* Orice localitate născută cu secole în urmă păstrează “relicve” ale unui alt timp, ce nu trebuie lăsate să se distrugă *
A devenit o obişuinţă să vorbim despre patrimoniul cultural şi istoric, despre ce ar trebui să facem pentru salvarea lui, numai că, de multe ori, vorbele nu au nici măcar consistenţa fumului. Pe alocuri, un proiect precum cel din Centrul vechi al Botoşanilor îţi schimbă percepţia despre inconsistenţa “bunelor intenţii” clamate perpetuu şi începi să crezi că – de undeva – ar putea veni o schimbare în bine.
În aşa ceva crede profesorul Ilarion Mandachi, ce locuieşte în Dorohoi, oraş care se simte că-i este drag, de-a binelea. În opinia dumisale, „eforturile deosebite ale ultimilor edili ai oraşului Dorohoi de a-l transforma într-un centru modern, curat şi civilizat, care să te îmbie a-l vizita, încep să-şi arate roadele. Dar, mai sunt multe de făcut până ce Dorohoiul va deveni cu adevărat un oraş care să te atragă. Nu mă refer doar la repararea străzilor şi trotuarelor, ci aduc în discuţie şi necesara dispariţie din Centrul oraşului a vechilor case - acum în ruină - de pe strada Dimitrie Pompei, continuată cu strada Schitul Gorovei, precum şi a ruinelor cu care începe dinspre centru strada George Enescu. Probabil se va găsi o rezolvare şi pentru temelia proiectatei Case de Cultură din centru” îşi exprimă speranţa dorohoianul - ce este autor a numeroase lucrări cu tentă monografică.
Reclame pentru monumente şi construcţiile noi din Dorohoi
În aceeaşi opinie, cel de-al doilea municipiu al judeţului ar putea trezi interesul turiştilor dacă la intrările dinspre Botoşani, Suceava, Racovăţ, Siret şi Darabani ar fi amplasate reclame şi panouri cu ce are Dorohoiul mai frumos. „Mă refer la câteva monumente de adevărată şi veche artă cum ar fi: Biserica „Sf. Nicolae” - ctitorită de Ştefan cel Mare în 1495, Bisericuţa de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1779), Catedrala oraşului (1894), Primăria (1907), Prefectura (1899), Colegiul „Gr.Ghica VV”(1893), clădirea veche a Seminarului Teologic „Pimen Mitropolitul”(1926), Casa Municipală de Cultură (1925), clădirile moderne ale şcolilor generale nr.1, 2, 4, 5, 7, 8, dar şi impresionanta sală de sport amplasată în curtea fostului Regiment „29 infanterie” de pe Bulevardul Victoriei, precum şi două săli asemănătoare, dar mai mici, de la colegiul „Gr.Ghica VV” şi Şcoala nr. 8”, detaliază profesorul Ilarion Mandachi.
Muzee şi parcuri ale unor alte timpuri
Atunci când vrei să valorizezi un teritoriu, nu poţi s-o faci dacă nu acorzi atenţia cuvenită
muzeelor oraşului. „De primă însemnătate este Casa memorială a celui mai mare muzician român, George Enescu, pe a cărui diplomă de absolvire a Conservatorului din Viena scrie clar „George Enescu-Dorohoi”. George Enescu se întorcea mereu cu drag în oraşul nostru şi susţinea concerte de neuitat. De asemeni, impunător este şi Muzeul Ştiinţelor Naturii. Apoi biblioteca municipală, găzduită în clădirea ce a fost cândva sediul Prefecturii judeţului Dorohoi, are peste 75.000 volume, printre care unele de o valoare documentară incontestabilă”, subliniază profesorul dorohoian.
Tot el crede că şi parcurile oraşului se pot transforma, fără doar şi poate, într-un important punct de atracţie, unele având peste un secol de „viaţă”. „Mă gândesc la Parcul Brazi, a cărui amenajare a început în 1901. Apoi parcul „Aurora” - situat lângă Muzeul de Ştiinţele Naturii - amenajat în 1902. Ambele parcuri se datoresc iniţiativei unui excelent gospodar –primarul Gheorghe Marcu. În afara lor există şi parcurile din jurul Primăriei, cel de lângă Casa Corpului Didactic, parcul din centrul oraşului în care tronează statuia lui Ştefan cel Mare, parcul de lângă Poşta centrală şi parcul „Cholet” din faţa spitalului municipal. Au mai fost două parcuri importante, astăzi dispărute: parcul Point Rond (1866) pe strada Dumbrava Roşie, pe locul unde s-au construit casele pentru sinistraţi, şi parcul de la gară, trecut în proprietate particulară. Se mai proiectează un alt parc, mai jos de Casa de apă, unde Primăria oraşului şi un dorohoian sufletist vor să amenajeze un parc al holocaustului în amintirea martirilor evrei ucişi la începutul celui de al doilea război mondial”, dezvăluie Ilarion Mandachi.
