Dacă Iorga ar trăi în zilele noastre, e greu de crezut că oamenii obişnuiţi ar îndrăzni să-l oprească pe stradă sau să-i scrie păsurile lor. Odată cu trecerea timpului, distanţa între cei ce ne conduc şi cei care îi aleg - dacă e să ne oprim doar la calitatea de ministru, parlamentar şi prim-ministru a marelui savant – a început să se măsoare în „ani – lumină”. Foiletând scrisorile pe care i le scriau botoşănenii lui Nicolae Iorga la început de secol XX – păstrate la Biblioteca Academiei Române şi grupate de istoricul Gheorghe Median în volumul „Nicolae Iorga şi Botoşanii, legături epistolare” – remarcăm multă căldură. Mai mult, botoşănenii îi scriau lui Iorga şi lucruri frumoase, dar şi despre necazuri, semn că îl simţeau ca fiind de-al lor.
Domnule profesor
Astăzi, 18 aprilie 1907, în oficiul Primăriei acestei comune... judeţului şi comunei s-au făcut de către Domnul N. Răutu, profesor la Liceul din Botoşani, distribuţia sumei de 500 lei oferită de Domnia voastră ca ajutor văduvelor cu copii rămase de pe urma nenorociţilor căzuţi morţi cu ocazia revoltelor ţărăneşti urmate în oraşul Botoşani... subsemnatul aduc cele mai înalte mulţumiri pentru actul filantropic pe care l-aţi desăvârşit, rugându-l pe bunul D-zeu a vă da sănătate şi viaţă lungă pentru a mai putea săvârşi fapte caritabile şi a putea lua exemplu şi alţii de la Dumneavoastră, cu încredere în viitor de a vă imita.
Primar (Primăria comunei Necşeni, Plasa Târgului);
Stimate domnule Iorga
Candidatura D-tale la Botoşani în vremurile de restrişte de acum, ar fi unul din cele mai fericite momente, ca să se dea pe faţă puterea de viaţă, de conştiinţă şi de demnitate a elementului românesc din părţile noastre, şi mai ales din Botoşani.
Convins de acest fapt, îndată ce am primit scrisoarea am cercetat gândurile administraţiei şi ale fruntaşilor noştri de pe aici. Am fost întâmpinat pretutindeni cu aceleaşi obiecţiuni de sectarism politic pe care-l cunoşti foarte bine şi care ne-a adus până acum atâtea nenorociri. Aş fi mers până acolo ca să-mi jertfesc propria mea personalitate în rândul partidului local, dar m-am încredinţat că ar fi fost zadarnic. Aşa fiind, punându-ţi candidatura la Botoşani ai putea avea un număr frumos de voturi, dar mă-ndoiesc de reuşită şi tocmai de aceea ar trebui să fie... Nu ştiu încă ce va fi. De s-ar ivi împrejurări care să-ţi uşureze reuşita, te voi înştiinţa repede şi la timp.
Cu deosebită stimă,
N. Răutu,
5 mai 1907
Fericite luptător
N-a fost om în Ţara Românească care să nu tresară de bucurie la vestea izbânzii de la Iaşi... Dacă lupta de la Iaşi a fost încununată de victorie, lupta de la Botoşani a întrecut-o în succesul moral. La Iaşi aţi fost D-voastră singur în toiul luptei şi v-aţi spus către toţi cuvântul; aţi avut apoi prieteni mulţi care v-au ajutat din inimă, pe când aici n-aţi fost auzit decât de puţini alegători, ai Colegiul al II-lea la întrunirea de la teatru şi n-aţi avut decât puţine glasuri răzleţe care să-i îndemne pe cei nehotărâţi să-şi urmeze conştiinţa. Cu toate acestea, aţi avut mai multe voturi decât se spera faţă de moravurile noastre electorale şi aţi fi izbândit, desigur, dacă era cineva să-i lumineze pe toţi, să-i convingă. Voturile exprimate sunt expresia credinţei intime a fiecăruia şi de aceea au cu mult mai mult preţ decât majorităţile plătite sau căpătate prin frică, cutăruia sau cutăruia ales...
Constantin Hasnaş,
Botoşani,
1907, mai 31
Stimate D-le Iorga,
Unul din cei 190 de votanţi din Botoşani vă urează izbândă în Parlament, pentru înălţarea „Neamului Românesc”. Totodată vă rog ca toate discursurile şi interpelările ce le veţi face în Parlament să fie tipărite în gazete sau în foi volante în întregimea lor, să le putem răspândi în popor.
Cu toată stima,
Ştefan Gh. Grossu,
Ziarist, Botoşani
31 iulie 1907
Mult iubite Domnule Iorga,
Îmi permit a vă adresa câţiva lei, adunaţi de la câţiva profesori şi elevi ai gimnaziului local, pentru alinarea unui pic din suferinţa nenorociţilor rămaşi pe drumuri în urma răscoalelor. Deşi am văzut închisă rubrica subscripţii, cred însă că niciodată nu e prea târziu pentru a ne ajuta multa şi muta mizerie endemică a neamului nostru, lăsat pradă nepăsării şi lăcomiei altora. Zilnic văd perindându-se prin acest nenorocit oraş moldovenesc umbrele poporului nostru românesc „neputincioase cete de-ngropare” arse de suferinţă, istovite de muncă şi sărăcie, păcătoşite de băutura veninoasă a străinilor care n-au alt gând şi ţintă apropiată decât să ne sugume în ceea ce părea că suntem mai tari – ţărănimea. Dar cine se gândeşte la asta? Cei mari ai noştri petrec. Poftă bună, domnilor! Poftiţi asigurarea înaltei stime şi a nestrămutatei mele simpatii.
