul Nou, adulţii umblau
mascaţi. În ingineri, doctori, miri, mirese, ţigănci. Mergeau pe la casele
sătenilor şi jucau teatru, schimbând scenetele de la caz la caz, funcţie de
gazde. La miezul nopţii, începeau petrecerile. Tinerii se adunau la şcoală sau
la Căminul cultural, adulţii rămânând pe la casele lor. La Cămin, fetele
aduceau mâncarea, iar băieţii băutura. În dimineaţa de Sfântul Vasile, copiii
semănau întotdeauna cu grâu, iar gazdele îi primeau la gura sobei. De Bobotează
se împodobea crucea, foarte frumos. Toţi aveau locul lor în jurul crucii şi nu
lipsea nimeni. În seara Bobotezei, băieţii şi fetele mergeau la “şidruit”, se
colindau unii pe alţii. Colinda “Şidriuca” vestea pierderea crucii de
Bototează, care se arunca în apă”, îşi aminteşte educatoarea din Pârâul Negru.
Tot ea afirmă că e vorba de obiceiuri care se mai ţin, dar nu cu aceeaşi
intensitate ca înainte.
Evreii
Iarna, evreii sărbătoresc
Hanuka sau „Sărbătoarea luminilor“, potrivit unei tradiţii de peste 2.000 de
ani. Este o sărbătoare care se referă la trecutul de luptă al poporului evreu
şi la apărarea credinţei sale religioase. Concret, în anul 165 î.e.n., evreii
s-au răsculat împotriva cotropitorilor, după care au alungat oştile lui
Antiohus Epifanes, care dorea stârpirea lor şi desfiinţarea religiei mozaice.
Macabeii, conducătorii răscoalei, au recucerit templul şi au reaprins menora
(sfeşnic cu şapte brate, n.r.). Atunci au observat o minune, uleiul arzând
neîntrerupt, opt zile şi opt nopţi. “Tocmai de aceea, sărbătorim şi noi timp de
opt zile, între 4 şi 12 decembrie”, declară Iosif David, preşedintele
Comunităţii evreieşti din Botoşani. “Anul acesta, de Hanuka, am făcut o masă
rotundă cu toţi enoriaşii şi am avut oaspeţi importanţi de la Bucureşti:
deputatul Aurel Vainer, fosta ambasadoare Maria Stoica şi Rabinul Şlomo Rozen.
I-am servit cu colţunaşi cu cartofi, borş roşu, friptură, a cântat corul de
copiii…În aceeaşi perioadă s-a petrecut o ceremonie la Sinagogă, Carla
Goldenberg, în vârstă de 9 ani, aprinzând prima lumânările de “Hanuka””,
completează Iosif David. Acum, în timpul Sărbătorilor “majoritarilor”,
comunitatea evreiască din Botoşani are o bună colaborare cu Protopopiatul şi cu
Primăria, structuri cărora le-a dat pachete cu haine şi încălţăminte ce să fie
oferite nevoiaşilor. “La
finele anului, chemăm enoriaşii la comunitate, unde îi tratăm cu dulciuri şi
unde vor viziona un film despre Israel. În ce priveşte Crăciunul şi Anul Nou,
există căsătorii mixte, în care se celebrează şi sărbătorile românilor şi cele
ale evreilor, fiecare la timpul ei”, încheie preşedintele Comunităţii evreieşti
din Botoşani.
Ruşii lipoveni
În Botoşani,
există şi în zilele noastre o comunitate importantă a ruşilor lipoveni. Un
întreg cartier le poartă numele şi au şi propria biserică, realmente
maiestuoasă. Lipovenii sunt rămaşi “pe vechi”, ei celebrând Crăciunul pe 7
ianuarie şi Revelionul o săptămână mai târziu. Înainte de Crăciun, ţin post riguros, timp de 40
de zile, de curăţire a trupului şi a sufletului. Ajunul Crăciunului nu există
în tradiţiile lor religioase. Pe 7 ianuarie merg la slujba oficiată la Biserica
Lipovenească. Bărbaţii îşi iau cele mai bune haine, iar femeile poartă fuste lungi, mînecile acoperite, batic şi
şaluri înflorate. Femeile căsătorite au pe cap sbornikul, o bonetă frumos
ornamentată, care le strânge părul.
