 |
| www.agentiadecarte.ro |
În urmă cu 12 ani, apărea
la Botoşani, sub semnătura lui Dumitru Ignat şi cu sprijinul Inspectoratului
pentru Cultură Botoşani, volumul „Calvarul deţinuţilor anticomunişti
botoşăneni”. Din păcate, cartea, care conţine mărturii a 30 de supravieţuitori,
a apărut într-un tiraj destul de mic, nu a mai fost reeditată şi e dificil de
găsit de cei interesaţi de subiect. „Ar fi un titlu de onoare pentru actuala
Direcţie de cultură să se preocupe de reeditarea şi chiar completarea
informaţiilor din prima carte. Au fost destui cei care au suferit în
închisorile trecutului regim şi nu şi-au găsit locul în primul volum despre
deţinuţii anticomunişti botoşăneni” consideră Dumitru Ignat. Mărturiile
nescrise sunt pagini de istorie, practic, dintr-o perioadă neagră a unui regim
trecut şi ar fi chiar păcat să se piardă, odată cu trecerea în nefiinţă a
foştilor deţinuţi. Tocmai pentru că e vorba de istorie, vă prezentăm câteva
fragmente din mărturiile consemnate, cu ani în urmă, de Dumitru Ignat.
Repercursiuni grave pentru urmaşi
Vasile Ailenei s-a născut pe 16 ianuarie 1929 la
Băluşeni şi a fost agricultor. A
fost arestat în ziua de 22 octombrie 1948. „Pentru instigaţie împotriva
regimului. În Băluşeni a fost revoltă. După, ne-au ridicat, ne-au dus la
tribunal şi acolo ne-au arestat. N-am stat pe la Siguranţă, că ne-au dus direct
la Penitenciar. Ancheta n-a durat. Nici nu ne-au bătut. Pe 7 noiembrie, ne-au
trimis la Iaşi, la Curtea Marţială. Am fost condamnat la 2 ani închisoare. Dar
am făcut 2 ani şi jumătate; încă jumătate de an, fără judecată, din dispoziţia
Ministerului de Interne!
Întâi am stat la Galata,
vreo două luni. Apoi, după ce am trecut pe la Văcăreşti, am ajuns la Gherla,
pentru vreo şase – şapte luni. Restul de închisoare l-am făcut la Canal, la
Poarta Albă. La săpat. Era greu, dar mergea. Nici mâncarea nu era chiar rea”.
După ani, mult mai mult
au avut de suferit copiii lui Vasile Ailenei, din cauza cazierului politic al
tatălui lor.
Bătăi cu funia udă
Gheorghe Anghelache s-a născut la 23 aprilie 1921, în
Corni. În 1946 s-a întors acasă, de pe frontul din Cehoslovacia. În 1948, a
reluat legăturile cu „Gruparea albastră”, denumire inspirată după numele unei
formaţiuni militare care a luptat în Spania, în timpul Războiului Civil.
Membrii grupării, în principal, redactau şi difuzau manifeste. Printre altele,
îndemnau populaţia să nu treacă la Colectiv...
În cadrul organizaţiei,
Anghelache era un fel de instructor militar. A fost arestat pe 15 mai 1951. În
acea vreme, Feller era anchetator şef la Securitate. „M-a bătut cu funia udă.
Când a văzut că n-o poate scoate la capăt cu bătaia, a început să mă
scuipe...”. Abia pe 14 septembrie s-a judecat procesul, la Iaşi. Angelache a
primit o sentinţă de 15 ani de muncă silnică, din care a făcut 13 ani şi două
luni. A trecut mai peste tot. La Jilava, Gherla, Baia Sprie, la Aiud, la
Periprava. La Gherla, „pe vreo 80 de inşi ne-au pus în Zarca Gherlei, o
închisoare veche. Am fost doisprezece inşi într-o celulă, apoi nouă, vreme de
trei ani. Nu aveam paturi, dormeam pe jos. Optsprezece săptămâni nu ne-au scos
deloc de acolo. Nici la baie, nici la plimbare. Celula avea o singură
fereastră, prin care vedeai numai cerul. În cei trei ani, geamul acela n-a fost
niciodată închis. În celulă era un ciubăr de lemn, în care ne făceam nevoile şi
unul mai mic, lângă celălalt. Trei luni de zile, ne-am hrănit numai cu nişte
fulgi de varză, cu un polonic de apă, în gamelă. Ajunsesem să nu mai putem
duce, doi inşi, o găleată de apă!”.
A fost eliberat în 1964.
I-au dat şi 1200 de lei, pentru munca la Aiud. A lucrat mai apoi 23 de ani ca
frizer, în Cooperaţie, după care a ieşit la pensie.
Închisori una mai „confortabilă” ca alta
Emanoil Babii s-a născut pe 5 iulie 1925, la Corni.
