joi, 1 decembrie 2011

Botoşănenii şi Unirea de la 1918

Alături de titani precum Nicolae Iorga, oameni simpli au receptat cu toată fiinţa lor bucuria Unirii înfăptuită la Alba Iulia pe 1 decembrie, drumul spre o împlinire a fiinţei naţionale nefiind deloc simplu. Detalii despre cum a „curs” istoria se regăsesc în articolul „Marea Unire din 1918 şi rolul activ al botoşănenilor”, semnat de Maria Arimia şi publicat în Anuarul din 1978 al publicaţiei „Hierasus” - editată de Muzeul Judeţean Botoşani. „După ce la 22 ianuarie – 4 februarie 1918 s-a constituit Republica Moldovenească Independentă, la 27 martie/9 aprilie 1918 Basarabia s-a unit, prin voinţa poporului român, cu România. Vestea adoptării declaraţiei de unire a declanşat entuziasmul şi bucuria maselor populare. În articolul „Sărbătorirea unirii la Botoşani”, publicat în „Neamul românesc”, se arată: „Ziua de 28 martie s-a serbat la noi cu o deosebită solemnitate. Peste tot în oraş fâlfâia tricolorul românesc”.
Cu prilejul unirii Basarabiei cu Patria – mamă, corpul didactic din judeţul Dorohoi i-a trimis o telegramă lui Onisifor Ghibu la Chişinău, urându-i lui şi învăţătorilor basarabeni „noroc şi spor la muncă pentru luminarea poporului român, care în hotarele lui fireşti, va deveni astfel puternic şi fericit”. Tot atunci, la Ateneul Român din Dorohoi „s-a deschis un registru, în care cetăţenii Dorohoiului să-şi poată exprima în scris sentimentele lor, rămânând aceasta pentru viitor o frumoasă amintire, a sărbătoririi sufleteşti a măreţului act”.
Maria Arimia aminteşte, în acelaşi articol, despre efectul victoriei revoluţiei din Rusia, ce a constat în impulsionarea luptei pentru eliberare naţională în provinciile româneşti din Austro – Ungaria.  „Destrămarea monarhiei austro – ungare a accelerat lupta pentru unirea Bucovinei cu România... Deputatul socialist G. Grigorovici, unul dintre puţinii deputaţi români care au fost admişi în Parlamentul de la Viena, a declarat: „Unirea românilor este un ideal şi o ţintă pe care o vor urmări românii totdeauna şi în veci, în tot momentul şi în toate împrejurările”.
La începutul lunii noiembrie, prăbuşirea Imperiului Austro – Ungar a atins punctul final. „În aceste împrejurări, pentru ziua 15/28 noiembrie 1918 a fost convocat la Cernăuţi un congres al reprezentanţilor populaţiei din Bucovina, congres care a adoptat hotărârea de unire necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare cu România”.
Adunări populare şi steaguri tricolor la Botoşani
„Unirea Bucovinei cu patria – mamă a fost sărbătorită cu fast şi la Botoşani. S-au lansat manifeste, au avut loc înflăcărate adunări, încheiate apoi printr-un mare miting”, scrie Maria Arimia. „Ziua de 15 noiembrie 1918 – se arăta în ziarul „Moldova veche” – va rămâne ca o zi de înălţare şi adâncă simţire patriotică în amintirea concetăţenilor noştri. După zile de grea apăsare şi griji ale războiului, după atmosfera deprimantă şi umilită în care am trăit sub cerul plumburiu al păcii de la Bucureşti, aceasta a fost cea dintâi zi în care a intrat soarele în casele noastre, a descreţit frunţile şi a înflăcărat entuziasmul conştiinţei naţionale. La ora 10 erau adunaţi la biserica Sf. Neculai din Popăuţi o mare mulţime de oameni, fruntaşi ai oraşului, împreună cu o baterie din şcoala militară de artilerie şi elevi ai Liceului „Laurian”. Oraşul era pavoazat, la toate balcoanele flutura tricolorul românesc, iar la ferestre se scoseseră covoare şi scoarţe naţionale. Spectacolul era înălţător” (Maria Arimia, „Marea Unire din 1918 şi rolul activ al botoşănenilor”).