Odată întorşi de la biserică, ruşii lipoveni colindă în faţa icoanei din casă, în limba slavonă, colindă cu care merg şi tinerii pe la casele celor din comunitate. În ultimii ani, ruşii lipoveni au acceptat o singură dată să se abată de la obiceiurile lor, participând la un minifestival de colinde al etniilor botoşănene, organizat în 2002 în faţa Prefecturii. Pentru a recrea atmosfera din propriile case, au venit îmbrăcaţi în portul tradiţional, însoţiţi de doi tineri ce au adus icoana, în faţa căreia au cântat. Nu putem încheia scurta descriere despre obiceiurile de Sărbători ale ruşilor lipoveni fără a pomeni celebra lor jarcovia, făcută din castraveţi muraţi şi carne de porc şi lapşaua, altă mâncare tradiţională, ce se face din tăiţei de casă şi zeama de la carnea fiartă de pasăre.
Armenii
Odată întorşi de la biserică, ruşii lipoveni colindă în faţa icoanei din casă, în limba slavonă, colindă cu care merg şi tinerii pe la casele celor din comunitate. În ultimii ani, ruşii lipoveni au acceptat o singură dată să se abată de la obiceiurile lor, participând la un minifestival de colinde al etniilor botoşănene, organizat în 2002 în faţa Prefecturii. Pentru a recrea atmosfera din propriile case, au venit îmbrăcaţi în portul tradiţional, însoţiţi de doi tineri ce au adus icoana, în faţa căreia au cântat. Nu putem încheia scurta descriere despre obiceiurile de Sărbători ale ruşilor lipoveni fără a pomeni celebra lor jarcovia, făcută din castraveţi muraţi şi carne de porc şi lapşaua, altă mâncare tradiţională, ce se face din tăiţei de casă şi zeama de la carnea fiartă de pasăre.
Armenii
Ţin aceleaşi
sărbători religioase ca şi românii ortodocşi. Excepţie face Crăciunul, care
este serbat de armeni la 6 ianuarie, după datina bisericilor creştine
primitive. Biserica Armeană a rămas consecventă sărbătoririi Naşterii lui Isus
aşa cum se făcea în mod unanim până în sec. IV, când a fost transferată la 25
decembrie. “În realitate, doar la Uniunea armenilor se mai face petrecerea pe
stil vechi, pentru că noi celebrăm Crăciunul o dată cu românii”, recunoaşte
Elena Florica Şuster, membră a comunităţii armene din Botoşani. “Mai sunt unii
care susţin că serbează Crăciunul şi “pe vechi” şi “pe nou””, completează ea.
De Crăciun, armenii au câteva colinde religioase, numite Avedis (Bunavestire),
cântate şi în liturghie. În secolele XVIII - XIX, tinerii din coloniile
armeneşti mergeau frecvent cu colinda. Mai mult, membrii breslelor
meşteşugăreşti aveau obligaţia, stipulată în statut, de a colinda organizat şi
disciplinat, iar enoriaşilor colindaţi li se impunea să-i primească, în caz
contrar riscând să fie amendaţi. “Nici nu se mai găteşte armeneşte de
Sărbători”, admite Florica Şuster. “De tradiţia noastră ţin pastrama şi
ghiudemul, harisa – o ciulama din grâu şi carne de pasăre, sau anuşaburul, o
colivă specială de Anul Nou”, încheie interlocutoarea noastră.
Romii
Fac parte dintr-o
etnie care nu are tradiţii proprii la Sărbătorile de iarnă. Au participat la
două festivaluri de colinde ale etniilor, unul la Botoşani şi altul la
Mihăileni, dar de fiecare dată au interpretat colinde româneşti, traduse în
limba romanes. La Mihăileni, grupul de colindători instruit de Nuşa Barica şi
Petronela Scripcariu a cântat “Steaua sus răsare”, “Moş Crăciun cu plete dalbe”
şi “Domn, Domn, să-nălţăm””, colinde ce ţin de tradiţia românilor, numai că
traduse în romanes. “Aşa se întâmplă şi de Sărbători”, admite Nuşa Barica,
“când copiii romi colindă în româneşte la uşile românilor şi aceleaşi colinde
în romanes, atunci când ajung pe la casele romilor”. Iar la Anul Nou, chiar nu
mai e nici o diferenţă. (Carmen Moraru, articol scris in 2007)