Când l-au arestat, era profesor suplinitor de istorie – geografie şi student la
Drept. A intrat la închisoare sub acuzaţia „crimă de uneltire contra ordinii
sociale”. Şi el, ca şi Anghelache, a făcut parte din „Gruparea albastră”, dar
şi din gruparea „Regele Mihai”. „Speram să se întoarcă regele. Voiam să luăm
legătura cu cei care luptau în munţi, să-i ajutăm”. A fost arestat la Iaşi şi
l-au anchetat luni în şir. Voiau să ştie printre altele, ce legături avea cu...
americanii. A fost condamnat la 15 ani de închisoare, din care a făcut 12. În
atâţia ani, a avut „răgaz” să se plimbe şi el prin mai multe închisori. „Gherla
era mai „confortabilă decât Aiudul: aveam „closet” în cameră!”. Dar asta la
nivel de glumă, pentru că tot la Gherla „în camera în care stăteam, nu aveam
aer şi nici apă. Simţeam că ne sufocăm. Mâncarea pe care ni-o dădeau n-o puteau
mânca nici porcii. Aduceau în cameră hârdăul cu mâncare, plin, şi-l luau înapoi
tot plin. Am fost veşnic flămând. Noaptea se auzeau în celulă înghiţituri în
gol. „Ce-i?” „Am visat un munte de pâine şi o covată de mâncare... şi mâncam pe
săturate!”. Când a ieşit din închisoare, a rămas un opozant al regimului
comunist, dar unul timorat. Abia „decembrie 1989” ce a reuşit să-l mai
revigoreze.
„La Auschwitz era floare la ureche...”
Vasile Balanovici s-a născut pe 25 aprilie 1927, la
Ionăşeni – Truşeşti. A făcut parte din gruparea „Pui de lei” care, în opinia
lui Balanovici, „a fost calificată ca legionară deoarece cel ce ne-a adunat a
fost un ex- legionar. Dar n-am fost organizaţi după astfel de principii.
Totuşi, la arestare, am fost încadraţi drept legionari”. Ţelul mărturisit al
organizaţiei era de „păstrare a fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe”.
Vasile Balanovici, care era unul dintre curierii judeţeni, a fost arestat în
mai 1948. A fost anchetat nouă luni la Botoşani, interval în care n-a făcut
nici măcar o baie. Sentinţa care s-a dat la Suceava a fost dură: 12 ani, cifră
la care s-a mai adăugat un „supliment” de doi ani. „La Jilava, debutul se făcea
cu bătaia. Treceam printr-un culoar de gardieni cu bâte. La ieşire, acelaşi
tratament. În mod normal, în camere ar fi încăput 25 – 30 de oameni. Ne
înghesuiau de zece ori mai mulţi! Ne bărbieream o dată la câteva săptămâni, cu
nişte brice care ne jupuiau pielea. Doi deţinuţi evrei, care fuseseră şi la
Auschwitz, spuneau că acolo era floare la ureche faţă de ce au păţit aici!”
Reeducarea în închisori era crâncenă: „Recurgeau la tot ce se putea imagina.
Picătura chinezească, ţinutul cu capul în soare până cădeam, sărarea excesivă a
mâncării, urmată de lipsirea de apă. Erau lucruri pe care le făceau deţinuţi cu
alţi deţinuţi. Au fost şi dintre aceia puşi să-şi mănânce, din gamelă,
propriile fecale! O minte sănătoasă nu poate crede că a existat aşa ceva în
temniţele comuniste din România”.
Arestat la... 16 ani
Dorin Glăvan s-a născut
pe 14 februarie 1942, la Botoşani. A fost arestat pe 24 octombrie 1958, la...
16 ani şi opt luni! A fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, deoarece
avusese iniţiativa înfiinţării unei organizaţii subversive: Asociaţia
Eliberării Naţionale, sau altfel spus, Asociaţia Elevilor Naţionalişti. Şi
tatăl său a fost condamnat la 20 de ani închisoare. La o percheziţie acasă i-a
fost găsită o decoraţie germană şi a fost considerat „criminal de război!” . În
lungii ani de închisoare, lui Dorin Glăvan i-a fost cel mai greu în cele şase
luni petrecute singur într-o carceră din Penitenciarul Mărgineni. Fusese izolat
fiindcă înfiinţase o altă organizaţie „subversivă” şi mai pusese la cale şi un
plan de evadare. Din fericire, cei 18 ani de închisoare au fost până la urmă
numai cinci, hotărârea luată de Tribunalul Suprem în 1963 fiind un fel de
preludiu la decretul de amnistie al deţinuţilor politici din 1964. „Lăsat la
vatră”, Dorin Glăvan a făcut Facultatea de filozofie, pe care a terminat-o şef
de promoţie, pentru ca, ulterior, să se recalifice ca teatrolog.
Coleg cu Corneliu Coposu
Eugen Hilote s-a născut
pe 15 decembrie 1942, la Mihăileni. Practic, „a lucrat pe-o mână” cu colegul
său de la Laurian, Dorin Glăvan, şi a fost arestat pentru aceleaşi motive. În
1958, împărţea manifeste prin care cerea retrocedarea Basarabiei şi Bucovinei,
plecarea trupelor ruseşti şi independenţa totală a României. Şi alegeri libere!
A fost arestat pe 23 decembrie 1958 şi condamnat în luna martie a anului viitor
la 18 ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi la pierderea pe viaţă
a drepturilor civile. Şi Eugen Hilote se poate considera un norocos, pentru că
după un periplu pe la Jilava, Aiud şi Mărgineni, a ieşit din închisoare în
1962, după trei ani de detenţie. A mai petrecut doi ani în satul Rubla din
Valea Călmăţuiului, unde a avut domiciliu obligatoriu, după care s-a reîntors
acasă. Cât a stat la Rubla, a muncit ca să aibă din ce trăi. Dar era într-o
companie onorantă: Oni Brătianu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Radu Buzeşti,
Carandino, prinţul Ghica etc.
Fragmentele
de mai sus le-am ales oarecum aleatoriu, punctând suplimentar pe nume
cunoscute. Primordială, în schimb, a fost ideea deschiderii unei ferestre spre
o lume pe care nu ne-o dorim reînviată, dar pe care trebuie s-o cunoaştem, fie
şi pentru a putea privi cu alţi ochi vremurile actuale.
