Asupra anului construcţiei bisericii – 1350 – s-au purtat mai multe discuţii contradictorii
Conglomeratul etnic ce există de secole bune în zona noastră ne conferă propria unicitate, ce se remarcă şi în varietatea arhitecturală a monumentelor istorice. Numărul mare de armeni ajunşi pe aceste meleaguri explică şi prezenţa unei biserici cu o vechime impresionantă, cu hramul „Sfânta Maria”, multitudine de izvoare documentare situând data înălţării ei în secolul al XIV-lea. În articolul „Biserici armeneşti din Botoşani”, semnat de Elena Florica Şuster şi publicat în Revista „Ararat” în august 2003, sunt evidenţiate o serie de referinţe istorice, legate de „certificatul de naştere” al bisericii armeneşti: „S-a afirmat de către arhimandritul Minas Pşijghianţ, în notele sale de călătorie publicate în 1830, că Biserica „Sf. Maria” s-a ridicat în anul 1350 („Călătorie în Polonia”). De aceeaşi părere este şi prinţul Nicolae Sutzu în lucrarea sa „Notions statiques sur la Moldavie”, Iaşi, precum şi preotul Bedros Mamigonian, care a studiat şi el bisericile armene din Moldova. Acesta merge mai departe, precizând că data de 1350 nu ar fi decât, probabil, data vreunei reparaţii, deoarece aici ar fi existat încă mai înainte un locaş de închinare („Prezentul şi viitorul armenilor din România”, Galaţi, 1895). Şi Christian C. Ciomac afirmă, în Monografia „Botoşanii în 1832”, în articolul „Românii de neam armenesc” că prima biserică armenească s-a construit la Botoşani în 1350. „Luând de bază faptul că la 1365 Eparhia armeană stabilită la Lemberg îşi întinde raza jurisdicţiunii sale şi asupra Armenilor din Bucovina şi Moldova, se prea poate ca înainte de acea dată Armenii să fi avut lăcaşurile lor de rugăciune măcar în Botoşani şi Suceava şi probabil şi la Iaşi – cele trei oraşe fiind dintre cele şapte oraşe unde armenii erau în număr mare în timpul şi chiar înainte de Alexandru cel Bun (H. Dj. Siruni, Anuar de cultură armeană, Bucureşti, 1942 – 1943).
În forma actuală, biserica a fost înălţată în secolul XVII
Nenumărate secole, spre timpul actual, a străbătut şi o Evanghelie scrisă pe pergament în 1354 în Crimeea, Evanghelie ce a fost consultată de Nicolae Iorga şi care se păstrează şi astăzi la biserică. „Scotocind”, pe mai departe, în istoria lăcaşului de cult, Elena Florica Şuster e convinsă că „o biserică ortodoxă de zid nu se putea clădi la Botoşani până ce românii nu şi-au construit una... În orice caz, biserica armeană ortodoxă „Sf. Maria” din Botoşani, sub forma sa actuală, nu este cea zidită la 1350, cum dovedeşte chiar arhitectura. Desigur că a suferit în decursul secolelor reînnoiri radicale şi prin urmare nu mai înfăţişează astăzi stilul său primitiv. Biserica ortodoxă armenească a fost ridicată în jurul anului 1626. Întradevăr, deasupra uşii de intrare a bărbaţilor este aşezată următoare pisanie (inscripţie): „Biserica Sfintei Marii care fusese cu vreo 200 de ani în urmă, acum, cu atotputernicia lui Dumnezeu s-a înnoit, lăsând (totuşi), zidurile cele vechi (şi adăogându-se) cu turn şi clopotniţă, cu cheltuiala poporenilor din Botoşani, cu sârguinţa cea mare a dumisale Ştefan Goilav la 1826, iunie 21”. Se deduce deci că biserica a fost construită în jur de 1626. Biserica cu „Hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută la armenii din Botoşani sub denumirea de biserica veche (hin – jam), le este catedrală şi multă vreme s-au folosit numai de ea”.
Eugenia Greceanu, în albumul documentar „Botoşanii de altădată, până la 1944”, e de părere că biserica „se integrează armonios în grupul bisericilor botoşănene ridicate de orăşeni, prezentând particularităţi determinate de programul de cult. Folosirea soluţiei tradiţionale, specific moldoveneşti, a acelor piezişe, exprimă rădăcinile adânci ale comunităţii armene în primitorul pământ românesc”.
