La început de secol XIX, lucrurile se mişcau extrem de greu în plan administrativ, mult timp neputându-se vorbi despre un local public destinat satisfacerii trebuinţelor obşteşti. Din “Monografia oraşului Botoşani până la 1944”, scrisă de Ştefan Ciubotaru, aflăm că, din această cauză, “funcţionarii care aveau atribuţii în administraţia comunală, cum era şoltuzul, îşi scriau actele acasă. Abia în 1820 găsim o menţiune despre existenţa cancelariei vorniciei, care, probabil, se afla în locuinţa personală a vornicului”.
“Casă nouă”, din 1851
În primul buget al Eforiei, adoptat în 1832, la capitolul cheltuieli apare menţionată suma de 400 lei pentru „chiria casei muniţipalităţii”. La acea vreme, cancelaria sfatului orăşenesc se afla într-o casă aparţinând lui Mihai Bolfosu, de pe uliţa Ţigănimii. “Abia în 1851, Eforia a reuşit să-şi cumpere un local propriu pentru cancelarie. De aici începe istoria actualei clădiri a Primăriei oraşului. Casa a aparţinut stolnicului Enachi (Ianacachi) Codrescu, apoi nepotului, Gheorghe Loiz, prin testamentul stolnicului din 15 aprilie 1806. Ioan Loiz, fiul lui Gh. Loiz, a vândut-o apoi hatmanului Anastasie Başotă, cu suma de 40.000 lei. Domnul Moldovei, Grigorie Ghica, în semn de dragoste şi prietenie ce purta Botoşanilor, oraş de care îl legau multe amintiri de familie, a cumpărat casa de la Anastasie Başotă, ca s-o dăruiască Eforiei, în 1851. Recunoscătoare, obştea oraşului a adresat Domnitorului calde mulţumiri publice” (“Monografia oraşului Botoşani până la 1944”, Ştefan Ciubotaru).
Occidentalizare a Nordului de ţară
Până când administraţia locului s-a mutat “la casa ei”, Botoşanii era cunoscut drept un târg oriental – prin portul locuitorilor, în obiceiuri, în comerţ. S-a putut vorbi de o schimbare a registrului, mai exact de o occidentalizare, scrie Ştefan Ciubotaru în monografia oraşului, “odată cu întoarcerea tinerilor de la studii din Apus, cu trecerea în fruntea Primăriei a unor oameni de seamă, de ispravă, puşi pe fapte mari, care într-un timp scurt, au schimbat cu totul faţa oraşului, înscriindu-l cu brio în rândul localităţilor cu o viaţă civilizată. Încercăm, în mod succint, să trecem în revistă marile realizări ale acestora: alinierea şi lărgirea străzilor, precum şi înfiinţarea altora noi; pietruirea străzilor centrale şi a pieţelor; canalizarea oraşului; asanarea pârâului Cacaina, în zona centrală (Podul de Piatră); înfiinţarea grădinii publice;construirea unor măreţe edificii: Primăria, Prefectura (refăcută), Tribunalul, Gara, Teatrul “Eminescu”, Cazărmile Regimentelor 37 Infanterie, 8 Roşiori şi 8 Vânători, Pomperia, Hala, localurile Liceului “Laurian” şi Şcolilor Primare de Băieţi şi Fete nr. 1, 2 şi 3; introducerea iluminatului electric; înfiinţarea celor două cimitire etc”.
Excedent bugetar
În vremurile actuale, e un semn de maximă seriozitate să menţii deficitul bugetar în limite stabilite de diverse organisme finanţatoare. În cele de secol XIX, edilii reuşeau să ducă treburile obştei înainte având excedent bugetar, mai exact încasări mai mari decât cheltuielile.
1875, anul în care oraşul iese din “letargia medievală”
Într-un oraş cu buget “pe plus”, Teodor Boyan, primar în perioada 1875 – 1884, realizează o adevărată revoluţie în plan edilitar. Despre realizările sale scria Vladimir Şardin, în 1929: “Începutul occidentalizării Botoşanilor datează de la venirea în funtea administraţiei sale a lui Teodor Boyan, în anul 1875... clipă de la care a început, treptat, transformarea târgului în oraş modern. Nu puţini îşi vor mai fi aducând aminte de starea balcano – asiatică în care l-a găsit Boyan la venirea sa în fruntea administraţiei comunale... Învingând după lupte mari indolenţa, apatia şi mizoneismul mediului refractar la orice inovaţie a celor care erau datori să-i dea concursul, el scoate ca prin farmec oraşul din letargia medievală şi patriarhală în care era încremenit din vremea năvălirii Tătarilor. Aproape tot ce avem astăzi: străzi, lumină, igienă, şcoli, instituţii de binefacere şi cultură, frumuseţe şi civilizaţie etc, se datoresc imboldului şi iniţiativei pornite acum 50 de ani în urmă de Teodor Boyan”.
Pe modelul vechilor conace boiereşti
După decenii în care noii locatari ai Primăriei încep să se obişnuiască cu spaţiul ultracentral, Eugenia Greceanu vine cu date noi despre starea de fapt a clădirii, în “Ansamblul urban medieval Botoşani”: “Primăria veche, în situaţia din 1893, cu toate modificările de goluri şi intervenţia unei modenaturi romantice, efectuate probabil după instalarea primăriei în casa ce aparţinuse în 1806 stolnicului Ianachi Codrescu, permite reconstituirea tipului de casă boierească, ataşată străvechilor modele de conace din secolele XVII – XVIII. Parterul înalt, probabil boltit iniţial, avea în faţa intrării principale un portic cu arcade, destinat trecerii trăsurilor şi este posibil ca la etaj să fi existat pridvoare cu coloane sau arcade, pe care le sugerează decroşurile din axul faţadelor”.
Documentul Comisiei de măsurare, citat de Nicolae Iosub în „Mihai Eminescu la Botoşani”, face şi alte referiri la casa ce a devenit în 1851 sediul Primăriei „… casă de piatră cu două rânduri şi 12 despărţituri sus şi gios cu pivniţă de piatră, deosebit alte odăi de piatră cu patru despărţituri lângă poartă i un hambar i o şură şi un grajdiu, toate acoperite cu şindrilă şi îngrădit împrejur cu zaplaz şi cu despărţitură prin ogradă cu parmalâc şi cu stâlpi de piatră”.
Loc de muncă pentru Mihai Eminescu
Tot în cartea lui Nicolae Iosub se mai precizează şi că “pe 5 octombrie 1864, Mihai Eminescu se angajează ca „practicant” în cancelaria tribunalului din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună”. Clădirea în care a lucrat Mihai Eminescu este actualul sediu al Primăriei Botoşani. “În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitate, Poliţia şi comanda de pompieri (Arh. Stat Botoşani – Ds. 252/1864). La sfârşitul sec. XIX-lea, clădirea a fost restaurată, s-au înălţat pereţii, s-au modificat uşile şi ferestrele, s-a schimbat acoperişul, dându-i-se o formă mai modernă, care s-a păstrat neschimbată până în zilele noastre... Astăzi, pe faţada clădirii Primăriei Botoşani se află o placă de marmură care aminteşte de trecerea poetului şi pe care scrie: „Casa dăruită de Grigore Ghica Vodă autorităţilor ţinutale şi orăşeneşti în care a lucrat ca practicant MIHAI EMINESCU – octombrie 1864 martie 1985” (Nicolae Iosub, “Mihai Eminescu la Botoşani”).