Ilie Ghibănescu,
Dorohoi, 22 oct. 1907
Mult respectabile domnule Iorga
Sătenii, adânc mişcaţi de această cuvântare (susţinută în Cameră, pe 23 noiembrie 1907 – n. red.), rostită cu seninătate de cuget şi din o inimă care simte adevărat româneşte, au zis:
- Iată un om care spune adevărul aşa cum este, Dumnezeu să-i dea sănătate lui şi familiei şi să-i ierte păcatele ce le-a făcut. Dea Dumnezeu ca asemenea oameni să ne reprezinte în Parlament.
Văzând sătenii că-i apăraţi cu atâta dragoste m-au rugat să vă scriu şi să vă rog respectuos să binevoiţi a susţine o cerere a lor adresată D-lui Ministru de Interne şi D-lui preşedinte al Camerei ca satul lor Slobozia - Secătura, care din timpuri vechi au format o comună şi prin legea din 1905 a fost alipit la Cristeşti, jud. Botoşani, să fie dezlipit de la 1 aprilie, să se formeze iarăşi comuna Slobozia – Secătura ca mai înainte... Pentru aceste, obştea satului vă va rămâne profund recunoscătoare.
C. M. Olariu – învăţător
1907, Dec 5, Slobozia – Secătura
Prea stimate D-le Iorga
... îmi permit în numele colegilor mei din Botoşani şi Iassy... a face un apel suprem la protecţiunea Dv, rugându-vă călduros a sesiza în Cameră pe D-l Ministru de Interne... asupra unei nedreptăţi revoltătoare ce se petrece la Poştă şi care nu se mai repetă în nici o administraţie din ţară sau străinătate şi anume: În funcţiunile cele mai înalte se menţin prin stăruinţi politice nişte funcţionari cu 43 de ani de serviciu, care nu mai pot produce nimic, fiind uzaţi şi epuizaţi şi din cauza cărora funcţionarii tineri şi muncitori, care aduc statului un excedent de 4 milioane anual, sunt ţinuţi câte 10 ani într-un grad, neputând trece înainte. Mai mult decât atât, avem funcţionari regulaţi deja la pensie sub veche lege şi care totuşi continuă a funcţiona cooptaţi... Recunoştinţa corpului telegrafo – poştal va fi eternă şi numele Dv va fi înscris în inimile noastre.
Mihăilescu
13 ianuarie 1908
Dorohoi
Mult iubite domnule Profesor,
... Pe aici e ger şi criză financiară. Proprietarii de pământ sunt cei mai calici. Pe fiece zi, zeci de falimente. Mama n-a putut nici măcar încasa câştigul de la moşie. Vă puteţi, dar, închipui ce criză va fi în caz de război. Şi-acum am să vă fac o rugăminte din partea mamei. Biserica noastră de la Ionăşeni (judeţul Dorohoi) o fost reparată în întregime şi acum se va sfinţi. Biserica e lipsită de cărţi bisericeşti. Rog fiţi aşa de bun şi scrieţi-mi de unde le-am putea cumpăra cu un preţ mai moderat...
Ion Sân Georgiu
17.XI.1914 - Botoşani
Mult stimate Domnule Profesor
Câteva chestiuni care mi se par deosebit de interesante, mă fac să îndrăznesc a vă răpi câteva momente din preţiosul D- voastră timp cu rândurile mele. Prefectura jud. Botoşani, după un ordin al Ministerului de Interne, a vândut cu kilogramul toate arhivele sale vechi, dinainte de 1900, fără un triaj al hârtiilor de valoare culturală sau istorică. Ne-am pomenit deodată în Botoşani că băcanii şi brânzarii îşi învelesc mărfurile cu hârtii cu pecetea Principatului Moldovei scrise cu frumoase caractere chirilice, „cu cerdac” şi purtând, unele, date vechi, între 1820 – 1840. Alăturez o hârtie luată la întâmplare de mine de pe taraba unui vânzător de vopsele. Prietenul meu, profesorul Posluşnicu, cumnat de dl. Bogrea, a ridicat cu forţa de la un asemenea negustor un dosar în care a găsit documente despre familia Eminovici. Am discutat astăzi în această chestie cu prefectul Vizanti, arătându-i enorma greşeală ce s-a făcut. Mi-a răspuns cu un flegmatism care denotă că nu poate prinde toată grozăvia acestei fapte de vandal. La cererea mea de a opri distrugerea hârtiilor, mi-a răspuns că odată ce-s vândute, cumpărătorii pot face ce vor. I-am imputat că de ce nu a chemat înainte de vânzare câţiva cunoscători, care să aleagă hârtiile de valoare culturală şi istorică. Mi-a spus că aceasta ar fi costat parale şi... nu-s bani. I-am spus că, desigur, dacă ar fi făcut un apel s-ar fi găsit oameni care să facă aceste cercetări gratuit. Intervenţia mea nu a avut rezultatul dorit. Iată de ce cred că nicăieri nu mă pot adresa mai cu folos, în această chestiune, decât D-voastră.
Costantin Iordăchescu,
Directorul Şcolii „Marchian” din Botoşani
24 aprilie 1924