„Piesă de rezistenţă” în viaţa culturală a comunităţii armene
În vremuri în care nu existau lăcaşuri propriu- zise de cultură, bisericile erau cele care coagulau, în jurul lor, activităţi culturale, dar şi educative, fiind şi spaţii ce cumulau valori de patrimoniu. „În cadrul Bisericii „Sf. Maria” şi-au dus activitatea „scriptori”, adică copişti de manuscrise - ce conţineau miniaturi frumos colorate. Biserica a adăpostit frumoase draperii de altar, lucrate de meşteri armeni de la Tokat şi Constantinopol în secolele XII – XVIII, după tehnica imprimării în forme de ceară. Într-o veche clădire cu opt camere din curtea bisericii, clădire ce a fost demolată în 1985, şi-a dus existenţa o tipografie şi a funcţionat Şcoala Primară Armeană de Băieţi, fondată în anul 1835 şi apoi cea de fete, în anul 1866. Descriind vechea şcoală armenească din incinta bisericii, Eugenia Greceanu remarcă integrarea ei în arhitectura medievală, „elementul tindei fiind prelucrat în forma unui portic cu coloane de zidărie, completat cu o elegantă modenatură clasicistă („Ansamblul urban medieval Botoşani”, Bucureşti, 1981).
În 1877, când se ţineau lecţiile în limbile română şi armeană, exista numai curs primar cu patru clase, cuprinzând 44 elevi şi trei cadre didactice, sub directoratul lui Gr. Goilav. În 1887, funcţionau ca învăţători I. Creţulescu, M. Gheorghiade şi V. C. Zeneanu. La Şcoala de fete, în 1887, cursurile se ţineau în limbile română, armeană şi germană, şcoala fiind condusă de Maria Cociagar şi având trei clase cu 42 eleve şi trei profesori. Ambele şcoli şi-au desfăşurat activitatea în bune condiţii şi au obţinut rezultate remarcabile.
Tot în cadrul Bisericii „Sf. Maria” a activat o instituţie de binefacere şi culturală, numită „Brastava”, în cadrul căreia tinerii erau în fruntea tuturor acţiunilor. În jurul acestei biserici a existat, conform obiceiurilor timpului, primul cimitir ce cuprindea pietre funerare de marmură, lucrate artistic şi cu inscripţii deosebite prin conţinutul lor, fapt ce l-a determinat pe Nicolae Iorga să le publice” (Elena Florica Şuster, „Bisericile armeneşti din Botoşani, Revista „Ararat”, august 2003).
Numeroase restaurări în ultimii ani
Când vine vorba de reabilitarea monumentelor istorice, arhitectul botoşănean Mihai Mihăilescu precizează că „în Europa, reabilitarea clădirilor se face în baza unui proiect, a unei iniţiative a comunităţii”. La noi încă se mai aşteaptă bani de la administraţiile locale şi centrale, Biserica „Sf. Maria” fiind un caz fericit, pentru că a beneficiat de finanţări diverse în ultimii ani, ce au ajutat-o să supravieţuiască vicisitudinilor timpului în condiţii decente. „Restaurarea a început în 1998. Doamna Viorica Popa s-a zbătut mult pentru finanţări, ce au venit de la Primăria Botoşani, Ministerul Culturii, Inspectoratul de Stat în Construcţii, sume la care s-au adăugat bani proprii ai comunităţii”, detaliază arhitectul Mihai Mihăilescu. „În 2008, în urma demersurilor făcute de Varujan Vosganian, au fost alocate cinci miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului”, completează Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Culte Botoşani. Până în momentul de faţă, lucrările de consolidare, restaurare şi reabilitare au fost realizate în totalitate. „Mai trebuie finalizate lucrările de cercetare arheologică, finisajele interioare şi exterioare”, încheie arhitectul Mihai Mihăilescu. Din păcate, după cum afirmă Viorica Popa, ce s-a ocupat de-a lungul timpului de revitalizarea Bisericii „Sf. Maria”, nu mai sunt bani pentru continuarea lucrărilor.
