* Ne lovim la fiecare pas de ei şi, cel mai des, încercăm să-i ignorăm. Uneori nu ne lasă ei s-o facem, alteori ne aducem aminte că n-are cine să ne cînte la nuntă sau că s-a rupt şi ultima lingură de lemn din casă şi descoperim, subit, că şi ţiganii sau rromii, mai nou, locuiesc în acelaşi oraş cu noi. Cînd nu avem nevoie de ei, îi privim pieziş, sub povara a fel şi fel de prejudecăţi, fără să realizăm că, de fapt, nu ştim mare lucru despre ei.
Recensăminte cu semnul întrebării
Statistic, Europa este căminul a cel puţin opt milioane de rromi, dintre care şase milioane trăiesc în Europa Centrală şi de Est. Ultimul recensămînt, cel din 2002, a arătat că România are o populaţie stabilă de rromi de 535.140 de persoane – mai exact 2,5% din populaţia ţării - însă estimările neoficiale spun că această cifră este mai apropiată de 2,5 milioane. La Botoşani, acelaşi recensămînt vorbeşte despre 3390 de rromi, numai că Semiramida Balan, şeful Biroului judeţean pentru rromi din cadrul Prefecturii, e convinsă că în realitate în judeţ sunt în jur de 15 mii.
În “Monografia municipiului Botoşani”, semnată de Ştefan Ciubotaru, apar referiri la primele recensăminte cunoscute ale oraşului. În cel din 1774 sunt evidenţiate 20 de familii, o medie de şase persoane per familie conducînd, în acea vreme, spre un total de 120 de ţigani - cifră plauzibilă. Opt ani mai tîrziu, statistica e mult mai generoasă, ea vorbind despre “183 ţigani, 245 ţigance, 81 fii de ţigani şi 50 fiice de ţigani”, 559 în total. Fiind vorba de 73 de familii, media de 7,6 membri vorbea, încă din acele timpuri, de prolificitatea acestei etnii. Acum, spune Semiramida, “rromii nu mai fac atîţia copii. Planningul familial e agresiv, mulţi pleacă în Spania, în Italia şi nu mai au cînd să se gîndească la urmaşi. În plus, a crescut vîrsta la care se căsătoresc. În 2006, dacă au fost 5 – 6 căsătorii la 16 ani”.
O istorie incertă
Experţii în istoria rromilor sunt de acord că această populaţie provine din India şi că probabil a plecat de acolo nu mai tîrziu de secolul al zecelea. Însă e dificil de stabilit exact cînd s-au stabilit pe teritoriu românesc. Primele dovezi documentare ale prezenţei rromilor în România datează din anul 1374, cînd Dan I a oferit mănăstirii Vodiţa 40 de rromi ca sclavi.
Pe meleagurile botoşănene, ghidul nostru în lumea rromilor aminteşte de Mănăstirea Coşula, construită în 1535 de către robi mănăstireşti rromi. “La 7 - 8 kilometri distanţă era o lutărie şi cuptorul în care ardeau cărămida. Făceau apoi un lanţ uman şi o transmiteau din mînă în mînă, pînă la viitoarea mănăstire”. Şi în zilele noastre la Coşula trăieşte o comunitate impresionantă de rromi: în jur de 2000. “Pot scoate şi primar acolo!”, e convinsă şefa rromilor botoşăneni.
Între 1400 – 1500, pe teritoriul comunei Corni erau cîteva bordeie în care trăiau ţigani – lingurari. “A fost un bordei pe malul unei bălţi cu stuf, care a ars şi de acolo e numele de Balta Arsă”, povesteşte Semiramida despre începuturile unei alte comunităţi compacte de rromi din judeţ.