Dorohoieni de valoare
Cel de-al doilea municipiu al judeţului mai are pe „cartea sa de vizită” şi numeroşi oameni de artă, ştiinţă şi cultură plecaţi de pe aceste meleaguri, trecerea lor prin spaţiul dorohoian putând fi prilej de remember pentru potenţialii turişti. „Îi amintim pe academicienii Dimitrie Pompeiu - matematician, Alfred Teitel - medic farmacist, Petru Botezatu - filosof, Theodor Ionescu - fizician,Constantin Romanescu - medic psihiatru, dar şi marii pictori şi sculptori:Cârdei Chirica Ioan, Dumitru Chipăruş, Alexandru Istrati, Gheorghe Tomaziu, Ion Murariu, Silvia Oniţă, Val Gheorghiu, Marcel Olinescu. Lor lise adaugă scriitorii George Cuşnarencu, Păstorel Teodoreanu, David Shlomo, Franccisca Stoleru, Madeleine Davidsohn, Saşa Pană, artiştii Dan Condurache, Octavian Cotescu, Rodica Tapalagă, Ştefan Tapalagă, pianista Silvia Căpăţână, soprana Gabriela Cegolea, generalii de armată Constantin Ilasievici, Gheorghe Barotzi, Grigore Barotzi, C.Baţcu, peste 120 de profesori universitari - mulţi dintre ei foşti rectori şi decani. Şi lista ar putea continua”, susţine monograful dorohoian.
Peste 600 de ani de viaţă
Peste 600 de ani de viaţă
Una e să citeşti o carte de istorie şi alta să te întâlneşti, pe viu, cu un oraş care pe 6 octombrie 2007 împlinea şase secole de viaţă. Pledoaria făcută de profesorul Ilarion Mandachi poate continua, pentru cei ce ajung pe meleaguri dorohoiene, cu o mică lecţie despre începuturile aşezării, precum cea de pe wikipendia.org: „Prima mențiune documentară datează din 6 octombrie 1407, când boierii moldoveni reînnoiesc în orașul Liov omagiul prestat de Alexandru cel Bun în 1404 regelui Poloniei, fiind semnat de 27 de boieri printre care se afla și Mihail Dorohoianul. La 8 octombrie 1408, Dorohoiul este menționat ca punct vamal pentru negustorii care exportau cai la Camenița. Numele lui Mihail Dorohoianul apare în documentele tîrgului timp de 27 de ani, între 1407 și 1434. Gh. Ghibănescu îl consideră întemeietorul activității administrative la Dorohoi. În 1495, Ștefan cel Mare zidește aici biserica Sf. Nicolae. În secolul al XV-lea orașul devine centrul administrativ al Moldovei de nord. În 1509 este prădat de poloni, iar în 1510 și 1513 de tătari. Refăcut în 1568, devine reședința vornicului țării de sus până în 1778. Din prima parte a secolului al XV-lea se păstrează și pecetea orașului, descoperită de Nicolae Iorga într-un act din 1635. În a doua jumătate a secolului a fost din nou prădat de tătari și pierde mult in importanță. Pentru că nu mai aduce venituri însemnate, domnitorii îl donează boierilor. În 1804 administrarea veniturilor Dorohoiului se face de către Epitropia Casei Spitalelor Sf. Spiridon din Iași. La 1857 Mihail Kogălniceanu, ca reprezentant al ținutului Dorohoiului și al marilor proprietari, a prezentat în ședința divanului ad-hoc al Moldovei dorințele românilor. În războiul pentru independență dorohoienii și-au adus contribuția lor, monumentul eroului național si local Nicolae Valter Mărăcineanu stând ca mărturie. În 1896 s-a construit calea ferată Dorohoi-Iași. În 1959 orașul este alimentat cu energie electrică furnizată de uzina proprie iar în 1962 apa a fost adusă cu sacalele”.
