 |
| Foto: www.luceafarul.net |
Motto: „Basarabia este un copil înfăşurat în sârmă ghimpată.
Dacă visul unora a fost sau este să ajungă în cosmos, eu viaţa întreagă am
visat să trec Prutul” ( Grigore Vieru–1973)
Recent, căutând nişte documente în arhiva personală, am dat
peste un dosar în care am găsit documente legate de spectacolul „Rădăcini de
foc”, după volumul omonim de poezii al lui Grigore Vieru, care a avut loc în
judeţul Botoşani în vara anului 1989. Spectacolul, desfăşurat sub auspiciile
Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, a fost prilejuit de venirea poetului
pe meleagurile scumpe inimii lui, de dincoace de sârma ghimpată de la Prut.
Despre spectacolele de la Botoşani şi Dorohoi a scris presa
locală a timpului ( „Clopotul” din 28 iulie 1989), dar despre spectacolul de la
Săveni, de pe stadionul oraşului, nu-mi amintesc să se fi scris.
După atâţia ani, amintirile îmi sunt încă vii. Martor
ocular, am urmărit atunci cu emoţie şi deosebită plăcere, alături de cei doi copii
ai mei (de vârstă şcolară) spectacolul de poezie şi muzică pe versurile lui
Grigore Vieru, alături de Iurie Sadovnic, Anatol şi Silvia Chiriac şi de
regretaţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, ultimii dispăruţi în mod tragic în
accident de maşină la noi în România, la Coşereni.
Anterior spectacolului, poetul a avut o întâlnire de suflet
cu rudele sale din zonă (mătuşi, nepoţi şi nepoate), de prin părţile Cotului
Miculinţii. Totul s-a desfăşurat „la vedere” şi zeci de ochi „ageri” au
supravegheat atent, de la distanţă, tot ce se întâmpla. Afară, în faţa
autobuzului din Moldova, garat lângă scenă, poetul, vădit emoţionat, i-a strâns
cu drag la piept pe toţi, i-a sărutat cu lacrimi în ochi şi le-a mulţumit
pentru plăcuta ocazie a regăsirii neamurilor. Fiecare avea câte un buchet de
flori, iar femeile bătrâne au venit cu frumoase coşuri acoperite cu ştergare de
casă. Au fost lacrimi de bucurie şi durere de amândouă părţile. Poetul, vizibil
marcat de eveniment, îşi ştergea de zor lacrimile.
Autorităţile oraşului, conform indicaţiilor PCR şi ale
Securităţii, au izolat spectatorii din tribuna stadionului de scenă printr-un
gard de sârmă sudat, în aşa fel încât spectacolul a fost urmărit de cei
prezenţi prin ochiurile gardului. Sub greutatea unor copii cu flori în mână şi
care s-au apropiat de împrejmuire spre a le oferi poetului şi artiştilor, o
porţiune din gardul sudat a cedat în aplauzele frenetice ale spectatorilor. „A
căzut încă un gard de sârmă” – a remarcat , inspirat, poetul şi, din acel
moment, totul a avut în continuare alt curs, altă trăire. Cântecele, pe
versurile lui Grigore Vieru, erau cântate deopotrivă de artişti şi spectatori
(majoritatea tineri), cu entuziasmul manifestărilor de la Cenaclul „Flacăra” (care
a trecut şi el pe la Săveni – tot pe stadion).
Plutea în aer mirosul de Perestroikă… „Vă aşteptăm la noi la
Chişinău, de care nu ne desparte decât o lacrimă şi o bătaie de inimă” – au
fost ultimele cuvinte din spectacol ale poetului, în aplauzele prelungite ale
spectatorilor.
Şi, într-adevăr, privind harta fostului judeţ Dorohoi din
perioada interbelică din cartea profesorului Constantin Cojocaru, „Judeţul
Botoşani –structuri administrative”, îi dăm dreptate poetului. Satul său natal,
Pererita, „sat la margine de Prut”, nu este la mare depărtare de Săveni şi
ambele localităţi au făcut parte cândva din acelaşi judeţ. Păstrez şi acum, cu
sfinţenie, în rafturile bibliotecii personale volumul de versuri „Rădăcini de
foc” – pe care l-am găsit mai târziu în ţară – şi regret că nu l-am avut în
momentul spectacolului pentru a-i fi cerut un autograf poetului.
La un an de la dispariţia poetului, prin acordul
autorităţilor de stat de pe ambele maluri ale Prutului, gardul de sârmă
ghimpată de pe Prut şi, în special, din spatele casei părinteşti de la Pererita,
gard ce a marcat în mod dureros copilăria şi adolescenţa poetului, a dispărut.
„Sângeroşii colţi ai sârmei ghimpate” au dispărut, sperăm, pentru vecie. Sufletul
lui Grigore Vieru poate acum să circule nestingherit de la fraţi la fraţi.
Ioan HUŢANAŞU, Ştiubieni
Ioan HUŢANAŞU, Ştiubieni
