* În secolele
trecute, când tehnica nu era câtuşi de puţin avansată, factorul uman era
primordial în apărarea de duşmani *
Cu jumătate de mileniu în urmă, numeroasele năvăliri
asupra Moldovei, unele la doar câţiva ani distanţă una de alta, îi ţineau pe
cei ce conduceau Principatul într-o perpetuă alertă. „Să amintim doar de
zdrobirea oştilor polone din 1499 de către armata lui Ştefan cel Mare, care a
venit să se odihnească lângă biserica Sf. Nicolae ce fusese construită la
iniţiativa lui la Dorohoi cu puţini ani înainte (1495). De incursiunile
polonezilor conduşi de hatmanul Kamenski din 1509, de năvălirile tătarilor din
1500 şi 1513 - conduşi de Beti Chirei, tot ale tătarilor din 1593, 1650, 1675
şi 1687, incursiuni terminate cu distrugeri de locuinţe, oameni ucişi sau luaţi
în robie. Cu toate astea, biserica ctitorită de Ştefan cel Mare a rămas în
picioare, rezistând veacurilor. Mai puţin distrugătoare au fost incursiunile
turcilor. Datorită unui tribut plătit de domnitori, Principatele Române au fost
oarecum ferite de ocupaţia otomană”, iterează profesorul Ilarion Mandachi
într-un studiu apărut în Monografia "Dorohoi 600" şi completat
ulterior.
A urmat expansiunea regimului ţarist, al cărui ţel
principal a fost ocuparea Basarabiei şi Bucovinei. „În anul 1739, armata rusă
ocupă Dorohoiul în urmărirea lui Grigore al II-lea Ghica. Ruşii şi turcii au
purtat mai multe războaie pe teritoriul Moldovei, fapt ce aducea multă
nenorocire şi pagube materiale ţării. Mai mult, în 1778, sub domnitorul
Constantin Moruzi, sunt chemaţi austriecii ca să ajute contra turcilor. Dorohoiul
a fost ocupat atunci de austrieci. Cu trei ani înainte ocupaseră Bucovina pe
care au păstrat-o până în 1916”, completează profesorul dorohoian.
Organizare
administrativă cu iz militar
În secolul XVIII, Dorohoiul devine unul din cele mai
importante oraşe din Moldova, Principatul fiind împărţit în „dolneai zemli”
(vornicia Ţării de sus) şi „gorneai (vişneai) zemli” (vornicia Ţării de jos). Primul
„vel căpitan de Dorohoi”, menţionează autorul dorohoian al studiului, „a fost, probabil,
Ilieş, în anul 1741, urmat în anul 1746 de Ion Vârnav. În 1762, sub domnitorul
Constantin Vodă Mavrocordat, existau în Moldova doi ispravnici - unul la Bârlad
şi altul la Dorohoi - ajutaţi în fiecare ţinut de unul sau chiar doi boieri. Tot
în acest an, domnitorul stabileşte partea slujitorească şi care avea
următoarele rânduieli: vel căpitan de Soroca, vel căpitan de Tecuci, vel
căpitan de Rapcea, vel căpitan de Dorohoi, vel căpitan de Covurlui, precum şi
poruşnicul hătmănesc (ofiţer cu grad de locotenent şi căpitan de dărăbani).
Deci, armată exista la Dorohoi, deoarece în anul 1773
aflăm pe Iordachi Cârste ca vel căpitan de Dorohoi. Chiar şi după anul 1778, când
vornicia Moldovei se împătreşte, în Dorohoi au rămas staţionate trupe de
dorobanţi ce aveau ca misiune paza frontierei. Ispravnici de Dorohoi mai
importanţi au fost (în ordine cronologică): C.Crupenschi, C.Vârnav, Matei
Milu,V.Neculcea, Ioniţă Iamandi, Pavăl Şoltuzu. În 1854, armata existentă la
Dorohoi nu era românească ci austriacă, fiind cantonată aici datorită unei
hotărâri a primăriei locale. Tot în acest an, maiorul dorohoian A. Guriţă
primeşte de la guvernul austriac decoraţia „Franţ Iosef-1854 Riter Krait”. Armata
austriacă a stat în Dorohoi până în anul 1857”.
Reorganizarea
armatei
În 1859, odată cu Unirea Principatelor, armata este
reorganizată în trei părţi distincte: armata permanentă compusă din recruţi,
începând cu vârsta de 20 de ani, miliţiile şi garda orăşenească. „În 1866 au
fost înfiinţate unităţile de grăniceri, organizate pe pichete. În armata
permanentă, conform Ordinului Ministerului de Război nr. 631 din 1872, intrau
regimentele de infanterie, cavalerie, artilerie, geniu, serviciul sanitar, şcoala
de ofiţeri, pompierii, jandarmii, dorobanţii şi grănicerii. În 1872 are loc
adevărata organizare a armatei române prin formarea de divizii, regimente şi
batalioane. Prin decretul 631/27 martie 1872, când grănicerii devin o adevărată
organizaţie militară, se pun bazele nucleului viitorului Regiment 29 Dorobanţi
(nume ce a fost dat tuturor ostaşilor grăniceri). Teritoriul ţării a fost
împărţit în patru divizii. Dorobanţii din Dorohoi aparţineau de Divizia de la
Iaşi şi formau Batalionul nr. 6. Aceştia şi Regimentul 7 Dorobanţi din Iaşi au
participat la manevrele de la Sabaru.