Printre rromi sunt mulţi buni meseriaşi
Mihail Kogălniceanu a împărţit ţiganii în mai multe clase: rudarii sau aurarii, ursarii, lingurarii, lăieţii (fără credinţă şi meserie fixă, erau cei mai corupţi şi trăiau din furturi şi prădăciuni) şi vătraşii, ce aveau locuinţe stabile şi erau buni meseriaşi. Cu timpul, o parte dintre aceştia din urmă şi-au uitat limba şi au pierdut obiceiurile confraţilor nomazi, trăind în oraşe şi mai puţin la sate. Cei ce locuiau pe la casele boiereşti erau slugi, buni la toate treburile gospodăreşti. În calitatea lor de robi, putea fi pedepsiţi aspru. Cu excepţia vătraşilor şi a unei părţi din lingurari, toţi ceilalţi erau nomazi, cu aceeaşi limbă şi obiceiuri, fiind conduşi, ca şi astăzi, de un bulibaşă.
În Botoşani, în 1832, întîlnim într-o catagrafie familiile de boieri care avea ţigani robi: aga Scarlat Miclescu (pe lângă cele 9 slugi mai avea şi 15 ţigani robi), doctorul Samurcaş – 6, doctorul Metz – 1, spătarul Crupenschi – 4 etc.
După dezrobirea ţiganilor din 11 decembrie 1855, aceştia s-au diferenţiat treptat în două mari categorii: sedentarii şi nomazii. O parte au primit pământ la sate, iar cei ce cunoşteau diferite meserii s-au stabilit în oraşe şi tîrguri. La Botoşani, la cumpăna dintre cele două secole se găseau numai vătraşii care, în funcţie de meseria exercitată, erau fierari, costorari (spoitori), lingurari, vînzătoare de seminţe şi floricele, ghicitoare. Cei mai mulţi erau stabiliţi în partea de sud a oraşului, în jurul străzii Ion Creangă, precum şi izolaţi pe strada Muzicanţilor (lângă Podul de Piatră), precum şi în Mahalaua Calicimii (cei mai săraci).
Rromii au excelat, dintotdeauna, în branşa lăutarilor, înjghebînd faimoase bande lăutăreşti şi chiar organizîndu-se în breasla lăutarilor. Celebrii au fost lăutarii din ramura Paraschiv, Nicolae Paraschiv conducând un taraf de renume în ţară şi dincolo de hotarele ei, cu concerte susţinute la Petersburg, Moscova, Kiev, Paris, Tunis, Monte Carlo, Milano, Palermo, Amsterdam ş.a. Nume sonore întâlnim şi spre zilele noastre, pentru că nu ştiu cine n-a auzit de Iorgu, Constantin Negel, Costel Moisa, Cozmiţă Lascarache ori Doru Farcaş, proaspăt întors din America.
În timpul actual, ca peste tot, cererea şi oferta fac legea şi când e vorba de piaţa forţei de muncă la rromi. În opinia Semiramidei Balan, “dacă mai sunt 4 – 5 argintari în judeţ. Vreo 12 fierari, un împletitor de nuiele la Flămînzi, cîţiva lingurari la Balta Arsă. De fapt, nici nu e de mirare, muncesc o zi să facă o lingură şi o vînd la piaţă cu un leu…”. Muzicanţi mai sunt, dar nu ca înainte…
“Eroi? Glumeşti!”
În 2001, după atentatele de la 11 septembrie, nu ştiu ce m-a scos din casă şi m-a făcut să umblu prin cimitirele din Botoşani, pentru a afla cîţi oameni au murit în conflictele majore ale omenirii şi, dacă suntem, eventual, “interesanţi” pentru un potenţial inamic. Atunci am descoperit, în interiorul cimitirului evreiesc, unul al eroilor, scriptele pe care mi le-a arătat custodele cimitirului avînd, şi ele, nenumărate nume de evrei căzuţi la datorie.
Din nou, nu ştiu ce m-a determinat s-o întreb şi pe Semiramida dacă au avut şi ei eroi. “Eroi? Glumeşti”, a venit rapid răspunsul. “Pe-ai noştri i-au deportat În Bug. Şi bunicii mei, care erau fierari, au ajuns acolo, iar în România le-au luat tot ce aveau. Plecau familii de 10 – 12 persoane şi dacă se întorceau 2 – 3”. Potrivit cifrelor date publicităţii de Comitetul Român pentru Crime de Război, aproape 38.000 de rromi din România au murit în Holocaust. Şi la Botoşani s-au resimţit, ca un seism, efectele deportării, după război numărul rromilor botoşăneni scăzînd simţitor.
