După o ambuscadă în Pădurea Guranda, este prins pentru a doua oară de către jandarmi şi judecat ulterior la Bacău, într-un proces devenit celebru în presa vremii.
Gheorghe Coroi, ultimul haiduc din România interbelică, s-a născut în satul Durneşti, Dorohoi, la începutul secolului trecut. “Era fiu de ţăran – scrie wikipendia.org - şi muncea cu ziua pe pământul boierului local. S-a căsătorit mai apoi cu frumoasa Hareta. Jandarmului comunal îi fugeau ochii după frumoasă, aşa că într-o zi “se luă” de ea, profitând de plecarea lui Coroi la ogor. Când s-a întors acasă, a aflat ce s-a întâmplat, s-a dus la post şi “le-a dăruit” câte două săptămâni de spitalizare la toţi jandarmii. A fost arestat şi condamnat. În închisoare a intrat în legătură cu tot felul de personaje certate cu orânduirea. La întoarcere, s-a oprit în codrul Gurandei să-şi întâlnească prietenii din ocnă. Aceştia formau o bandă de hoţi, printre care erau şi vestiţii Mazăre şi Căsăndrel, spaima codrilor Moldovei.
După întâlnirea “de taină”, s-a întors acasă, unde Hareta i-a povestit toate mizeriile suferite de ea din partea jandarmilor, în răstimpul cât a fost închis. Coroi s-a ascuns vreo câteva zile, apoi, într-o noapte, a intrat din nou în postul de jandarmi, i-a bătut bine, i-a legat şi le-a luat toate armele şi muniţia. Bine înarmat, a fugit în codru, la vechile lui cunoştinţe. În scurt timp a devenit căpetenia lor, interzicându-le să jefuiască oamenii săraci la drumul mare. Coroi a adus sub comanda lui şi un alt hoţ faimos din Transilvania, pe nume Ungureanu, care devine mâna lui dreaptă. În scurt timp ajung cea mai temută bandă din România. Ţintele preferate erau boierii, notarii, avocaţii şi negustorii evrei”.
Un haiduc greu de prins
În iarna lui 1933, jandarmii pun la cale o ambuscadă la marginea pădurii Guranda, unde sunt ucişi Mazăre şi Căsăndrel. Coroi beneficiază şi de ajutorul puternicului Dan Alexandrescu, boierul Gurandei, un om care simpatiza atitudinea sa şi pe care Coroi nu l-a călcat niciodată. Adeseori îi împrumuta chiar şi maşina. Este prins la marginea Botoşanilor şi închis la închisoarea din oraş. Reuşeşte să convingă santinela şi fug împreună în pădurea Mihălăşeni. Santinela se împuşcă două zile mai târziu, dându-şi seama ce a făcut. Este prins din nou un an mai târziu, în casa Adelei lui Dodoi, amanta lui din Suliţa.
“Trimis special” la procesul lui Coroi
Detalii savuroase despre procesul haiducului din zona noastră se regăsesc în cartea “Trimis special” – tipărită în 1974 - şi scrisă de Mircea Mircu. În 1936, autorul era un tânăr jurnalist, ce a fost “trimis special de ziarul “Gazeta” din Bucureşti pentru a relata procesul lui Coroi. Dacă în primă fază totul părea să fie un eveniment de interes local, lucrurile s-au schimbat repede, la proces sosind inclusiv Brunea – Fox – supranumit “Prinţul” - din partea Ziarului “Dimineaţa”.
Atmosferă de sărbătoare la Bacău
Într-o relatare datată 18 noiembrie 1936, Mircea Mircu descrie atmosfera din localitatea în care era judecat Coroi: “Oraşul e în plină sărbătoare, doar drapelele lipsesc; sperăm că numai deocamdată. Îl găzduieşte, de câteva zile, pe Coroiu. Şi se pregăteşte pentru cel mai mare proces pe care l-a trăit vreodată. Nimeni nu mai vorbeşte de criză, de război iminent, toată lumea vorbeşte de Coroiu.”
Cel mai mare proces penal din Moldova
Astfel etichetează reprezentantul ziarului bucureştean “Gazeta” procesul în care e judecat haiducul de pe meleagurile noastre. Cum altfel, când vorbim de “douăsprezece dosare, fiecare de câte 500 de pagini, total deci 6000 de pagini, aproape 50 de acuzaţi, 500 de martori, 200 de părţi civile, 40 de avocaţi. Oraşul întreg nu mai trăieşte decât prin acest proces. Toată lumea e alături de Coroiu. Ceea ce nelinişteşte profund Parchetul, din moment ce haiducul e judecat de Curtea cu juri, de juraţi, de oameni simpli… Din care cauză se vorbeşte insistent de amânarea procesului şi de strămutarea lui, după ce fusese strămutat, din aceleaşi motive, din Botoşani” (Mircea Mircu, “Trimis special”).
Cu toate incertitudinile, în sfârşit, pe 20 noiembrie 1936, procesul debutează, spectaculos: “În zorii zilei, la închisoare s-a oficiat o mare slujbă religioasă, în prezenţa lui Coroiu şi a întregii cete, a autorităţilor, a gardienilor locali şi a agenţilor aduşi din mai toate oraşele Moldovei şi chiar de la Siguranţa naţională a Statului. La 12.30 – senzaţia care se aştepta de atâta vreme: pe strada Ioniţa Sturza îşi face apariţia un convoi Siberian de odinioară. În mijlocul drumului, Coroiu şi ceata sa – 32 de complici, 15 gazde – sunt aduşi spre Tribunal... Întreg oraşul a ieşit în întâmpinare şi s-a plasat de-a lungul parcursului!” – relatează ziaristul bucureştean.
Nuntă la Bacău
Pe 8 decembrie 1936, s-a dat verdictul, Coroi fiind condamnat la patru ani închisoare. Întrucât primul său statul de “trimis special” i-a trezit în mod real interesul, Mircea Mircu a continuat să fie interesat de soarta lui Coroi. “Au trecut cei doi ani cât mai avea de ispăşit Coroiu, după proces, căci i s-au socotit, firesc, şi cei doi ani de prevenţie. Şi într-o zi am primit, eu şi alţi gazetari, o invitaţie de nuntă: Coroiu se însura cu Adela lui, în cârciuma pe care şi-o deschisese la marginea oraşului. Se stabilise la Bacău, ca recunoştinţă pentru simpatia pe care au manifestat-o faţă de el băcăuanii. Îl nenorocise o nevastă şi tot o nevastă l-a reabilitat, l-a adus pe drumul cel bun!”.
Evident, despre soarta lui Coroi după proces au circulat foarte multe zvonuri. Conform unora, ar fi fost făcut ofiţer de securitate de către comunişti. Alt zvon, ceva mai credibil, preluat de la membri ai cetei sale rămaşi în sat, vorbeşte despre intrarea lui Coroi în Miliţie, unde ar fi ajuns până la gradul de căpitan şi de stabilirea lui la Bucureşti, unde ar fi şi murit, în anii ’70. (Carmen Moraru, Monitorul de Botosani, Pagina de Remember)