Durata stagiului militar era de 6 ani pentru ostaşii
din cadrul unităţilor de dorobanţi, pentru rezervişti fiind de 2 ani. Tot în
1872, Batalionul 6 din Dorohoi s-a unit cu Batalionul 7 Darabani, formând o
singură unitate sub comanda lt-col. Mavrodi. În 1873, Regimentul 7 Iaşi rămâne
cu 5 batalioane, judeţul Dorohoi urmând să formeze un singur batalion pus sub
comanda maiorului Constantin Teleman, ce avea 5 companii: la Dorohoi, Mihăileni,
Rădăuţi, Mamorniţa şi Săveni.
Prin Decretul nr. 1450 din 1874, batalioanele de
dorobanţi din Botoşani şi Dorohoi se unesc şi sunt puse sub comanda unică a
maiorului Jippa Alexandru. După unirea lor,vor merge pe jos până la Râmnic, unde
se unesc cu un al doilea batalion, formând un regiment sub comanda colonelului
Lepădatu. În luna noiembrie a anului 1876, prin Decretul nr. 2195, Regimentul 7
Iaşi se împarte în două regimente distincte, unul cu sediul la Iaşi şi al
doilea cu sediul la Botoşani şi Dorohoi, luând numele de Regimentul 16
Dorobanţi. Judeţul Dorohoi forma al doilea batalion al acestui regiment nou
înfiinţat”.
Lupte soldate
cu jertfe
Într-un timp în care se operează cu drone, scuturi
antirachetă şi avioane invizibile, pare de-a dreptul hilară Decizia
Ministerială nr. 1 din februarie 1877, prin care se înlocuiau... opincile cu
cizme. După o mai bună echipare a soldaţilor, „la 6 aprilie 1877 s-a mobilizat
întreaga armată din ţară, batalionul din Dorohoi,cu un efectiv de 800 de oameni
aflaţi sub comanda maiorului Jippa Alexandru, pornind spre Botoşani, apoi, cu
toţii, spre Bucureşti. În ziua de 23 iulie 1877, armata română a trecut
Dunărea, batalionul din Dorohoi a ajuns la Găureni pe apa Vidului, unde a făcut
servicii de avanposturi. Militarii din Dorohoi făceau parte din Divizia a IV-a
de sub comanda colonelului Anghelescu Alexandru. La 25 august 1877, armata
română a ocupat poziţii în faţa satului Griviţa, iar în ziua de 30 august, la
atacul acestei redute a luat parte şi batalionul din Dorohoi. În noaptea de
30/31 august, aceştia au ocupat reduta Griviţa, dar cu mari pierderi: 268 de ostaşi
au căzut morţi sau răniţi. Între aceştia erau şase ofiţeri: căpitanul Valter
Mărăcineanu, căzut aproape de redută în fruntea batalionului ce-l comanda, căpitanul
Nicolae Panu, locotenentul Mihail Şurcă precum şi sublocotenenţii Constantin
Ulescu, Nicolae Nancovici, Vasile Horcea şi alţi 5 răniţi. Batalionul II a avut
80 de morţi şi răniţi, printre cei răniţi fiind şi doi ofiţeri. Tuturor
ofiţerilor şi ostaşilor căzuţi în lupte le-au fost acordate post-mortem ordine
şi medalii. Eroului căpitan Valter Mărăcineanu, primul care a înfipt steagul
tricolor pe reduta Griviţa, i s-a acordat „Crucea Dunării”, iar în 1924, în
curtea regimentului 29 infanterie din Dorohoi, de unde a plecat spre front, i
s-a dezvelit un bust în bronz, opera sculptorului H.Minulescu. Bustul
străjuieşte şi astăzi la intrarea în fostul campus al regimentului dorohoian. La
3 septembrie 1877, regimentul a fost trecut în revistă de domnitorul ţării
împreună cu Marele Duce Nicolae. S-au acordat atunci 4 medalii „Crucea Sf. Gheorghe”,
pentru fiecare companie din batalionul II. A doua zi, 4 septembrie 1877, Regimentul
16 Dorobanţi Botoşani a fost însărcinat cu construirea redutei Alexandru, împreună
cu alte trupe. Batalionul din Dorohoi a ajuns acasă abia la 19 august 1878, iar
a doua zi, la 20 august, toţi militarii au fost demobilizaţi (Profesor Ilarion
Mandachi, Monografia „Dorohoi 600”).