Noi manifestaţii de masă
În paralel cu evenimentele din Bucovina, în Transilvania aveau loc uriaşe manifestaţii şi demonstraţii. La 31 octombrie s-a creat Consiliul Naţional Român Central, ca unic for ce reprezenta voinţa poporului român, în timp ce pe teritoriul Transilvaniei s-au constituit consilii şi gărzi naţionale. La 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba Iulia peste 100.000 de români, atunci adoptându-se istorica „Declaraţie de la Alba Iulia”, prin care Marea Adunare Naţională a proclamat solemn „Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România pentru toate veacurile”.
Bucuria stârnită de unirea Transilvaniei a stârnit la Botoşani un entuziasm general, la Botoşani organizându-se manifestaţii de masă. „Duminică 18 curent – scria ziarul „Botoşani” – s-a oficiat la catedrala locală un „te -deum” pentru fraţii noştri din Transilvania, care în aceeaşi zi erau strânşi în congres la Alba Iulia pentru a proclama unirea cu patria – mumă”. Generozitatea actului patriotic este subliniată elogios în alt articol din acelaşi ziar: „să ne trăiască şi binecuvântaţi fie acei ce prin sângele lor au realizat triumful unităţii naţionale a întregului neam românesc” (Maria Arimia, „Marea Unire din 1918 şi rolul activ al botoşănenilor”). Revista „Junimea Moldovei de Nord” scria despre marile festivităţi ocazionate de evenimentul  din 1918, când „orchestra şi corul dirijate de Petre Nicoleanu şi Mihail Posluşnicu (maestru de muzică, profesor la Liceul „Laurian”, au format un ansamblu orchestral şi coral comun, de proporţii grandioase”.
Nicolae Iorga, un aprig militant pentru Unire
În Anuarul din 1981 al Publicaţiei „Hierasus” a Muzeului Judeţean Botoşani, profesorul Aurel Dorcu scria despre contribuţia lui Nicolae Iorga la desăvârşirea unităţii naţionale a României: „activitatea notorie de pe tărâm naţional a atras alegerea lui în comitetul central al „Ligii culturale pentru unitatea tuturor românilor”, în 1908... Liga în discuţie a avut un rol covârşitor în pregătirea unirii din 1918. Deşteptarea naţională şi întregirea României au fost crezul „Universităţii populare” de la Vălenii de Munte, instituţie atât de cunoscută şi de legată de Nicolae Iorga... Purtat de sentimentele şi convingerile sale patriotice, Iorga a cuprins în privirile scrisului său istoric toate teritoriile locuite de români, socotindu-le parte integrantă a unei entităţi indestructibile. În toate lucrările... istoricul a oglindit trecutul comun al tuturor românilor. Din aceleaşi considerente psihologice, Nicolae Iorga a călătorit mult în teritoriile româneşti nelibere, în anii de dinaintea primului război mondial, pentru a cunoaşte mai bine locurile, oamenii, mărturiile lor de civilizaţie şi de istorie românească şi spre a le apropia mai bine de interesul şi simţirea fraţilor din România liberă... După înfăptuirea actului din 1918, Iorga a înţeles întreaga semnificaţie a marii uniri pentru istoria noastră prezentă şi viitoare. El nota îndată după evenimentele de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia: „este cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru”. În anii care au urmat, a rămas mereu pe baricadele idealului nostru naţional. Şi-a cheltuit cunoştinţele şi clocotul inimii sale de bun român, pentru păstrarea şi întărirea unităţii noastre naţionale”.
Rolul şcolii, esenţial
În Anuarul din 1978 al publicaţiei botoşănene „Hierasus”, Adrian Pricop face referire la maniera în care este ilustrată încheierea procesului de formare a statului unitar român în Arhivele Statului din Iaşi: „Menţionez numai unul din actele primului Congres general al corpului didactic din România, ţinut la Iaşi în zilele de 12 – 14 iulie 1919, cu participarea delegaţilor din toate provinciile româneşti. Preşedintele de onoare al congresului, savantul prof. univ. Petru Poni, a spus printre altele: Şcoala pe care o reprezentaţi şi-a făcut datoria. Prin ea s-a deşteptat în poporul nostru conştiinţa naţională, ea a propagat ideea unităţii neamului nostru; ea a sădit în inimile noastre iubirea de patrie şi simţul datoriei ce avem de a lucra din toate puterile, de a ne jertfi chiar, pentru înălţarea şi mărirea ei... Astăzi, aspiraţiile noastre cele mai scumpe au fost realizate. Toţi românii formează o singură ţară! Patria română!” (Carmen MORARU)