Cu prilejul unirii
Basarabiei cu Patria – mamă, corpul didactic din judeţul Dorohoi i-a trimis o
telegramă lui Onisifor Ghibu la Chişinău, urându-i lui şi învăţătorilor
basarabeni „noroc şi spor la muncă pentru luminarea poporului român, care în
hotarele lui fireşti, va deveni astfel puternic şi fericit”. Tot atunci, la
Ateneul Român din Dorohoi „s-a deschis un registru, în care cetăţenii
Dorohoiului să-şi poată exprima în scris sentimentele lor, rămânând aceasta
pentru viitor o frumoasă amintire, a sărbătoririi sufleteşti a măreţului act”.
Maria Arimia aminteşte,
în acelaşi articol, despre efectul victoriei revoluţiei din Rusia, ce a constat
în impulsionarea luptei pentru eliberare naţională în provinciile româneşti din
Austro – Ungaria. „Destrămarea monarhiei
austro – ungare a accelerat lupta pentru unirea Bucovinei cu România...
Deputatul socialist G. Grigorovici, unul dintre puţinii deputaţi români care au
fost admişi în Parlamentul de la Viena, a declarat: „Unirea românilor este un
ideal şi o ţintă pe care o vor urmări românii totdeauna şi în veci, în tot
momentul şi în toate împrejurările”.
La începutul lunii
noiembrie, prăbuşirea Imperiului Austro – Ungar a atins punctul final. „În aceste
împrejurări, pentru ziua 15/28 noiembrie 1918 a fost convocat la Cernăuţi un
congres al reprezentanţilor populaţiei din Bucovina, congres care a adoptat
hotărârea de unire necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare cu România”.
Adunări populare şi steaguri tricolor la Botoşani
„Unirea Bucovinei cu
patria – mamă a fost sărbătorită cu fast şi la Botoşani. S-au lansat manifeste,
au avut loc înflăcărate adunări, încheiate apoi printr-un mare miting”, scrie
Maria Arimia. „Ziua de 15 noiembrie 1918 – se arăta în ziarul „Moldova veche” –
va rămâne ca o zi de înălţare şi adâncă simţire patriotică în amintirea
concetăţenilor noştri. După zile de grea apăsare şi griji ale războiului, după
atmosfera deprimantă şi umilită în care am trăit sub cerul plumburiu al păcii
de la Bucureşti, aceasta a fost cea dintâi zi în care a intrat soarele în
casele noastre, a descreţit frunţile şi a înflăcărat entuziasmul conştiinţei
naţionale. La ora 10 erau adunaţi la biserica Sf. Neculai din Popăuţi o mare
mulţime de oameni, fruntaşi ai oraşului, împreună cu o baterie din şcoala
militară de artilerie şi elevi ai Liceului „Laurian”. Oraşul era pavoazat, la
toate balcoanele flutura tricolorul românesc, iar la ferestre se scoseseră
covoare şi scoarţe naţionale. Spectacolul era înălţător” (Maria Arimia, „Marea
Unire din 1918 şi rolul activ al botoşănenilor”).
Noi manifestaţii de masă
În paralel cu
evenimentele din Bucovina, în Transilvania aveau loc uriaşe manifestaţii şi
demonstraţii. La 31 octombrie s-a creat Consiliul Naţional Român Central, ca
unic for ce reprezenta voinţa poporului român, în timp ce pe teritoriul Transilvaniei
s-au constituit consilii şi gărzi naţionale. La 1 decembrie 1918 s-au adunat la
Alba Iulia peste 100.000 de români, atunci adoptându-se istorica „Declaraţie de
la Alba Iulia”, prin care Marea Adunare Naţională a proclamat solemn „Unirea
Transilvaniei şi Banatului cu România pentru toate veacurile”.