În zilele noastre, legea le dă dreptul la pensie rromilor care au supravieţuit acelor ani cumpliţi şi care, prin minune, încă mai trăiesc. “S-au depus 100 de dosare şi doar patru au primit pensie, de 90 de RON/lună. Lucrurile se mişcă foarte greu şi cei ce ar avea dreptul la o recompensă financiară mor pe capete. Numai anul trecut “s-au dus” 20 din cei ce aveau dosar”, îmi mărturiseşte Semiramida. Tot ea îmi explică şi de ce nu mai apucă rromii pensia de deportat, media de viaţă la ei fiind cu cel puţin 10 ani mai mică decît la români. “Noi suntem într-o rebeliune continuă cu societatea. Rromii nu trăiesc mult din cauza izolării geografice, a lipsei banilor, a condiţiilor de viaţă precare. E greu să ajungi la o vîrstă înaintată cînd ai o casă plină de igrasie (dacă o ai!), mănînci ştevie şi bureţi o dată-n zi şi mai şi ai de crescut 8 – 10 copii!”.
Consiliera prefectului nu se poate abţine să nu comenteze şi prejudecata românilor, ce-s convinşi că toţi rromii fură: “Una e cînd furi de foame şi alta cînd calci pe cadavre, ajungi mare şi spui: rromul ăla fură! La Penitenciar am găsit ţigănci care au primit 6 - 7 ani pentru furt şi românce cu 8 – 9 ani pentru crimă. Curios, cel puţin! Eu sunt convinsă că rromii nu fură, ci supravieţuiesc!”
La Botoşani, sectele nu sunt interesate de rromi
Mulţi români au schimbat ortodoxia pe o sectă sau alta pur şi simplu pentru avantaje materiale. Un pachet de ajutoare de la fraţi sau un ajutor bănesc cînd îţi faci casa au cîntărit greu în balanţă atunci cînd s-au hotărît în ce fel şi cui se-nchină. Absolut curios, deşi în ţară mulţi rromi s-au pocăit, nu s-a întîmplat asta şi la Botoşani. Nici Semiramidei nu-i e foarte clar de ce, atît timp cît rromii dintr-o zonă săracă sunt, fără dubiu, mult mai săraci decît cei din restul ţării. “Cine ştie, o fi vorba de rasism, că nu cred să fi spus rromii nu. Nu i-or fi întrebat…
Tot Semiramida crede că rromii din Botoşani nu mai sunt tradiţionalişti, ei fiind în mare măsură asimilaţi. “A mai rămas ceva la culoarea feţei, dar în două – trei secole nu se mai vede nici asta…. Cît de asimilaţi sunt se vede la nunţi şi la botezuri, care-s ca la noi, doar înmormîntările fiind ceva mai altfel. “La înmormîntări se simte solidaritatea rromilor. Nici unul n-ajunge să fie îngropat de Primărie. Se cîntă mult, se taie cîte 5 porci, dacă mortul a fost cu stare sau doi, dacă a fost mai prăpădit. Totul e pentru a veni cît mai mulţi la priveghi, să nu fie mortul singur”.
“Rasismul depinde de guvernanţi”
“Pentru a da ei bine în faţa Europei, au deja şase ani de politici pentru rromi. Iar românii s-au cam supărat!”, recunoaşte Semiramida Balan. Tot ea e convinsă că “toate proiectele din ultima vreme au adîncit animozităţile dintre români şi rromi. S-a creat rasism, intoleranţă. Mulţi spun: de ce au cioroii atîtea drepturi?!”.
Cine ştie, din fericire sau din păcate, depinde din ce unghi priveşti, asimilarea rromilor va continua şi astfel poate dispărea şi rasismul. Din ce în ce mai mulţi nu-şi recunosc etnia şi s-a ajuns ca 20% dintre ei să se căsătorească cu români, tocmai pentru a ascunde că sunt rromi. Nici limba n-o mai vorbesc prea mulţi, aşa că mă tem că vorbim de-o istorie care nu mai are viaţă lungă…