Bucuria stârnită de
unirea Transilvaniei a stârnit la Botoşani un entuziasm general, la Botoşani
organizându-se manifestaţii de masă. „Duminică 18 curent – scria ziarul
„Botoşani” – s-a oficiat la catedrala locală un „te -deum” pentru fraţii noştri
din Transilvania, care în aceeaşi zi erau strânşi în congres la Alba Iulia
pentru a proclama unirea cu patria – mumă”. Generozitatea actului patriotic
este subliniată elogios în alt articol din acelaşi ziar: „să ne trăiască şi
binecuvântaţi fie acei ce prin sângele lor au realizat triumful unităţii
naţionale a întregului neam românesc” (Maria Arimia, „Marea Unire din 1918 şi
rolul activ al botoşănenilor”). Revista „Junimea Moldovei de Nord” scria despre
marile festivităţi ocazionate de evenimentul
din 1918, când „orchestra şi corul dirijate de Petre Nicoleanu şi Mihail
Posluşnicu (maestru de muzică, profesor la Liceul „Laurian”, au format un
ansamblu orchestral şi coral comun, de proporţii grandioase”.
Nicolae Iorga, un aprig militant pentru Unire
În Anuarul din 1981 al
Publicaţiei „Hierasus” a Muzeului Judeţean Botoşani, profesorul Aurel Dorcu
scria despre contribuţia lui Nicolae Iorga la desăvârşirea unităţii naţionale a
României: „activitatea notorie de pe tărâm naţional a atras alegerea lui în
comitetul central al „Ligii culturale pentru unitatea tuturor românilor”, în
1908... Liga în discuţie a avut un rol covârşitor în pregătirea unirii din
1918. Deşteptarea naţională şi întregirea României au fost crezul
„Universităţii populare” de la Vălenii de Munte, instituţie atât de cunoscută
şi de legată de Nicolae Iorga... Purtat de sentimentele şi convingerile sale patriotice,
Iorga a cuprins în privirile scrisului său istoric toate teritoriile locuite de
români, socotindu-le parte integrantă a unei entităţi indestructibile. În toate
lucrările... istoricul a oglindit trecutul comun al tuturor românilor. Din
aceleaşi considerente psihologice, Nicolae Iorga a călătorit mult în
teritoriile româneşti nelibere, în anii de dinaintea primului război mondial,
pentru a cunoaşte mai bine locurile, oamenii, mărturiile lor de civilizaţie şi
de istorie românească şi spre a le apropia mai bine de interesul şi simţirea
fraţilor din România liberă... După înfăptuirea actului din 1918, Iorga a
înţeles întreaga semnificaţie a marii uniri pentru istoria noastră prezentă şi
viitoare. El nota îndată după evenimentele de la 1 decembrie 1918 de la Alba
Iulia: „este cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru”. În anii care
au urmat, a rămas mereu pe baricadele idealului nostru naţional. Şi-a cheltuit
cunoştinţele şi clocotul inimii sale de bun român, pentru păstrarea şi
întărirea unităţii noastre naţionale”.
Rolul şcolii, esenţial
În Anuarul din 1978 al
publicaţiei botoşănene „Hierasus”, Adrian Pricop face referire la maniera în
care este ilustrată încheierea procesului de formare a statului unitar român în
Arhivele Statului din Iaşi: „Menţionez numai unul din actele primului Congres
general al corpului didactic din România, ţinut la Iaşi în zilele de 12 – 14
iulie 1919, cu participarea delegaţilor din toate provinciile româneşti.
Preşedintele de onoare al congresului, savantul prof. univ. Petru Poni, a spus
printre altele: Şcoala pe care o reprezentaţi şi-a făcut datoria. Prin ea s-a
deşteptat în poporul nostru conştiinţa naţională, ea a propagat ideea unităţii
neamului nostru; ea a sădit în inimile noastre iubirea de patrie şi simţul datoriei
ce avem de a lucra din toate puterile, de a ne jertfi chiar, pentru înălţarea
şi mărirea ei... Astăzi, aspiraţiile noastre cele mai scumpe au fost realizate.
Toţi românii formează o singură ţară! Patria română!” (Carmen MORARU)
